Tocmai am citit pe un blog un text care m-a revoltat putin. Spun putin pentru ca sunt convinsa ca a fost scris cu intentii bune, dar mi s-a parut ipocrit, si vreau sa spun scurt de ce. In contextul zilei internationale a Sindromului Down or something, tipa asta scria cum ea, insarcinata fiind la un moment dat, i-a iesit in urma triplului test, risc crescut de sindrom Down la copil si povesteste cum timp de doua saptamani, pana a aflat ca de fapt totul era in regula, n-a fost om si ca a plans intruna cu lacrimi si fara, ca au fost cele mai negre saptamani din viata ei. Spune apoi, incheind glorios textul, ca parintii de copii cu sindrom Down sunt niste eroi si ca fiecare dintre noi ar trebui sa le spunem asta. Sunt eu nebuna sau si voi, ca si mine, vedeti o contradictie flagranta intre aceste doua fraze, si atitudini, in final? De ce ar fi oamenii acestia niste eroi si nu niste oameni nefericiti asa cum ea insasi spune ca a fost cand a aflat de risc? E un eroism pe care ea, de fapt, nu si-l doreste, dar, la adapost fiind, isi permite sa foloseasca cuvinte mari, dar condescendente. Mai si indeamna oamenii sa nu-i respinga pe acesti copii nici macar cu priviri compatimitoare, cand ea exact asta face, dar cu cuvinte compatimitoare. Chiar jignitoare.
-
Urmărește
Urmăresc
Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
Place Nouveau 
6 răspunsuri la “Sa nu fim ipocriti”
Eu nu cred ca autoarea textului la care faci referinta ( in mod cert e femeie, ca barbatii nu sunt chiar atit de dusi ) nu e ipocrita, ci doar mai proasta decit prevede legea. Sa ma suzi, da’ nu am alt echivalent mai soft pentru prostie, ca sa fim politicaly corect ! E proasta cu crengi uscate si cam atit.
1. aia nu e real love cind esti insarcinata si o tii sus si tare ca iti iubesti embrionul. Nu il cunosti, nu ai contact cu el, sunt doar hormonii de sarcina care provoaca ” love”. E un soi de asigurare pe care si-o ia natura ca femeile ( nu toate ) nu isi vor arunca la ghena copiii dupa ce ii vor naste, deranjate ca e stres si nesomn si ca in general sunt o povara.
2.Parintii copiilor cu Down nu sunt niste eroi, ci niste nenorociti pe viata, in adevaratul sens al cuvintului. Nu e nimic de admirat in asta, cum nu e nimic de compatimit, pentru ca si-au asumat riscul, deci a fost o decizie personala perfect constienta. Pentru ca fiecare dintre noi stim foarte bine ca testele alea de Down nu sunt 100 % sigure, deci nu poti stii ce iti aduce barza.
Medicina nu e atit de avansata incit sa poata descoperi sarcinile cu probleme ( doar unele dintre ele ), deci cind decid sa fac copil, imi ASUM riscurile : poate iese un copil sanatos, dar poate iese unul diform si care imi va nenoproci viata si mie si lui. Asta este, e o alegere strict personala si care nu ar trebui sa fie problema altuciva, pentru ca au gasit ce au cautat, end of story.
Buna remarca cu asumarea inclusiv a riscului pentru ca intr-adevar medicina poate azi depista cele mai multe cazuri, dar nu pe toate, iar atunci cand poate depista 100%, testele presupun alte riscuri, gen avort spontan. Asta e o situatie cand statistica nu te ajuta cu nimic. De exemplu, mie mi-a iesit statistic 1 : 20,000 risc de Down, un risc foarte mic, dar atata vreme cat nu exista nicio masura pe care o pot lua ca sa nu fiu eu ala 1 din 20,000, statistica e daca nu inutila, in orice caz, o chestie pe care nu te poti baza prea mult.
Prin urmare, ai dreptate, chiar si atunci cand nu stii ca urmeaza sa aduci pe lume un copil cu sindrom Down sau chiar alte boli genetice mai grave, tot o alegere personala e. Cam repet ce ai zis tu deja ca asa stau lucrurile si din punctul meu de vedere.
Eu am scris chestia asta pentru ca m-a frapat ipocrizia mai degraba. Da, esti erou, esti special, dar nu mi-as dori niciodata sa fiu in locul tau. Evident nu si-a dat seama ca e o gafa in vorbele ei, care se contrazic in acelasi text. Eu nu as zice niciodata chestia asta unui parinte care are copil cu Down, chiar daca niciodata cu siguranta nu i-as trata copilul urat. Nu am pus link la blog pentru ca asta nu e important. Persoana nu cred ca e proasta, a vrut doar sa fie nice, dar i-a iesit pe dos.
