Catiusa e genul de copil care nu trece pe nicaieri neobservata. Si odata cu ea, si eu, ca lumea cand vede un copil asa frumos se uita si la ma-sa. Are o combinatie a trasaturilor de atrage si privirile oamenilor de pe strada. Asa cum unii oameni mari au acel ceva, asa il are si Catiusa la categoria puradeilor. Nasucul ala carn si atat de mic de nu i-l pot lua intre degete, ochii aia de-o culoare nedefinita, dar speciala, un verde inchis, aproape gri-caprui, dar nicio culoare clara din toate astea, lumina aia vesela din ei, parul ala de incepe a i se ondula, zambetul ala cu doi dinti de lapte, structura ei sanatoasa de copil bine hranit. Ma uit cateodata la ea si nu-mi vine a crede ca eu am facut-o. Cum ar putea in mod obisnuit parea, descrierea de mai sus insa nu are nicio legatura ca faptul ca-s ma-sa si-mi laud ca o cioara puiul. E o descriere bazata pe observatiile mele obiective cand ies cu ea afara din casa. Atata o alinta lumea si atatia se opresc sa vorbeasca cu ea ca intotdeauna timpul pe care il fac pe drum cand ma duc sau vin de undeva e mai mare decat daca as avea un puradel mai putin aratos, ca nu vreau sa-i zic urat. Sau cand ma duc sau vin de undeva singura.
Uneori asta ne salveaza chiar si de situatii mai putin dezirabile, desi pe asta n-as fi vrut s-o aflu niciodata. Nici nu vreau sa-mi amintesc, de aceea nici n-o sa povestesc, prin ce orori mi-a fost dat ieri sa trec din cauza ca m-am dus cu metroul cateva statii mai in sud pe Yonge, intr-o plimbare de dimineata pana la un magazin de jucarii, si cand sa ne intoarcem s-a f*** metroul, ceea ce mi-as dori sa le fac si eu la toti angajatii TTC. Eu n-am urcat niciodata cu caruciorul intr-un autobuz, desi e permis doua strollere pe bus, din jena sa nu incurc lumea. Daca trebuie sa mergem cu caruciorul undeva folosim ori masina ori cel mult metroul. Ieri, din cauza acestei dezastruoase situatii, aflandu-ma deci in mijlocul orasului ca in the middle of nowhere avand in vedere ca nu stiam cum si daca voi mai ajunge vreodata acasa (taxi-urile sau Uber fiind excluse pentru ca nu aveam scaun de masina la noi), si a unei aglomeratii careia nimeni nu mai dorea sa-i mai faca varf, nu numai ca a trebuit sa urc caruciorul intr-un bus, ci intr-un shuttle. Daca locuiti in Toronto probabil stiti ce sunt aceste shittle, daca nu, mai bine ca nu stiti. Ca sa nu ramaneti curiosi va zic doar ca sunt niste bus-uri care inlocuiesc temporar metroul. Oricate ar veni, si vin unul in curul altuia, nu pot face fata valurilor de oameni, asa ca sunt efectiv atat de ticsite de se clatina pe strada. Nu se rastoarna doar pentru ca se sprijina in barele celorlalte masini din trafic. Intr-unul din asta a trebuit sa urc eu ieri. Bobi m-a certat ca de ce nu l-am sunat, dar eu am un cacat, un mare cacat de iPhone care se stinge cand il scot din buzunar si da de-un pic de frig si deci n-aveam cum pentru ca evident s-a f*** si ala. Nici nu ma gandisem oricum la asta, avand si creierii f***, intr-o zi f***, intr-un oras f*** de atatea constructii. In fine, in bus urcand, cum-necum pana la urma, eu care ma si pregatisem moral sa fac fata unor eventuale scandaluri, Catiusa a descretit fruntile suparate ale celor de se tineau nevoit in brate si i-a facut pe toti sa rada. O alintau toti si ei atat ii trebuie. S-o bage cineva in seama ca sa se dea in spectacol. Si cum mare lucru nu stie sa faca, isi exercita talentele la chiuit de fericire. Si doar ca sa confirm ce ziceam la inceput, mai erau copii in bus, si de varsta ei, dar fara acel ceva. Stiu ca acum sun ca o mama proasta, dar, ma scuzati, asta e realitatea. Daca as fi omis sa zic asta, ceea ce in versiunea initiala a textului si facusem, era doar dintr-o falsa modestie, falsa pentru ca era minciuna prin omisiune. Asa ca sa pastram realitatea nealterata, mai ales atunci cand e singurul lucru care ne face ziua mai buna tuturor.
Si ca si cum asta nu ar fi fost suficient, diseara ne ducem sa o facem si mai frumoasa pe Catiusa pentru ca avem programare la pus cercei. Nu am facut-o pana acum pentru ca nu stiam unde sa-i facem gaurelele. In ureche, stiu, dar nu voiam sa ne ducem chiar la orice centru suspect de piercing-uri. Weekendul acesta insa am fost la vecinii nostri de deasupra si, vazand cercei in urechile fetitei lor, asa am aflat si noi de un loc bun chiar aici, aproape de casa. Ce sanse sunt sa te muti intr-un bloc cu sute de apartamente si in cel de deasupra ta, dar fix de deasupra, sa stea o familie de romani care au un copil fix de seama Catiusei? Foarte mari. Daca noua ni s-a intamplat, aveti grija, i se poate intampla oricui.
Place Nouveau 