Vineri am fost in vizita la mine la job, ca sa ii dau sefei banii de gym, dar si un cadou pentru nepotica ei abia nascuta. Nu e prima data cand ma duc la office in concediul acesta de maternitate, acus pe sfarsite, ci am mai fost de inca vreo 3, 4 ori. M-am dus de fiecare data cu Catiusa in brate, colegii mei fiind mai curiosi s-o vada pe ea decat pe mine. O data am mers si intr-un lunch la Boston Pizza cu sefa si cu Catiusa, sefa mea fiind o iubitoare de orice copil vede. Ea e cea care mi-a organizat la job baby-shower si care mi-a cerut saptamanal poze cu bebe ca sa ii fac zilele de munca mai frumoase.
De fiecare data cand m-am dus, m-am simtit foarte bine, ca mergand in vizita la prieteni cel putin, daca nu chiar familie. Sunt primita acolo ca unul de-al casei si asa ma simt de fiecare data cand intru pe usa aia. Acum, ultima data cand am fost, poate si foarte aproape de intoarcere fiind, am avut sentimentul ca nici n-am plecat vreodata. Ma simt pregatita sa ma intorc, mult mai pregatita decat eram cu cateva luni in urma cand hormonal eram convinsa ca solutia cea mai buna pentru Catiusa era sa-mi dau demisia. Se pare insa ca sentimentele mi s-au mai maturizat si am inteles ca de la munca ma intorc la ea in fiecare zi, pentru ca asta era problema mea de pana acum. Reactionam disproportionat fata de realitate. Tragedia nu venea din faptul ca ma intorc la job, ci ca nu ma mai intorc niciodata de acolo. Asta pentru ca asa cum exista oameni foarte intelegenti, cu un intelect foarte dezvoltat adica, asa exista oameni foarte instinctuali, cu un instinct foarte dezvoltat adica. Daca din prima categorie nu sunt sigura ca fac parte, in a doua sunt convinsa ca sunt un fel de sefa de trib. Dar despre asta mai pe larg putin mai incolo, sa termin odata cartea aia cu care ma tot cacai, ca sa inteleaga toata lumea mai bine de ce zic asta, si mai ales ca sa nu ma creada doar pe cuvant! Gata, in urmatoarele zile numai cu asta o a ma ocup!!! A rivederci!
Place Nouveau 