Place Nouveau

Anul acesta m-am inscris pe Goodreads cu 10 carti la Reading Challenge. Atatea mi-am propus sa citesc in 2019. Nu e foarte ambitioasa provocarea, dar e realista. Daca citesc o carte pe luna, va mai fi loc si de ceva in plus, daca nu, cele doua luni „libere” imi vor permite sa recuperez pe drum intarzierile. Ca acum, de exemplu, cand am intrat deja putin in februarie cu cartea lunii ianuarie, februarie fiind si luna scurta, iar cartea de pe raftul ei deloc subtire.

Cartea lunii ianuarie a fost Circe, care mi-as fi dorit sa tina cam cat drumul lui Ulise spre Ithaca, sau macar un an, cat provocarea mea, caci nu vreau sa ma pronunt in eroare, mai ales ca am de gand sa citesc numai carti premiate, dar deja am impresia ca Circe va fi si cartea anului. A anului 2019 pentru mine, caci in 2018 a fost pentru toti. A castigat premiul de Cea mai buna Carte la categoria Fantasy si este scrisa de Madeline Miller, New York Times Bestselling Author of The Song of Achilles. Cartea lunii februarie era initial Still Me, de Jojo Moyes, alta premianta, de fapt, marea premianta, care sta nerabdatoare pe marginea canapelei mele, dar trebuie sa ma mai astepte putin ca numai ce-am comandat azi de pe Amazon The Song of Achilles. Atat de mult mi-a placut Circe ca nu m-am putut opri aici. Am Amazon Prime si vine maine, dar si o zi mi se pare mult s-o astept. Circe este o rescriere a „legendelor Olimpului”, vazuta prin ochii lui Circe. Daca nu stiti cine a fost Circe, sa va fie rusine. Nici mie numele nu-mi spunea mare lucru inainte. Imi era familiar de pe cand eram copil, dar n-as fi fost in stare sa va spun precis care era locul ei printre zei in mitologia greaca. Acum nu numai ca stiu, dar Madeline Miller a reusit sa creeze un personaj mai puternic decat l-a putut vreodata gandi mitologia care a traversat nealterata atatea milenii. Ce a facut ea altfel a fost sa scoata acest personaj aproape anonim din „legende” si sa le rescrie in jurul ei, din perspectiva ei. A mutat centrul catre ea, pana in interiorul ei. Daca va face la fel si cu Zeus, ceea ce prevad ca vor fi cartile ei urmatoare, close-ups mai mult decat a big picture, s-ar putea sa va schimbati parerea despre El. Si nu in avantajul lui. Cartea este scrisa la persoana intai, prin vocea „umana”, si nu numai ca timbru, a celei care a fost Vrajitoarea din Aeaea, insula pe care a fost exilata aceasta fiica a lui Helios, dar si cea pe care a poposit Ulise, in lungul lui drum spre casa, dupa razboiul Troian. A fost mai mult decat un popas, caci si raportat la eternitatea lui Circe, a fost suficient sa-i schimbe acesteia destinul, implinind astfel profetia vicleanului Hermes. Din noptile lui Ulise in patul lui Circe s-a nascut Telegonus, cel care va deveni protejatul Atenei, dupa ce Telemachus, fiul lui Odiseu, va refuza onoarea Zeitei Razboiului de-al face imparat peste „Vest”, devenind, in schimb, partenerul de viata a lui Circe, aceasta alegand intr-un final mortalitatea (nu moartea) alaturi de el in detrimentul eternitatii „lipsite de viata”. N-a ales eternitatea alaturi de el, adica sa-l faca pe el etern, desi ar fi putut, mai facuse asta cu ani in urma cu Glaucos, dar asta nu i-a adus nimic bun. Cartea se incheie cu ea band potirul, nu vietii fara de moarte, asa cum ar alege cei mai multi, cum am alege noi, ea avea asta deja, ci a vietii, asa cum este ea. „He does not mean that it does not hurt. He does not mean that we are not frightened. Only that: we are here. This is what it means to be alive. […] I thought once that gods are the opposite of death, but I see now that they are more dead that anything, for they are unchanging, and can hold nothing in their hands.”

Cartea este mai mult decat o rescriere a mitologiei grecesti, de fapt autoarea s-a folosit de legendele Olimpului doar ca sa pescuisca de acolo un personaj. A reusit insa sa creeze o carte portret, ba scrisa fiind la persoana intai, autoportret, pe care nu ai cum sa-l mai uiti, pentru ca devine parte din tine. A inceput cu un personaj modest, fiica cel mai putin reusita a lui Helios, un copil „abuzat” la curtea zeilor, si a sfarsit cu cel mai tare personaj pe care mi l-a portretizat vreodata o carte, si un model de urmat in realitate: o femeie puternica, asta neinsemnand fara slabiciuni, sau fara cusur, ci ea insasi. O femeie simpla, dar adevarata siesi si cu o filosofie de viata completa. Mi-a placut confruntarea din final dintre ea si tatal ei, infatuatul Zeu al Soarelui, catre care, mai demult, nu indraznea sa-si ridice ochii (o scriu in engleza, nu-mi permit eu sa fac o traducere), care practic rezuma transformarea, sau mai degraba, devenirea ei:

You have always been the worst of my children”, he [Helios] said. Be sure you do not dishonor me.

I have a better idea. I will do as I please, and when you count your children, leave me out.

Stiti cum sunt intrebarile alea pentru copii: daca ai fi un animal, ce ti-ar placea sa fii? Asa va intreb si eu pe voi, daca ati fi un personaj din legendele Olimpului, cine v-ar placea sa fiti: Prometeu, Atena, Minotaurul sau poate muritorul Dedalus, Ulise sau chiar insusi Zeus? Mie mi-ar placea sa fiu Circe.