Ce atata mare tam-tam cu romanii astia din diaspora, cand in realitate nimanui nu-i pasa de celalat, numai de propria persoana. Si nu ca ar fi neaparat ceva rau in asta, dar hai sa nu ne mai imbracam ipocrizia in duiosie si empatie, cand adevăratele sentimente fata de celalalt sunt indiferenta, in cel mai bun caz, uneori chiar ura, care pot fi probate prin apelul la tine raportat la celălalt, sau invers, dar din poziții opuse. Vorbesc prea criptic si ca sa nu risc a va pierde, dar si pentru a da mai mult sens cuvintelor de mai sus, o sa va dau mai bine niste exemple.
Cand, in anii din urma, scriam pe blogul celalalt, aveam multi cititori din Romania, multi dintre ei cu dosare depuse, in așteptare de viza, sau si mai sigur, de plecare. Cu unii dintre aceștia m-am împrietenit, la sensul ca vorbeam si in privat, iar ei erau foarte activi pe blogul meu dând like la tot ce debitam eu, fara selecție. Nu cred ca ma enerveaza ceva mai tare decat linsul asta in cur, fie el si doar virtual, followerii ăștia habotnici. Pentru ei, din diverse motive, esti un fel de Cristos. Sunt tot timpul de acord cu tine, nu te contrazic, te mangaie cu like-urile pe cap, te apara de comentatorii rai, ce sa mai, pentru ei spui tot timpul adevărul absolut! De ce făceau asta? Pentru ca eu le ziceam ca imi merge din ce in ce mai bine pe aici, desi la o adica puteam sa si mint, si chiar daca asta nu avea nicio legatura cu ei, ca nu era ca si cum împărțeam ceva cu ei, ei, pe picior de plecare fiind, căutau sa si-l sprijine in singura punte pe care o aveau cu necunoscutul, adica cu lumea in care urmau si ei sa ajunga. Mai ales, foarte important, ca le ziceam si de bine. Multi de aia o urau pe Tzipi, ca nu le zicea ce voiau ei sa audă. Eu, pe de alta parte, povesteam ce mi se intampla mie personal, total irelevant, daca stai sa te gandesti, dar pentru ei era mai important ce ziceam eu decat ce zicea toata presa si statistica la un loc. Ok, nimic in neregula pana aici. E normal sa fie asa. Omul e un animal cu speranta. Ce nu-mi mai placea mie insa era ca odata ajunși aici, încetau sa-mi mai fie followeri, ba nici nu ma mai căutau (macar sa-mi faca o cinste la câta cinste cu jumătăți pline de pahar le-am facut eu), iar pe blogul meu, desi poate mai intrau pe șestache, nu mai comentau, nici macar un like sa-mi faca ziua mai buna nu-mi mai dadeau. Ce înțelegeam eu de aici? Pai nu prea multe. Poate, cel mai sigur, ca dăduseră de dracu’, si, desi eu nu ma schimbasem deloc, dar absolut deloc, eram aceeasi persoana, ceea ce mi se întâmplase mie era in continuare adevarat, ei nu mai erau aceiasi si ma făceau, mai pe fata, mai pe dos, responsabila pentru asta. Sa zicem ca lor începuse sa le mearga prost, si numai pentru ca abia aterizasera si e greu sa-ti mearga bine chiar din prima, asta era suficient ca sa nu-mi mai dea mie like, desi mie in continuare imi mergea foarte bine. Nu se puteau detașa de ei înșiși. Daca nu eram ca ei, sau ei ca mine, erau impotriva mea.
Ce vreau sa zic cu asta? Romanilor rămași in Romania li se rupe in realitate de diaspora. Ei iubesc diaspora care le linge iluziile in cur. Daca nu-ti merge rau, si oricat ar fi capra de grasa, chiar moartea poate nu ti-o doresc, dar macar sa le zici ca ti-e dor de tara-muma, ca nu mai ai lacrimi de cat plangi in fiecare zi visând sa te întorci la origini. Sunt forumurile ziarelor pline de plângăcioși din astia! Romanii de-acolo te strang in brate pentru asta, dar nu ca sa-ti aline tie dorul, ci pentru ca le-ai facut un mare favor: si-au justificat prin tine decizia de a ramane in tara, de a nu pleca nicaieri, ca uite, nicaieri nu-i ca acasa. Desi situatia ta nu schimba cu nimic situatia lor, ii faci usor sa se simtă bine acolo, cand tu ti-ai cautat, si mai ales, nu ti-ai gasit binele, nici peste mari si tari. Cand le zici insa ca-ti merge foarte bine, cand le spulberi deziluziile despre străinătate si îndrăznești sa spui si adevarul ca, de fapt, nu ti-e dor, nici daca te scremi, bratele lor se transforma in pumni.
