De la mine din casa pana la metrou fac 3 minute, cu carucior sau fara. Daca ies prin spatele blocului, chiar mai putin. Chiar in fata cladirii prin care se intra in statie la Finch este un lift. Liftul acesta coboara intr-un tunel care duce pana la punctul de plata si la turnichete. Si liftul si tunelul sunt folosite de oamenii care au nevoie de device-uri mobile pentru deplasare: carut cu rotile (cu motor sau fara) pentru invalizi, batrani sau grasi, carucioare pentru bebelusi, dar si de oameni care cara bagaje si chiar biciclete. Langa turnichetele obisnuite, folosite de oamenii obisnuiti, exista si unul mai mare, care arata mai degraba ca o poarta, utila tot persoanelor cu dificultati motorii. Dupa ce platesc calatoria si trec dincolo de aceasta poarta, chiar pe dreapta e un alt lift care duce direct pe peron, de unde, cu usurinta, carutul cu rotile, caruciorul, bagajele sau bicicleta pot fi suite in tren. Ca sa ajung la mall, de exemplu, la Fairview, ca-i cel mai aproape, eu trebuie sa cobor la Sheppard, adica a doua statie, dupa Finch. De acolo, daca o am pe Cati cu mine in carucior, iau alt lift, care de data aceasta urca pe peronul liniei 4 care duce catre Don Mills. Don Mills este a patra statie dupa Bayview, Bessarion si Leslie. Cand ajung la Don Mills folosesc succesiv 3 lifturi, care ma urca, unul cate unul, direct in parcarea mall-ului. De acolo, ca sa intru in mall, pe la Sears (care se inchide, dar asta e alta discutie, oricum era un magazin de cacao), trebuie sa traversez cu carutul o trecere de pietoni. Ca sa nu-mi sara copilul din carut, trotuarul din fata trecerii nu are bordura, ci depresiune. In jumatate de minut dupa ce am traversat trecerea, ajung la intrarea in mall, unde apas un buton, care ilustreaza International Symbol of Access, si care-mi deschide automat usa, asa incat sa nu trag eu c-o mana de ea in timp ce cu cealalta sa imping carutul inauntru, iar cu cealalta (!) sa ma sterg la gura de toti D’nezeii, ma scuzati. Simbolul acesta albastru 
este la fel de prezent in tot orasul cum e prezent Stopul sau Cedeaza trecerea, doar ca si in interior, nu doar afara.
Ce am vrut sa zic cu asta? Ca atat de simplu e sa calatoresti in Toronto cu un carucior de bebelus. In tot Toronto. Infrastructura si cladirile, indiferent ca sunt publice sau private, au ceea ce se numeste „accessibility”. Pentru ca si oamenii care sufera de diverse dizabilitati au dreptul, dreptul deci, nu privilegiul, de a folosi mijloacele de transport in comun, de a intra intr-o banca sau de a merge pe strada, fara a se simti umiliti si fara riscul de a-si rupe si alte membre.
Pe mine m-o ferit Al de sus sa am copii in orasul natal, sau Doamne fere de altele mai grave, ca nu stiu zau cum ar fi fost. In oras la mine exista doua blocuri cu lift. Am dat cu bold ca sa nu credeti ca le-am gresit la numaratoare. In alea locuiau pe vremuri, probabil si acum, vamesii, politaii, doctorii honoris spaga si care mai erau. Pulimea, cu scara. Blocurile din orasul meu natal nu sunt, in general, inalte, e drept, dar daca au mai mult decat parter, pentru discutia de fata, nu mai conteaza cate etaje au in plus. In Bucuresti e ceva mai bine, dar nu cu mult. E ceva mai bine la sensul ca exista lifturi in blocurile mai inalte de 4 etaje. Doar ca sunt single size si un copil nu poate dormi acolo in carut si in lift in acelasi timp. Deci e ceva mai bine pentru ca exista, dar, pentru discutia de fata, la fel de inutile. Eu cat am trait acolo nu am vazut niciodata o femeie cu un carucior in metrou, iar in autobuz nici atat. Nici macar un cersetor din ala de se prefacea ca nu are picioare nu am vazut sa folosesca carut cu rotile prin tramvaiul 41. O singura data tin minte ca am vrut sa bag la metrou la Pipera o bicicleta, ca o capatasem de pe la Petrom parca pentru ca am facut nu stiu ce tur si voiam sa o aduc la mine in Ghencea. Probabil voiam s-o bag prin metrou pentru ca era singurul traseu pe care as fi fost in siguranta pe o bicicleta in Bucuresti. Dar nu m-au lasat, asa ca nu mai stiu cum am ajuns cu ea acasa. Probabil ca n-am mai ajuns, chiar nu mai stiu. Dar nu vreau sa mai vorbesc despre cum e cu accesibilitatea in Bucuresti pentru ca eu am plecat de-acolo de 7 ani si acum poate nu mai e asa. Poate e mai rau.
E adevarat ca acum sunt niste carucioare care se strang pana se fac mai mici decat o geanta de laptop. Am vrut eu azi sa-i iau lu’ Catiuş unul din ala. Si biciclete sunt la fel. Dar textul de mai sus nu este despre dotari. Nici macar despre infrastructura. Ci despre mentalitate.
Place Nouveau 
3 răspunsuri la “N-ai 3 coae, ma scuzati, doar ca ai 2 picioare”
La noi e legea junglei, nimeni nu respecta pe nimeni; de ex, de putine ori prind liber unul dintre locurile de parcare destinate familiilor cu copii, tot timpul se parcheaza smecherii, mereu le comentez dar nici nu le pasa. O singura data si-a mutat un tip masina si m-a lasat pe mine in locul lui…
de locurile destinate persoanelor cu dizabilitati nici nu mai vorbesc, in parcarea mall-ului am primit replica:” handicapatii sa stea acasa, n-au ce sa caute la mall”( eu mereu ma iau de cei care parcheaza pe locurile speciale , fara sa aiba acest drept)…deci, e jale:( lift nici noi nu avem , stam la etajul 2 , caruciorul il las mereu in portbagajul masinii 🙂
Să mergi cu căruciorul prin București e o adevărată aventură.La metrou, chiar daca s-a mai îmbunătățit situația intre timp in sensul că în aproape toate statiile de metrou există lifturi acum,au fost destule dați în care am urcat sau coborât scările cu căruțul in brațe (lifturi defecte, persoane care se înghesuiau in ele din comoditate,etc). Multe trotuare nu au rampe,așa că trebuiau escaladate bordurile. Problema cea mai mare o reprezintă însă mașinile parcate pe trotuare care nu lasă și spațiu necesar să treci cu un căruț,așa că de multe ori am fost nevoita sa merg eu cu copilul pe șosea și să mă feresc de mașini, destul de riscant… De orașul natal nici nu mai are rost să vorbesc,acolo aveam nevoie de roți de tractor la cărucior pentru a putea circula decent!
Da, imi aduc si eu aminte de mașinile parcate pe toate trotuarele. De fapt, asta e o imagine emblematica pt Bucuresti. Cel puțin in mintea mea. Trotuare de fapt nu exista, ele sunt parcări. Țin minte ca era chiar o problema amuzanta cu parcările in capitala. Desi nu erau, aia de ridicau mașinile parcate neregulamentar nu ezitau o clipa sa-si facă meseria. Pt ca șoferii plăteau bani greu sa-si recupereze mașinile. Iar banii se duceau in buzunarele primarilor care erau de fapt si patroni de firme se ridicat mașini. Nu mai stiu acum dacă mai e asa, dar acum ceva ani in urma asa era.