Am intrebat-o aseara pe mama daca nu-i e dor de casa. Mi-a zis ca se gandeste la ce-o face tata, dar dor de casa nu ii e. Mi-a zis si ca ei ii place in Canada si ca i-ar placea sa traiasca aici, daca ar avea un loc de munca si banii ei. Lucru care nu este posibil. Eu inot acum intr-o mare de sentimente amestecate, care ma trag uneori la fund, ma ridica alteori la suprafata, dar nu ma salveaza. Mai e mai putin de-o luna pana mama se intoarce in Romania. Cateodata, mai ales seara cand vin obosita de la job, ma gandesc, rusinata de sentimentele mele, ca nu mai e mult pana pana atunci, alteori, de cele mai multe ori, mi-ar placea sa trag de timp ca sa-l lungesc si ea sa stea mai mult cu noi. Uneori mi se pare mai importanta intimitatea noastra decat prezenta ei, alteori prezenta ei e mai importanta si decat aerul pe care il respir.
Ar exista o solutie la tulburarile acestea sentimentale, dar e doar una teoretica, aproape imposibil de aplicat in realitate. Sponsorizarea. Doar ca tata nu ar veni sa traiasca aici, ceea ce face imposibila emigrarea si pentru mama, dar si sa zicem ca si el si-ar dori, tot n-ar fi asa usor. Noi locuim intr-un apartament. E mare, dar nu suficient cat sa incapa inca pe cineva, fara ca fericirea noastra conjugala sa nu fie afectata. Si nu ma refer doar la sex. De fapt, ma refer cel mai putin la sex. Intimitatea inseamna libertate. Mi-am dat seama in tot timpul acesta ca eu sunt genul care suporta neconditionat in spatiul vital doar sotul si copilul. Spatiul vital avand mai mult legatura cu timpul decat cu spatiul. Adica, e ok sa ne suflam in ceafa unii altora, dar doar in vizita, si nici alea foarte lungi. Nu stiu cum fac altii, dar noi nu am putea trai unii peste altii. Inghesuiala asta nu ar inseamna nicicum apropiere, dimpotriva. Si nu suntem nici unii, nici altii, nebuni, ba suntem oameni foarte normali la cap, poate tocmai de aceea. Si nu doar noi, astia tinerii, suntem asa. Asa gandesc si ei, astia batranii. Chiar imi povestea o colega, care are copii de varsta mea si nepoti de varsta Catiusei, ca la un moment dat unul din baietii ei, plecat de ceva vreme pe cont propriu, s-a intors la casa parinteasca, si ca asta le-a afectat foarte mult intimitatea. Mai ales ca nu s-a intors singur. Casa parinteasca avand 4 dormitoare si basement cu intrare separata.
Ok, revenind. In cazul nostru, si problema spatiului ar putea fi rezolvata, ca traim noi intr-un apartament, dar costa cat doua case mai la mama supararii. Deci, l-am vinde si ne-am muta, nu intr-o casa cu 4 dormitoare si basement cu intrare separata, ci fiecare la casa lui. Chestie care e posibila ca fabulatie, in realitate nu se va intampla niciodata, de aia nici n-o mai lungesc, pentru ca nu mi-am propus sa ma fac gradinareasa si nici Bobi, sofer de cursa lunga. Si apoi, daca eu as putea trai cu mama mea in casa, mai lasand eu de la mine, mai lasand ea de la ea, ar fi de-a dreptul imposibil sa traiesc si cu mama si cu sotul la un loc. Pentru noi ar fi, pur si simplu, o chestiune de alegere.
Ar mai exista posibilitatea sa ne intoarcem noi. Doar ca eu am scris postarea asta pornind strict de la faptul ca ea a spus ca ei i-ar placea sa traiasca aici. Numai daca si noua ne-ar fi placut sa traim acolo, ar fi fost o solutie. Asa, nu e.
Prin urmare, cum mai ziceam si adineaori, ar fi fost frumos sa traim mai aproape unii de altii, ar fi fost chiar ideal, dar, in conditiile acestea, ca sa ne pastram relatiile bune, asa cum sunt si trebuie sa fie, e bine sa pastram si distanta. Chiar si cand asta inseamna mii de kilometri.
Place Nouveau 
10 răspunsuri la “Fiecare la casa lui”
Ati cumparat asigurare medicala pt mama pe perioada vizitei? Daca da de la cine?
Da, de la Allianz Țiriac.
Deci nu stiti nimic de astia canadieni..noi fiind 4 pe durata lunga am vrea ceva cu direct billing si 0 deductible (sansele fiind mai mari sa avem nevoie pt copii)
Am gasit rsa de la sunlife cu 206 cad o luna..e oare competitiv pretul?