Nu vorbesc de toti, bineinteles, am generalizat de dragul argumentului!
Place Nouveau 
20 de răspunsuri la “Romanii de afara, raul lor, binele nostru! Sau invers!”
Ei uite mie imi este bine afara dar tot mi-este dor de țară! 🤣 Și cu toate astea cand aud ca unii pot trăi mai departe in Romania ma bucur si ii laud sincer. În străinătate o duci bine daca te schimbi si poate si in Romania ai duce-o bine daca s-ar schimba toți! Unii nu pot însa, sau nu vor, asa ca rămân. Pentru mine e bine nu si pentru ei. E bine ca dupa 30 de ani ma simt tot acasa cand ma reîntorc si e rau ca acasa asta implica si lucrurile pentru care am plecat! Tot românii reușesc in strainatate depinde doar ce își propun.Eu mi am propus doar sa trăiesc cinstit.
Eu nu consider ca e ceva in neregula cu cei carora le este dor, atunci cand dorul asta se manifesta prin bucuria de a te intoarce acolo, in vizita, de exemplu, ci cu cei care se tânguie de dor, aia de plang si-si urasc viata. Aia sunt cazuri patologice si pe aia ii vânează romanii care nu suporta ca altii s-o duca bine si in alta parte.
Acum invidia funcționează la fel de bine și în diasporă. Ba ca neam avem si prostul obicei sa ne dam mari cu „ce avem” chiar dacă facem eforturi imense pentru „imagine”!
Da, asa este. Stii care ma enerveaza pe mine cel mai tare? Nu cei care imi spun ca o duc bine, ca sunt fericiti, ca si-au gasit locul, asta este perfect in regula, asta cautam cu totii, ci aia care iti spun (chiar daca mai mult iti sugereaza decat ti-o spun in fata ca sunt niste parsivi), cat de bine o duc ei prin comparatie cu tine, cat de fericiti sunt ei prin comparatie cu tine, cum ei nu se duc la magazinele alea la care mergi tu pentru ca sunt de cacao, desi ei n-au fost niciodata acolo, etc. Am niste povesti din astea de te apuca groaza! Ghinionul lor e ca eu sunt un fin psiholog, iar cand ma iau cu racaturi din astea, ma comport canadieneste. Le zambesc si ii felicit, dar a doua oara refuz sa ma mai vad cu ei. Iar ei nici macar nu stiu de ce. Pentru ca sunt invidioasa pe succesul lor, evident.
Am intrat pe blogul tau! Esti foarte tare ca ai talentul de a-ti pune gandurile in versuri!!! Unele m-au amuzat teribil! 👍
Cind pui oamenilor in fata FAPTE ( statistici, presa, desene cu creioane colorate ) care arata ca realitate anu e deloc roz, iar ei … Batman, Batman, o dau inainte cu speranta ca de fapt e roz, exista o singura eticheta pentru astia ” oi proaste” , sa ma scuze cititorii aia ” optimisti” ai tai !
Banuiesc ca dupa ce au sosit in Canada si s-au dat cu capul de pragul de sus, le-au cazut ochelarii roz bombon de pe nas si s-au cam dat la fund, ca le-a trecut cheful de socializare. Insa nu e vina ta ca sistemul din Canada e de cacao si exploateaza la singe imigrantii, tu ai fost cinstita si ai precizat in clar ca vorbesti strict despre experienta ta personala.
Daca ei ai ignorat FAPTELE si au generalizat din burta ca daca Franciscai i-a mers bine, rezulta ca tuturor le merge bine in Canada … astia isi merita soarta de oi proaste, scuze again !
Cit despre romanii ramasi in Romania, se scoala parul pe mine cind ii aud cum incrimineaza diaspora ca mvai, niste lasi care au dat bir cu fugitii ca sa-si faca o viata mai buna, in loc sa ramina in tara sa manince salam cu soia si sa lupte cu morile de vint pentru o Romanie prospera. Hai sictir, ca eu ca individ nu am obligatii fata de peticul ala de pamint pe care din intimplare m-am nascut ! Singura obligatie pe care o am, este sa-mi port mie si familiei mele de grija. Daca intr-un loc nu imi este bine, ura si la gara !
