E acus jumatate de an de cand Catiusa merge la gradi si de ce mi-a fost cel mai teama, de aia am scapat. Cel putin pana acum. Toata lumea ne avertiza, desi mai mult ne ameninta, ca dupa ce va intra in comunitate va fi bolnava tot timpul, va aduce acasa tot felul de virusi si microbi pe care ni-i va baga si noua pe gat, la propriu, si ca noi vom avea un lung si neplacut concediu de odihna la capataiul ei si al nostru, caci adio planuri de vacanta! Asa se face ca am tinut cu dintii de toate zilele libere, si uite ca e acus sfarsit de an si noi inca avem zile de concediu cu care nu avem ce face decat sa ni le luam daca tot e! Catiusa nu s-a imbolnavit niciodata! Niciodata serios, atat cat sa fim nevoiti a ne lua liber pentru asta. A mai venit acasa cu cativa muci din cand in cand, dar, astea erau sigurele simptome de precaritate ale starii ei de sanatate si nu o tineau decat 2, 3 zile!
O singura data a racit foarte tare si noi odata cu ea, in aprilie, chiar cand a inceput gradinita, ceea ce a functionat, la momentul ala, ca o falsa confirmare a ceea ce ne zicea lumea ca avea sa se intample. Atunci a fost rau de tot si a si tinut cat vreo doua saptamani de post de-avem impresia ca nu se mai termina. Nu avea saraca cum sa-mi spuna, dar a durut-o sigur gatul cum m-a durut pe mine apoi de am ramas fara voce o saptamana, ca niciodata! Un cuvant nu puteam scoate din mine, nici macar in scris, ca stiu ca si de pe blog am lipsit mult in vremea aia. La munca, nu puteam sa raspund la telefon, ca ma intelegea lumea doar daca ma citea pe buze. De durere, Catiusa nici nu mai putea sa suga si incepuse sa respinga tztz. Venea spre ea, se dadea inapoi, iar venea, iar se dadea inapoi de-mi era mai mare mila de ea. Avea un an atunci si mi-era teama c-o sa se intarce, ca va face, in mod eronat, vreo legatura intre durerea de gat si tztz, si nu va mai vrea deloc apoi. Dar nu, a trecut boala, a trecut si Catiusa, din nou, la acadele. Nu vreau sa cobesc cu postarea asta si bat in taste ca in lemn, dar cred ca motivul care a ferit-o pana acum de boli a fost ca e inca alaptata! Asta a fost, ce-i drept, si motivul care i-a ingreunat adaptarea la gradinita. A plans, cand o lasam, mai mult timp decat a estimat oricine. Dar acum cand vede usa de la daycare, in fiecare saptamana decorata cu alte si alte motive (Ba-ba Black Sheep, Farm Animals, Lady Bugs etc.), rade, bate din palme si-si intinde bucuroasa bratele catre doamnele educatoare. Am citit undeva un raspuns la intrebarea „Pana cand sa alaptezi?” „Pana atunci cand ai motive sa nu o mai faci”. Eu as adauga insa: pana atunci cand „Motivele pentru care sa nu o mai faci sunt mai importante decat cele pentru care sa nu te opresti”. Ca in cazul nostru.
Place Nouveau 