Pe mine ma scot din sarite parintii care aleg sa aduca pe lume copilul mutant, in ciuda avertismentelor doctorilor, ca motive emotionale si iubire de embrioni. OK, viata lor, decizia lor.
Si dupa ce vine copilul si incepe chinul fara sfiarsit, ii vezi cum se victimizeaza ca statul nu ii ajuta, sa le dea si sa le faca pentru ca ei au copil special. Ca ei sunt un soi de eroi care cersesc atentie si bani si tra-la-la. Vezi cazul Cristinei de la Impact care se victimizeaza prin toata presa si nu s-a gasit nimeni sa-i spuna cit e de penibila. A stiut ca sunt mutanti, si-a asumat responsabilitatea pentru ei, sanatate si un praz verde !
Adica nu e ca si cind ti se intimpla o nenorocire neprevazuta si pe care nu o puteai evita, nu. E ca si cum stie ca vine, o asteapta, dupa care se da victima ca uite ce a patit ea !
Nu stiam de Cristina de la Impact, nici cine e sincer nu stiam, dar parca vag auzisem de una de la Vocea României sau ceva de genul asta cu gemeni cu Down, dar nu m-a interesat subiectul prea tare. Acum ca ai zis m-ai facut curioasa si am citit mai mult. Adevarul e ca sa ai doi copii cu Down in Romania trebuie sa fii cumva. In societatile mai spalate, copiii astia sunt cat de cat integrati, acolo, Dumnezau cu mila.
Ce pot sa zic? Nu e usor sa fii in situatia de a alege nici sa-l pastrezi, nici sa nu-l pastrezi. Nu e ca si cum, daca ti se intampla spui, eh asta e, si treci la treaba. Cred ca psihic poti fi marcata toata viata de decizia de a avorta, iar de decizia de a nu o face vei fi marcata si in alt fel, asa ca trebuie sa alegi cum preferi, cale usoara nu exista in situatia asta. Eu, de exemplu, sunt impotriva avortului, in ceea ce ma priveste, nu ca lege, si stiu sigur ca sa fiu nevoita sa aleg ar fi o experienta traumatica prin care nu-mi doresc sa trec niciodata.
Ca vorbeai de iubire de embrioni, nu cred ca e vorba despre asta, ci de a lua viata efectiv. Un embrion are inima care bate de la a 6 a saptamana de sarcina. Eu nu omor cu usurinta un gandac (si nu vorbesc ca sa ma aflu in treaba, chiar nu pot sa ii omor, de mila, de scarba, doesn’t matter)…In alta ordine de idei, nu inteleg cum pot unele sa faca chestia asta ca masura de contraceptie in anul 2018.
O cheama Cristina Balan, e tanti aia cu doua rinduri de dinti si are doi gemeni cu Down. Spunea la un moment dat prin toate ziarele ca doctorii i-au zis sigur ca embrionii au Down si i-au recomandat avortul, dar ea a refuzat oripilata, ca love and light.
E greu cu doi gemeni sanatosi si normali la cap, daramite cu doi mutanti deodata ! In special in Romania unde poporul e primitiv si salbaticit de foame si analfabetism !
Inteleg si sunt de acord cu ce spui ca e greu sa iei viata cuiva. Doar ca realitatea nu arata cum ne-am dori noi. Vezi tu, e treaba cu lantul trofic, in care nimeni nu supravietuieste fara sa ia viata cuiva, egal ca sunt enzimele si microbii pe care ii respiram, varza si puiul pe care ii mincam. Cineva intotdeauna va fi omorit pentru ca altii sa traiasca ori sa le fie bine.
La fel si cu embrionii. Nu e o decizie usoara, nu sustin asta, insa e o decizie necesara, una rationala. Serios acuma, ce rost are sa-l aduci intr-o lume pe care nu o va intelege niciodata si careia nu i se va adapta ? O sa se chinuie o viata intreaga si o sa te chinuie pina mori, ca trebuie sa-i fi insotitor de handicapat. Si dupa ce parintii mor … D-zeu cu mila, o sa ajunga aruncati prin spitale, case de handicapati in cel mai fericit caz. Decit o viata de asa cacat mare, mai bine deloc si ambele parti vor fi scutite de o suferinta lunga cit viata lor.
Stiu, asa e. E greu sa cresti si numai unul normal, daramite doi, si bolnavi pe deasupra.