Stii care cred eu ca e abordarea cea mai corecta? Statistica contine cel putin doua realitati. Daca un studiu (ipotetic vorbind) arata ca 60% din romani nu reusesc afara, acesta, chiar daca n-o spune, arata si ca 40% reusesc. Intr-o situatie de genul emigrarii, bine ar fi sa fii pregatit pentru amandoua cazurile. Dar sa nu excludem posibilitatea de a ne afla intr-o parte a statisticii intr-un anumit moment, si in acealalta, in alt moment. Adica, in primii doi, trei ani, noi eram varza, de exemplu, eram mai degraba in cei 60% al statisticii mele ipotetice. Dupa, am trecut la cei 40%. Doamne da, sa nu ma intorc la cei 60, ce pot sa zic! Viata e mai compicata decat o statistica, dar e gresit sa nu o luam deloc in calcul!
Trăind în România dar și aproape doi ani în Canada aș zice că pot aborda oarecum realist problema din ambele ipostaze.
Nepăsarea față de cei din jur este un sentiment în creștere mai ales la generațiile mai tinere și e posibil ca într-un viitor oarecare, pe care sper să nu-l mai apuc, să devină o caracteristică generală. Multor români plecați în afară le pasă încă de țara din care au plecat indiferent de ceea ce declară. Chiar și lui Tzipi, deși ea este supărată pe mai tot universul. De ce ar scrie oare un român plecat în afară și stabilit definitiv acolo, un blog în limba română și nu în limba țării respective? De ce și-ar dori o audiență formată doar din români și nu una formată din noii conaționali?
E drept că treaba cu capra vecinului este brand românesc, chiar dacă o mai produc și alții, dar în pofida acestui lucru părerea românilor despre diasporă e totuși bună și asta doar prin prisma faptului că mai fiecare familie/clan din România are pe cineva în afară. Dacă vorbim de fapte, cele reale nu sunt cele din statistici ori media, și greșeala asta o fac mulți. Dacă stai cu o fesă pe o bucată de gheață și cu cealaltă pe o plită încinsă, statistic îți este bine.
Eu nu cred ca exista o legatura directa intre limba in care iti exprimi ideile si nivelul de pasare sau nepasare vizavi de tara de origine. Si nu ma pot gândi acum decat la scriitorii care scriu in limba maternă, dar au audiență internațională. Eu as putea sa scriu in engleza si sunt sigura ca majoritatea celor are citesc blogul ar intelege, dar limba maternă e cea in care scriu fara sa gandesc, ca sa zic asa, imi exprim ideile mai natural in romana decat in engleza, desi citesc literatura in engleza, scriu bine in engleza, am cursivitatea unui vorbitor nativ, mai putin accentul. Deci, eu scriu in romana mai mult pentru mine decat pentru audiență. Daca audiența imi este exclusiv românească, chiar daca din multe tari din lume, e pentru ca numai romanii inteleg limba romana. Pe de alta parte este vorba despre acel numitor comun, mai greu explicabil, al meu cu cei născuți si crescuți acolo, dar si asta, ca si limba, sunt pure întâmplări, cum zicea si JE mai sus. Daca m-as fi nascut in Franța, vorbeam franceza si cunoasteam francezii cel mai bine, asa m-am nascut in Romania, vorbesc românește si cunosc romanii cel mai bine. Ce am scris mai sus despre mine ca „emițător” pit spune si despre cititorii blogului acestuia ca „receptor”. Am cititori din Romania, dar cam tot atatia, daca nu chiar mai multi din alte tari. Ei citesc in românește din aceleasi motive pentru care eu scriu in românește, desi, cu siguranta, toti suntem vorbitori de engleza. Nu cred ca citesc blogul meu pentru ca le pasa de tara, daca ar fi asa, mai degraba ar citi doar bloguri ale romanilor care locuiesc acolo. Eu citesc bloguri in românește, dar scrise bine, atat. Ca sunt din Romania sau diaspora, nu conteaza.
De aici si pana la a-mi pasa de tara sunt niste nuanțe. Da, eu in continuare citesc știri de acolo, vorbesc cu foști colegi, prieteni, neamuri, comentatorii de pe blog (n-am absolut nimic cu lumea, indiferent de unde traieste, nu sunt xenofoba impotriva propriei nații, Doamne ferește), dar la modul cel mai serios imi pasa cam cat ii pasa lui Iohannis: urmăresc cu interes, dar implicarea mea in societatea de acolo este zero.
