Place Nouveau

Mai am fix o saptamana de concediu de maternitate si eu nu ma bucur deloc ca se termina, dar ma bucur ca am avut un an de zile, nu numai cateva saptamani ca la altii, desi mi-ar fi placut sa fie si mai mult, cum e la altii. In Canada, concediul de maternitate este acum un an si jumatate, dar perioada s-a schimbat numai de la inceputul acestui an si nu s-a aplicat celor aflate deja in concediu. Dar Catiusa e mai mare acum si ma simt mult mai confortabil sa o las si in grija altora pana vin eu de la job decat eram mai la inceput.

Nu stiu cat mai are acum, dar la putin peste 9 luni, cand am fost ultima data cu ea la doctor pentru check up, adica acum vreo 3 luni in urma, Cati cantarea 11 kg si avea aproape 80 de cm, ceea ce o situa mult peste medie si la inaltime si la greutate. Doctorita i-a zis ca a avut ma-sa laptele bun. Si, acasa cu ea fiind, si posibilitatea de a o alapta la cerere. Dar nu numai de asta cred ca e important ca acest concediu de maternitate sa fie cat mai lung. Ci si pentru crearea asa-numitului in engleza „bond”. Nu este un cuvant traductibil prin alt cuvant in romana sau cel putin eu nu-l gasesc. (E un fel de „dor” romanesc, desi ma indoiesc ca acest cuvant nu e traductibil in nicio alta limba asa cum ni s-a spus pe la scoala. Stie cineva toate limbile din lume, cu subtilitatile lor, ca sa faca o afirmatie atat de categorica? Pot fi de acord ca nu are echivalent lingvistic in engleza sau in franceza, dar nu in nicio limba!!! Hai sa nu fim prosti doar ca sa fim speciali!!!). Ma scuzati de divagatie.

Deci exista acest cuvant englezesc „bond”. L-as putea traduce ca „legatura speciala” intre copil si cel care are grija de copil, dar mi-e teama ca nu veti intelege intocmai, pentru ca este un sentiment pe care, ca sa il poti descrie, trebuie mai intai sa-l traiesti, asa ca voi da un exemplu. Bobi o iubeste enorm pe Cati, asa cum numai un tata isi iubeste fiica. Se joaca mult impreuna, Cati rade cand il vede intrand pe usa, il urmareste apoi in patru prin toata casa, e singurul om cu care sta deocamdata si fara mine. Nu stiu exact cat sta, dar, in orice caz, mai mult decat cateva minute cat am vazut ca rezista singura la gradinita. Dar, daca fara mine nu rezista mai mult de cateva minute si plange de sare camasa de pe ea, fara Bobi prin preajma nu manifesta turbulente emotionale de niciun fel, caci iata, Bobi e plecat de cateva zile si ea nu pare sa aiba nicio problema cu asta. Pe partea cealalta, Bobi, daca o stie in siguranta, poate sta cateva zile departe de ea. Nu acelasi lucru l-as putea spune cu usurinta despre mine. Cred ca voi innebuni de dorul ei si cateva ore la munca, daramite zile intregi. Acesta cred eu ca este bond-ul, o legatura care nu exista de la sine, nici macar intre mama si copil, ci se formeaza in timp. In timp petrecut impreuna, mai ales in primele luni de viata. Si care, cred eu, odata format si bine mentinut, poate dura toata viata.

Bond-ul, deci, nu este obligatoriu, nu tine de foame, nici macar nu face dragostea dintre parinte si copil mai mare, dar o face speciala.