In anii din urma, Victoria Day era prima ocazie de evadare din oras, desi e impropriu spus, pentru ca Toronto nu e un oras din care sa evadezi, ci in care sa evadezi. Dar pentru cei ca noi, nu satui de el, de Toronto nu poti fi niciodata satul, dar dornici si de altceva, era prima ocazie de duca pentru ca era primul long weekend cu vreme buna din an. Anul trecut, Victoria Day nu picase cu mult dupa ce se nascuse Catiusa si a fost pentru noi primul an in care nu ne-am dus nicaieri. Nici anul asta nu ne-am dus prea departe, ci doar pana colea in Sunnybrook sa facem un barbeque (un gratar, mai pe romaneste). Desi e la doar 15 minute de noi, fata de anul trecut sunt totusi, la propriu, cativa pasi inainte.
Pentru cei care nu stiu, Sunnybrook, desi ii zice doar parc public, e de fapt o mare padure in centrul orasului. Sunnybrook e pe primul loc intr-un top al celor mai bine echipate parcuri cu gratare de barbeque, ca nu te duci acolo si aprinzi focul unde vrei tu cu gunoaiele ramase de la cei dinaintea ta, ci numai in locurile special amenajate in scopul acesta. Dar, am scris de Sunnybrook de prea mule ori pe blog ca sa o mai fac inca o data, asa ca las doar cateva poze de-o impresie. Acum, ca veni in sfarsit si vremea mai buna, ca nici primavara nu pot sa-i zic, vara nici atat, o sa ma mai pot si eu lauda cu cateva poze ca de vorbarie lunga am timp toata iarna.