Vizavi de parerea fata de diaspora, cum ziceam si in încheierea textului, eu am generalizat grosier, ca nu toti sunt asa, si chiar daca parerea celor care au rude afara este una buna, ca trend, parerea romanilor din Romania despre diaspora, in ultima vreme cel putin, nu este chiar asa de buna, nu mai este asa de buna ca atunci cand trimiteau bani in tara, sau se duceau afara doar sa faca bani si sa se întoarcă. Este suficient sa citesti forumurile ziarelor si sa-ti dai seama de trendul asta, ca s-o dau in teoria conspirației, orchestrat sau nu, anti-emigrare si anti-diaspora.
Foarte adevarat, din pacate. Total de acord. Ce parere aveti de alga categorie de conationali, poate v ati intersectat: cei carora nimic nu le convine si nimic nu le.este pe.plac in „tara asta de rahat” plina de „tampiti, idioti si incompetenti”? Am.intalnit cativa cu asemenea perceptii, ei nelucrand macar o singura zi in tara asta pe care o fac de doi bani. Sunt la.scoala de.ani de zile si fara vreun gand sa puna in practica ce invata la scoala. Unul fiind.fost coleg de munca in Romania cu Francisca.
Ioi, ce mica e lumea!!! Nu obișnuiesc sa imi vorbesc colegii pe blog, prefer intotdeauna sa discut idei, nu persoane, asa ca in legatura cu categoria aia, da, si eu m-am intersectat, si au devenit o problema pentru mine nu atunci cand o tineau langa pe-a lor, ci cand au devenit agresivi doar pentru ca parerea mea era diferita de a lor.
Vizavi de parerea lor fata de tara asta si despre oricare in general, am scris eu odata un articol potrivit caruia (ca sa ma citez 😂), cu cat esti mai implicat in societate, cu atat ai o parerea mai realista despre ea. Daca te duci la scoala degeaba, normal ca nu intelegi nimic 🤓.
Vreau sa dau un „like” dar inca nu stiu cum.se face asta pe blog 🙂
Citesc blogul tau de cand ati ajuns in Canada, la recomandarea unor amici ai vostri. A fost si un fel de pariu pierdut de mine, in sensul ca eu sustineam ca odata prinsi in tumultul vietii de zi cu zi de aici o sa te lasi de blog. Am mai vazut destule cazuri, eu fiind aici din 2003. Dar iata ca te ai dovedit a fi o nuca tare si perseverenta. Bravo!
Va asteptam sa ne faceti o vizita cand aveti drum in Montreal. Veti fi surprinsi inca odata cat de mica e lumea 🙂
E cel mai ieftin hobby al meu. Tocmai m-a anuntat WordPress ca trebuie sa platesc contributia pentru anul viitor. $130 de dolari pe an. Atata ma costa hobby-ul asta. De castigat, nu castig nimic, doar aprecieri din cand in cand, ca cea din partea ta, pentru care iti multumesc, sau dusmani cateodata. Placerea e insa de partea mea.
Multumim pentru invitatie. Nu planuim inca o deplasare catre Montreal ca ar turba Catiusa la un drum atat de lung, dar in viitor, mai vorbim 🙂
Eu te percep ca fiind schimbata fata de celalat blog. Informatile despre viata canadiana au scazut . Prioritatile tale s-au schimbat= copilul. Parerile personale despre cresterea copiilor sunt foarte diferite iar polemica nu-si are rostul. In rest mi se pare ca ai devenit mai acida fata de cei din Romania. Aveam o cunostinta care dupa ce se stabilise in Italia ii putea Romania. Acum, dupa 20 de ani, nu stie cum sa stea mai mult pe aici.
Mad, don’t be mad :). Nu mi-am dat seama daca schimbarea de care vorbesti e de bine sau de rau, dar, ai dreptate, prioritatea mea acum este Catiusa. Nu mai am asa de mult timp ca inainte, asa ca sa scriu pe blog e o alegere in detrimentul altora. As putea sa fac multe altele in loc. Cand zici ca s-au redus informatiile despre viata in Canada, banuiesc ca te referi la viata mea personala, ca de altfel mie mi se pare ca numai despre viata in Canada, in general, scriu, chiar mult mai mult decat inainte. Uneori, mi-as dori sa mai scriu si deaspre altceva, dar vorba aluia, traiesc in Canada si asta imi ocupa tot timpul. In plus, de cand cu Catiusa, nu mai am viata personala :))). Despre cum ne crestem fiecare copiii, e o chestiune pe care nici eu nu disput. Discut, dar nu disput, ceva de genul.