Noi avem asigurare la Sunlife prin firma lui Bobi si platim vreo 100 si ceva per paycheck (o data la doua saptamani), dar mai plateste si firma ceva, nu stiu exact cat. Cred ca e ok pretul, nu stiu exact cat ar costa cu altii. Mai uita-te si la Great-West Life, aia s-ar putea sa aiba asigurari chiar mai bune. Daca voi veniti aici pe o perioada mai lunga, nici eu nu cred ca Allianz Tiriac e o solutie. Pentru mama nu ne-a interesat sa-i facem asigurare cu vreo firma de aici doar pentru 3 luni de zile. Am considerat ca pentru o perioada asa scurta e ok aia romaneasca.
Cred ca ce spui tu e asigurare complementara pentru ohip (dental, medicamente).
Noi nu avem ohip pentru trei luni si cumparam asigurare pentru situatii de urgenta ( daca doamne feri o raceala se agraveaza si trebuie sa mergem la doctor sau spital).
Cun e cu vaccinurile in Canada, cel mare le are la zi si nu mai are nevoie in viitorul apropiat, cel mic urma sa ia un vaccin in ianuarie, cum e schema de vaccinuri in Canada, unde se fac? Multumesc pentru raspunsuri
Am inteles mai bine situatia voastra acum. Nu cred ca Allianz Tiriac e buna oricum ca asta e pentru calatorie numai, din ce stiu eu. Adica se asteapta sa le spui si cand te intorci in tara. E mai bine sa mergi cu o varianta canadiana.
Vaccinurile se fac la medicul de familie, dar cum probabil voi nu aveti inca, se fac si la Walk-in-Clinics. Nu la toate, trebuie sa le cautati. Iata schema de vaccinare mai jos. Ce si cum trebuie facut, mai bine vorbiti cu un medic la Walk-in-Clinic:
2 luni: Diphtheria, tetanus, pertussis, polio; Pneumococcal; Rotavirus;
4 luni: Diphtheria, tetanus, pertussis, polio; Pneumococcal; Rotavirus;
6 luni: Diphtheria, tetanus, pertussis, polio; Pneumococcal; Rotavirus;
12 luni: Measles, mumps, rubella; Meningococcal; Pneumococcal;
15 luni: Varicella;
18 luni: Diphtheria, tetanus, pertussis, polio; Pneumococcal; Rotavirus;
Astea sunt cand copilul e mic. Daca mergi la un Walk-in-Clinic o sa va dea medicul de acolo toate informatiile cu ce (mai) trebuie facut.
Imi plac oamenii sinceri! Ma vad pe mine si mama…Asa si ea…Asa si eu! Mai rarut ca-i mai dragut, dar si dor arzator când nu e…Fix ca-n viata!
Nu cred ca e nimic in neregula sa recunosti ca ai nevoie de intimitate. De exemplu, am dreptul sa fiu suparata sau nervoasa, fara a fi nevoita sa dau si explicatii pentru asta, fara ca starea mea sa tulbure si starea altora, nu vreau sa fiu tot timpul bubbling doar pentru ca altii se asteapta ca tot timpul sa fiu asa, etc. In ziua de azi, din cauza saraciei se obisnuieste sa stai “shared”, adica sa-ti imparti locuinta nu doar cu familia extinsa, dar si mai grav, cu toti necunsocutii. Eu am plecat la 18 ani de acasa si de atunci, in afara de 2 ani cand am stat in camin, n-am mai locuit niciodata altfel decat cu sotul meu si m-am invatat asa. Asta nu are legatura cu faptul ca mama ar fi intr-un fel sau altul, ci strict cu nevoia mea de spatiu vital. Mi-ar placea la nebunie sa locuim pe aceeasi strada, dar nu in aceeasi casa. Si sunt convinsa ca si ea la fel. Eu cat au fost ei aici, desi in mod normal ar fi trebuit sa simt ca am mai mult timp liber, avand in vedere ca m-au ajutat cu curățenia prin casa si alte alea, nu a fost asa. Am avut mereu sentimentul ca nu ma pot aduna. Si asta e foarte obositor. Ii invidiez pe cei care au norocul sa aiba parintii aproape, dar pe cei care, din diverse motive, nu se pot separa de ei, nu.
Pff Cat de mult te inteleg! Noi am locuit singuri dintotdeauna. Mi-a fost enorm de greu, sa ma acomodez intr-o casa cu oameni multi, dar cunosc si persoane care iubesc sa stea la gramada si nu-si imagineaza viata altfel… Locuiam iarasi singur si e MINUNAT! Astfel, nici n-as putea! Te pup