Ia sa vad daca pot sa va zic povestea asta fara sa va adorm sau macar sa nu va zapacesc…
A fost o data ca niciodata un brutar care isi dorea un copil, dar nevasta-sa nu putea sa-l faca. „I wish I had a child”. Asa incepe Into the Woods, musical-ul la care am fost duminica la Toronto Centre for the Arts. Continua cu dorinta Cenusaresei de a merge la balul regelui si a lui Jack (din Jack si vrejul de fasole) ca vaca lui, Milky White, sa dea lapte. Si continui eu cu dorinta mea de a-i putea canta Catiusei povestile asa cum le cantau actorii piesei, de imi vibra parul pe maini. Eu am insa o responsabilitate fata de Catiusa si nu tin sa-mi implinesc dorinta ca sa nu-i alterez timpanele si nici sa-i produc vreo repulsie, ceva, fata de muzica asa de mica, pentru totdeauna. Caci Into the Woods este o poveste despre responsabilitate atunci cand vine vorba despre implinirea dorintelor. Nu ni le implinim cu orice pret, ca pretul se poate intoarce impotriva noastra. Contrar povestilor clasice, sau mai degraba in continuarea lor, implinirea dorintelor nu inseamna neaparat fericire pana la adanci batraneti. De exemplu, fast forward, bucatarul si nevasta-sa au avut un fiu pana la urma, dar dupa, si-au dat seama ca le trebuie si o casa mai mare. Cenusareasa a ajuns la balul regelui, ba s-a si casatorit cu printul, dar viata la palat i se parea boring.
Into the Woods, un musical devenit clasic de prin anii ’80 cand a aparut prima data pe Broadway, si rejucat apoi pe scene internationale, de multi actori ai lumii, este bazat pe cartea lui James Lapine, iar muzica si versurile sunt ale lui Stephen Sondheim. Este, de fapt, o poveste constituita din ingredinete ale altor povesti clasice care se desfasoara pe scena in paralel si converg in acelasi timp.
Firul este foarte complicat si mi-ar fi greu sa-l explic. Basically, acel brutar si nevasta-sa nu faceau copii pentru ca o vrajitoare ii blestemase sa ramana sterpi. Pentru ca tatal sau, cand maica-sa era gravida, a furat legume din gradina ei (aluzie la povestea Rapunzel). Pentru ca vraja sa fie ridicata, brutarul trebuia sa-i aduca vrajitoarei o vaca alba ca laptele (Jack si vrejul de fasole), o pelerina rosie ca sangele (Scufita rosie), un par galben ca matasea porumbului (Rapunzel) si un condur de aur (Cenusareasa). Urmeaza apoi aventura into the woods in urma careia toate aceste personaje se intalnesc, desi isi urmeaza si firul povestii proprii, si, intr-un final, reusesc sa isi implineasca dorintele. Living happily ever after. Cum se termina povestile, si actul I al acestei piese.
Piesa nu se termina insa, actul II incepand cu Once upon a time…later, in care aceleasi personaje care deschisesera primul act, desi isi implinisera dorintele, aveau acum altele si nu erau chiar asa de fericite. In actul II vedem the darker side si aflam ca, de fapt, „happy ever after” vine cu multe incercari si provocari, nu intotdeuna vesele. Caci in realitate, tragediile chiar se intampla in viata oamenilor, actiunile noastre, chiar si alea care duc la cele mai aprinse dorinte pot avea efecte secundare. De exemplu, sotia bucatarului moare, printul o insala pe Cenusareasa etc.
Nu stiu daca voi ati inteles ceva, dar mie piesa mi-a placut la nebunie. Actorii au cantat ca la opera (in sensul bun) si au interpretat rolurile perfect. Singurul lucru care m-a dezamagit a fost recuzita (decorul si costumatia). Actorii erau semi-imbracati ca oamenii de pe strada, nu prea potrivit, as crede eu, pentru o piesa cu personaje din povesti. Nu stiu daca asta a fost alegerea celui care a pus piesa in scena sau pur si simplu n-au avut costume pe stoc. Tind sa cred ca a fost prima varinata si doar pentru ca, daca a fost a doua, e penibil.
Spectacolul n-a costat mult, am dat vreo $40 cu tot cu taxe si alte sute de fee-uri, dar am vazut doar primul act, ceea ce inseamna ca, teoretic, mi s-a dublat pretul. La al doilea act eram deja acasa pentru ca lui Catiusa i se facuse dor de mine. Daca as fi ramas pana la final, as fi fost plecata de vreo 4, 5 ore, ceea ce se pare ca e inca mult. Am stat aproape 3 ore insa, ceea ce e mai mult decat o ora, asa ca sa vedem partea plina a paharului.
N-am mai suflat o vorba pe aici, cum nici in lumanari n-am suflat de ziua mea, implinind o varsta complet nememorabila (34), pentru ca m-am uitat intre timp la Actul II pe YouTube, dupa care iar am revazut piesa in intregime. Nu e la fel cu a fi in sala bineinteles, mai ales pe randul din fata unde am stat eu de aproape atingeam actorii, dar nici asa de rau nu e pana la urma. In loc de seriale, mai ales cand nu e niciunul mai acatarii, ma pot uita de-acum la musical-uri clasice. Fara ca asta sa insemne ca nu voi incerca sa ajung la ele si cand ajung ele in Toronto. Pana una, alta, au ajuns sa-mi placa mai mult decat piesele simple. Parca acestora din urma le lipseste ceva daca nu zdrangane pe fundal si-o mandolina sau o voce tuguiata.
Daca sunteti curiosi, piesa o puteti urmari mai jos. Eu cred ca o mai vad o data. Asta ca sa stiti de ce e posibil sa mai intrerup putin activitatea pe blog. Pur si simplu nu-mi mai iese muzica asta din cap…I wiiiish to gooo tooo the Feeeestivaaalll…🎼🎶
Place Nouveau 
3 răspunsuri la “Into the Woods”
Trebuie sa mergi la Come From Away. E cel mai bun musical pe care l-am vazut pana acum. Chiar mai bun si decat The Book of Mormons, desi nu credeam ca poate ceva sa fie mai bun decat ala. 🙂
Super. Daca mai gasesc locuri la preturi cat de cat rezonabile, ma duc! Ma bucur ca v-a placut!!! Am vz ca sunt anul asta o gramada de musicals celebre la teatrele Mirvish. As vrea si eu sa ma duc macar la unul, doua. Mersi.
Piesa asta e până in septembrie, so locuri găsești, la preț bun mai greu ca nu prea lasă jos prețul la ea, dar cred ca daca le iei de azi pe mâine s ar putea sa prinzi un sale la ultimele locuri rămase.