Scriu si despre Romania, dar nu stiu de ce zici ca mai acid decat inainte. Asta poate este impresia pentru ca sunt cele mai noi articole, iar pe celelalte, daca le-ai citit, poate le-ai uitat. Mi-am luat o gramada de cacao de la romani pe blogul celalalt. Nu stiu de ce lumea ia totul personal, atata vreme cat nu ma adresez in mod particular unei persoane. Cand nu esti de acord cu ce scriu, de aia am platforma de comentarii, ca sa vina lumea sa ma contrazica. I don’t mind that. Daca m-ar deranja, as inchide-o si in felul acesta as avea intotdeauna dreptate. Nu am banat niciodata cometariile nimanui, doar pe cele care ma injurau. Daca ma injuri, te injur si eu. In felul meu.
O zi buna!
Inca ceva, sorry, imi vin de multe ori ideile dupa ce postez comentariul. Sa stii ca eu nu sunt mai acida decat sunt romanii din Romania cu ei insisi. Intri pe bloguri scrise de romani care traiesc in Romania si o sa vezi acid acolo impotriva tarii. Acum, sper doar ca ei nu au voie mai mult decat mine doar pentru ca eu nu mai traiesc acolo si declar ca sunt ok aici si nu vreau sa ma mai intorc. Ca daca e asa, atunci asta ar fi un QED textului meu.
Uite, de exemplu, ziceai ca se schimba sistemul in contabilitate dar detalii nu au fost.
Cati e simpatica foc dar cand ai zis ca vrei sa micsorezi/scoti zaharul , te-ai gandit ca in toate alimentele si bauturile cumparate este zahar ? Doar daca le faci from scratch sunt mai naturale .
In privinta romanilor din alte tari: unii se ajuta sau sunt ajutati prin biserica( este un exemplu).https://ro.wikipedia.org/wiki/Cazul_Bodnariu sau https://stirileprotv.ro/stiri/international/o-fetita-de-12-ani-a-castigat-marea-finala-de-la-america-s-got-talent-pe-ce-loc-s-a-clasat-laura-bretan-video.html
Tuturor sau majoritatii le merge bine la aceasta varsta. 🙂 Dar cati colegi ai de 50-60-70 ani ?
Acum incep sa am indoieli ca ai citit cu adevarat articolele mele. Nu am zis niciodata ca se schimba „sistemul in contabilitate”, ci ca s-a schimbat sistemul cu care lucrez eu la munca. Inainte foloseam Great Plains, de exemplu, acum folosesc altceva. Super! Ce altceva as putea sa scriu despre asta? Am zis ca vreau sa reduc cantitatea de zahar tocmai prin a-i face prajituri from scratch. Mancarea pe care o cumparam noi, pe langa ceea ce gatim in casa, nu e ambalata, nu e procesata, ci e facuta from scratch la magazinul romanesc. Am scris despre el. Se pare ca nici pe asta nu l-ai citit. E ok, nu te invit sa o faci daca nu vrei, dar imi „reprosezi” lucruri pe care nu le cunosti despre mine, desi le-am detaliat. Am scris si despre Biserica romaneasca. Nu o frecventez, nu ma intereseaza. Imi pare ca imi sugerezi ca eu n-am ajutat romani or something. Nu ai de unde sa stii daca am facut-o sau nu. Stii numai ce iti povestesc eu. Revenind la ce ziceam la inceputul comentariului, aproape ca nici macar aia.
Ma bucur ca iti merge bine daca asta vrei sa spui. Da, binele e relativ, sunt de acord, cu restul asumtiei tale, nu. Am colegi de 50 si de 60 de ani? What about them?
Va rog sa.ma.scuzati, am.si eu o nelamurire: blogul.asta e cumva un fel de societate de actiuni, unde fiecare cetatean are dreptul sa impuna tema.de.discutie sau sa stearga.pe jos cu Francisca pe banii.ei? Asta ca abia aflasem.ca plateste 130 de dolari sa.utilizeze platforma asta. E ca si cum cineva ar organiza o petrecere pe cont propriu la care este binevenit oricine. Si vin unii, mai iau o ghstare, mai beau un pabar ba chiar unul se imbata si incepe sa injure gazda ca micii au fost cam arsi sau berea prea rece. Oameni buni, haideti sa fim mai buni, de fapt cat de buni putem si sa incercam sa apreciem pe cei din jurul nostru cand fac ceva din pur altruism. Si nu uitati sa zambiti, este foarte important 🙂
Peace!
Tocmai m-am intors din Ro, mai dezamagita decat niciodata. Am ajuns acolo chiar de mitingul diasporei (ce coincidenta!). Nu s-a schimbat nimic, ba chiar e mai rau decat acum 2 ani. Din pacate, buruienile s-au inmultit, sunt putini cei care vor schimbarea. Si mitingul a fost o manipulare, din pacate.