Pentru cei care ma stiu nu-i o noutate ca-mi plac intemperiile. Furtunile, ploile, zapezile abundente. Cand altii isi cauta pacea sufleteasca in icoanele cu Maica Domnului sau in picturile lui Van Gogh, eu mi-o gasesc pe site-urile meteo. Cand se anunta precipitatii, mi se inunda si sufletul de bucurie. Bineinteles ca intemperiile care imi plac nu pot fi disociate de caldura din casa, eu aflandu-ma de partea interioara a geamului ca nu-i o placere nici pentru mine sa-mi sufle vantul oasele sau sa-mi mureze ploaia pielea. La noi ninge de ieri si tot de ieri, am renuntat la site-utile meteo si am trecut si eu la icoanele Maicii Domnului sa nu-i impinga pacatul pe paganii astia sa curete zapada de pe strazi. Din pacate insa, nu mai traiesc in Gradina Maicii Domnului, asa ca rugile stiu ca mi-s zadarnice.
In acord cu vremea de afara, chiar in acordare, vreau sa va fac o recomandare. Nu mai zic, ca alta data, pentru cand nu aveti ceva mai bun de facut cu timpul vostru liber. Asta este cel mai bun lucru pe care il puteti face cu timpul vostru liber. Sa cititi cartea A Tree Grows in Brooklyn. Este una dintre cele mai bune carti pe care le-am citit in viata, si credeti-ma ca am citit ceva la viata mea. Nu ca ma laud. Asta nu e o lauda. Cand o sa ajung sa ma laud ca am citit ceva, vai mama mea!!! Anticipandu-va intrebarea, ingrata, dar legitima, despre ce-i cartea asta?, n-as putea sa va spun precis despre ce-i. Si cu toate acestea ar putea continua asa la nesfarsit, si eu tot nu m-as plictisi de ea. Dovada ca scriu recenzia asta, sau ce-o fi ce scriu eu aici, cand inca mai am cateva capitole, pana, oficial, sa ajung la sfarsit. Neoficial, probabil nu voi ajunge nicioadata. In cartea asta nu se intampla nimic, desi se intampla totul: nasteri, morti, pierderi de joburi sau interviuri de angajare, sarbatori sau doar zile banale. Cartea asta e ca viata. De mult n-am mai citit ceva mai omenesc. Poate cand am citit ultima data Zola, de care mi s-a si facut dor. E o carte despre noi toti, in care daca nu te regasesti, nu neaparat in fapte, cat in spirit, inseamna ca spunandu-ti ca ai trait degeaba iti fac un compliment.
Actiunea, ca sa ii zic asa, desi nu are, chiar daca nici pasiva nu e, se întampla in Brooklynul inceputului de secol 20, printre imigrantii saraci din America. Cei veniti pe-atunci din Europa spulberata de razboi. Este o monografie, daca e s-o localizam spatial, este un roman biografic, si chiar autobiografic, daca o cunoastem putin pe autoare, este un roman de moravuri, chiar si usoare, daca ii cunoastem personajele, este un roman de dragoste, nu de amor, ci familiala, este un roman istoric, pentru ca e realist sau naturalist, cum vreti, este un bildungsroman, care ne maturizeaza si pe noi, este un roman fantastic, fara evadari din realitate. Este o poezie, desi limbajul este lipsit de artificii metaforice.
Eu am citit cartea acesta in timp ce Cati dormea langa mine. Si poate de aceea am iubit-o atat pe Francie Nolan, personajul principal, o copila, pe care la un moment dat, intr-un soi de inganare a realitatilor din afara si din interiorul cartii, nu o mai puteam disocia de copila mea. Lucida ca un om mare si, in acelasi timp, de-o puritate ingereasca asa cum numai un copil e. Lui Francie i-a placut toata viata de taica-su, mie nu mi-a placut de el, nu era un boem, era doar un loser. Mie mi-a placut de maica-sa, Katie, si de maica-sa maica-sii, care, in ciuda faptului ca aceasta din urma nici sa scrie nu stia, si-au dat seama, intr-un pasaj memorabil, si rememorabil, ca un singur lucru ii va scoate copiii din rahat: EDUCAȚIA.
Cartea este o suita de secvente, desi cronologice, atemporale, ca urmatoarea. Nolanii (de la Nolans) nici bani de mancare n-aveau cateodata si atunci se jucau, ca sa uite, de-a supravietuitorii de la Polul Nord. Singurul lucru pe care il aveau pe masa din belsug era o cafea proasta pe care nu o beau ca sa o arunce la chiuveta. Ii facea sa se simta bogati stiind ca au si ei ceva de aruncat. Va las pe voi sa cititi secventa cu bradul de Craciun, macar si pentru ca e de sezon. Dar mai ales pentru ca aceasta se traieste, nu se povesteste.
Place Nouveau 