Place Nouveau

Dupa cum vedeti nu am pus intrebarea de ce m-am lasat de fumat pentru ca e mai important sa nu te mai apuci, nu doar sa te lasi, ca de lasat poate oricine. In plus, atunci cand fumam, regretul ca m-am apucat era mai mare decat cel ca nu reuseam sa renunt. In fine, a trecut ceva timp de cand am fumat ultima tigara, nu mai stiu exact cat, dar cred ca in jur de trei ani. N-a fost chiar tigara la ureche, dar nici chiar asa de greu…

Luand-o cu inceputul, eu m-am apucat de fumat destul de tarziu, atunci cand nu mai era nevoie si de mine. Dar lucram la ziar, unde toata lumea iesea la tigara, si voiam sa am si eu un motiv sa ies cu lumea. Aveam deja vreo 24 de ani cand am cerut unei colege sa-mi dea si mie sa vad cum e, dupa care nu m-am mai oprit. Nu din cerut tigari colegei, ca de-a doua zi mi-am cumparat eu. Pe mine fumatul m-a prins repede. Nu mi-a luat mult s-ajung la un pachet pe zi. Asta in zilele domoale. Imi cumparam de la o cucoana, care avea chiosc la mine in fata blocului, kent 8. Cateodata 4. Vorbind de pe vremuri, ca acum nu mai stiu cum e, in Romania era ok sa fumezi. Trebuia chiar. Daca nu fumai nu puteai fi interesant. Erai cel mult un tocilar, chiar si daca nu mai erai la scoala. In plus, in afara de desenele alea animate de pe pachet, societatea nu stigmatiza fumatul chiar asa de tare. Daca nu aveai 10 ani, desi poate nici atunci, obiceiul era destul de acceptat si de fumatori, evident, si de nefumatori, chiar daca acestia din urma isi mai boscorodeau sotii, sau sotiile (cum era in cazul meu, caci Bobi n-a fumat niciodata) ca dau prea multi bani pe tigari sau ca tusesc noaptea de scoala vecinii din somn. Poate daca erai femeie si fumai pe strada se mai uitau babele urat la tine. Ca nu le dai si lor una. In orice caz, vreau sa stiti ca in Romania eu nu m-am simtit niciodata naspa ca fumam. Dimpotriva, mi se parea ca sunt cool. Imi parea ca sunt mai interesanta asa. Tigara imi era un soi de accesoriu. Pe care nu ezitam sa-l expun cu mandrie. Jeez!

In Canada am venit mandra fumatoare deci. Si nu m-am lasat deodata chiar daca asa mi-am propus cand am plecat. In Romania eram convinsa ca aici voi renunta la ele pentru ca ma va descuraja pretul. Fumatorii stiu insa ca pretul tigarilor te descurajeaza doar pana te obisnuiesti cu el. Altceva insa m-a facut pe mine sa ma uit cu scarba nu doar la tigari, dar, mai ales, la mine cu tigara in bot. In Canada, desi oamenii merg pe strada cu cafeaua in mana, nu au in cealalta, si tigara, si chiar daca la fiecare colt de strada miroase a marijuana, tigarile obisnuite nu sunt populare. Decat daca esti un distrus, fara dinti in gura, care frecventeaza barurile imputite din cartierele pline de jeg. Pe-un canadian obisnuit, cu cat e mai la locul lui si mai educat, cu atat e mai putin probabil sa-l vezi pipand. Asta e destul de naspa ca feeling pentru ca una e sa fumeze toata lumea, si ca oaia, si tu, si alta e sa fii un fel de oaie neagra, de fapt, o oaie afumata, ca nu-i nimic tare ca, in situatia de fata, sa te pisi contra curentului. Adica in freza. In fine, in timp m-am obisnuit si cu feelingul asta naspa, incercand sa nu scot in evidenta ca sunt fumatoare, ba sa evit a mi se vedea pachetul sau a puţi pe langa mine a tutun. Dupa cum vedeti insa, spre deosebire de Romania, aici aparuse deja jena. Nu mai simteam ca fac ceva de care sa fiu mandra. Dimpotriva, era ceva de care imi era rusine. Dar ce era si mai aiurea, firma unde lucrez nu permite fumatul pe o arie de nu stiu cati metri in jurul cladirii. Adica trebuia sa ma duc in partea cealalta a orasului sa fumez, dar ca sa nu ma vada altii ca sunt nevoita sa ma supun unei reguli jenante, ma duceam, de fapt, pana in partea cealalta a orasului vecin. Era foarte umilitor pentru mine sa ies la o tigara. Ma facea sa ma simt ca o distrusa. Trebuia doar sa-mi mai sparga cineva dintii.

Si ca sa raspund la intrebare, pentru ca nu mai am anturaj. Fumatul e o chestiune de anturaj, stiati asta. Ce nu stiati e ca anturajul poate fi si-o tara.