Am mancat dimineata la cafea ultimele doua croissante pe care le-am adus din Cuba. Asa luam in fiecare zi cateva in geanta, ca sa am pe a doua zi dimineata in camera. Nu ca n-ar fi fost croissante si-a doua zi la micul dejun, dar imi placea sa-mi beau cafeaua in balcon cu Soarele, care imi facea onoarea sa rasara in fata mea. Asta cred ca a fost de departe cea mai mare placere pe care mi-a oferit-o vacanta in Varadero. N-ai de multe ori ocazia sa-ti asterni gandurile cele mai bune, ca reflexia razelor pe tremurul apei, in insasi compania Soarelui. Cred ca am mai vazut de cateva ori in viata Soarele rasarind, dar niciodata atat de aproape de mine. Ne despartea doar marina, un port mic pe care acostau catamaranele, yachturile, dar si hotelul in care am stat noi, caci era construit ca o nava de croaziera. N-am stat chiar in hotel, ci intr-un apartment apartinand complexului Melia Marina Varadero, un aparament care mi-ar fi placut sa fie al meu pentru totdeauna, nu numai pentru o saptamana. Era dotat cu de toate, de la aragaz pana la masina de spalat, oale de facut mancare, farfurii, tacamuri si tot ce ai nevoie intr-o casa primitoare de om, dar nu asta e ceea ce m-a facut sa-l doresc a-mi apartine, ca de astea am si eu acasa, ci balconul cu vedere catre rasaritul soarelui peste apa Caraibelor. Si de ca si cum asta nu ar fi fost de ajuns, chiar langa apartament, aveam, proximitatea dand impresia unui serviciu personal, o piscina suspendata, si un bar de unde puteai sa ceri Cuba Libre, Mojito sau Daiquiri, si sa stai pansiv uitandu-te fie la cer, fie la mare, nu conteaza, ca aveau aceeasi culoare. Si nu, nu era efectul cocktail-urilor, ci toate nuantele de albastru se amestecau in fata si mintea ta pana deveneai si tu albastru. Am incercat aici mai mult o figura de stil, ca pansivi noi n-am putut nici sta, nici fi. Cand pleci in vacanta cu un copil de doi ani, cea mai mare bucurie, de consolare, ramane faptul ca macar am fost cu totii impreuna, nici nu mai conteaza unde. Am si ras de Bobi ca s-a dus la all inclusive si s-a intors cu 10 lbs mai putin. Si nu din cauza mancarii din Cuba, ci de la cat a alergat dupa Catiusa. Si eu am alergat, dar kilele au alergat dupa mine.
Sa te duci in Cuba, din Toronto, nu mi se pare mare chestie. E ca si cum, fara exagerare, ai pleca din Bucuresti la Mamaia pe plaja, doar ca in loc sa te duci cu masina, te duci cu avionul. E un zbor scurt de 3 ore. Noi, in ciuda rumorilor ca in Cuba mancare nu-i buna si e o destinatie pentru saraci, am avut o experienta decenta, pe care, fara doar si poate, am repeta-o. Cand mai creste Cati insa, sa putem face si noi mai mult decat a ne plictisi in resort. Ne-am fi putut duce in excursie in Havana, am fi putut inota cu pestii colorati la corali, sau cu delfinii, ne-am fi putut duce cu catamaranul in valuri, sau intr-o plimbare linistita cu barca prin mangrove, asa cum faceam mereu odinioara, dar de data asta, ca sa nu zicem ca nu ne-am dus nicaieri sa ne mai agitam putin, am plecat doar cu un double decker pana in Varadero sa vizitam orasul. La nici 10 minute dupa ce ne-am urcat in autobuz, desi mergeam pe drum de-a lungul marii, asa cum n-am mai facut-o niciodata, Cati a zis: „Gata, budul. Camalala” (Gata cu autobuzul, du-ma in camera). „Nu pace”. Nu-i place, cica. In conditiile astea, poftim de fa ceva. Dar chiar si in conditiile acestea, care tin mai mult de particularitatile noastre familiale actuale, si mai putin de Cuba, nu am a ma plange de mare lucru. Mancarea n-a fost gourmet, dar am avut ce manca, chiar mai bine decat ne asteptam (adevarul e ca nici n-am avut cine stie ce asteptari gastronomice, nici pretentii), iar cubanezii sunt atat de relaxati ca le afecteaza si customer service-ul. Am fost la 4/5 stele, care nu-s aceleasi 4/5 stele din Jamaica sau din Bahamas, la calitatea serviciilor ma refer, nu la cea a marii, dar nici nu am platit pentru 4/5 stele din alea, ci pentru 4/5 cubaneze, care ar fi un fel de margarete prin alte „caraibe”. Desi s-a mai scumpit si Cuba, ramane inca o destinatie in care se pot duce oricand si oamenii care tin copii la facultate, pardon, la gradinita. Stiu pe unii care, din diverse motive, se duc in vacanta numai in Cuba. Si de mai multe ori pe an. Pe noi nu ne-a convins sa mergem doar acolo, dar ne-a convins ca e o destinatie de vacanta decenta, si mai ales, atat de la indemana. Cand ai chef de-o plaja, de-o mare, sau de-o cafea cu Soarele, sari in avion si te duci pana acolo. Cu Cuba atat de aproape, e aproape inept sa te plangi de iarna in Canada.
Place Nouveau 
7 răspunsuri la “La cafea cu Soarele”
bine ati revenit! Nu stiu cum e la voi dar la noi in Montreal e primavara. Adica ninge azi dimineata…Faina Cuba, dar ca orice alt subiect/experienta este si asta o chestie subiectiva. Acum de exemplu spui ca dezavantajul e ca e copilul mic , altfei e foarte accesibil si la indemana sa tragi o fuga in Cuba. mai incolo e mai simplu, copilul creste dar guess what? Incepe scoala si nu poti pleca chiar cand vrei tu, inc epi sa-ti iei concediile cand are copilul vacanta. Si sa vezi coincidenta, pe timpul vacantei copiilor preturile cresc foarte tare 🙂 Asadar, nu este moment mai bun decat ACUM, zic eu. Oricare ar fi acel acum si orice varsta ar avea copilul. Carpe diem!
p.s. am incercat sa ma bag si eu in categoria parintilor pe care-ti vine sa-i iei la palme. Sper c-am si reusit 🙂
Ai si tu dreptate. Chiar verificasem preturile de March Break si exact acolo unde am mers noi era in perioada aia, $1,800 de persoana fata de $1,100 cat am dat noi, doua saptamani mai tarziu. Nu stiu ce sa zic. Ziceti-mi voi, astia de aveti copii mai mari, cum faceti. Mergeti oricum, chiar si daca e mai scump in perioada vacantelor? Ii scoateti din scoala o saptamana si mergeti cand e mai ieftin? Habar nu am cum se practica si inca nu ne-am gandit la asta.
PS: nu ai reusit :))
Ma bag si eu in discutie desi nu ma pricep, dar ma gandesc ca nu prea iesi mai ieftin sa ii scoti de la scoala o saptamana si sa mergi cand e mai ieftin si apoi sa platesti bona cand sunt ei in vacanta ca tu nu mai ai concediu sa stai cu ei. Plus ca lipsind de la scoala o saptamana va fi greu pentru ei sa recupereze teme alea-alea. Again, nu ma pricep, doar ma dau cu parerea. 🙂
Depinde cat concediu ai. Poti sa-ti iei o saptamana in March Break si sa o petreceti impreuna prin oras si apoi sa-ti iei iar o saptamana si sa mergeti la mare cand preturile sunt mai ok. Eu personal n-as da ever 6,000 de dolari sa ma duc o saptamana in Cuba cand ma pot duce cu mai putin de jumatate din suma asta o saptamana mai tarziu. Colegii mei de la job fac asta. Chestia cu recuperatul temelor mi-au zis colegele ca nu-i asa o mare chestie. O saptamana nu e pentru nimeni un capat de tara.
Bobi de exemplu, are posibilitatea de banking hours. Adica poate face overtime si in loc de bani sa aleaga in schimb sa primeasca timp liber si in felul acesta, are practic mai mult concediu. Depinde deci de la caz la caz si, in definitiv, si de cati bani ai. Unii poate nu au nicio problema sa dea dublu pe o vacanta. Pt noi e devreme acum sa ne gandim la asta, dar cand va veni momentul, vom gasit noi o solutie. Pana atunci ne uitam aseara cat ar costa o vacanta in Caraibe prin septembrie, asa ☺️, ca cine stie, poate uitam cat am alergat in Cuba. Oricum, noi am alergat, dar Catiusa s-a distrat pe cinste. Tr sa veniti pe la noi sa va povesteasca 😋
Pai venim, ca nici noi nu am apucat sa povestim din vacanta noastra. 🙂
Eu cred ca fiecare are situatia lui si ia deciziile accordingly. De exemplu, cresc copii cresc si oportunitatile de a-ti/le organiza vacanta sau timpul in general. Vine vorba de scoala ai de ales intre publica si privata. Vine vacanta de vara ai de ales intre a-i trimite la „summer camp” sau in vacanta la bunici la tara in Romania, tot pe timpul scolii ai de ales intre a-i inscrie la diferite activitati parascolare si a nu-i inscrie si incerca sa petreci „quality” time cu ei. Si toate acestea asezate pe fondul valorilor (familiale, culturale, etice) fiecarei familii, rezulta un „pivot table” destul de complex cu care incerci sa te joci cum te pricepi mai bine. Una peste alta, atata vreme cat fiecare e sanatos si fericit cu propriile decizii inseamna ca a facut cele mai bune alegeri. Asadar, e loc sub soare pentru toti (iar cinicii ar adauga „dar toti vor sa stea la umbra”).
🙂
Hai sa-ti zic o situatie care ma enerveaza pe mine. De exemplu, eu nu simt nevoia sa ies in oras acum ca am copilul mic. Nu simt ca imi lipsesc restaurantele sau teatrele sau whatever si ca din cauza Catiusei nu pot sa fac asta. Daca putem merge impreuna undeva, bine, daca nu, si mai bine. Prefer sa stau cu ea si asta e strict o chestie de feeling. Pur si simplu nu-mi trebuie, nu-mi lipseste, nu simt nevoia. Altii insa nu pot trai fara astea, chiar si cand au copilul mic. Daca tu, de exemplu, esti unul din ala, iar eu iti spun tie ca eu nu simt nevoia sa ies, tu nu trebuie sa te simti cumva atacat si sa incepi a-mi spune mie ca trebuie sa mai ies din cand in cand, ca trebuie sa redevin femeie cum i-am auzit pe unii exprimandu-se. Daca trebuia ceva, o faceam, iar femeie n-am nici cea mai mica indoiala ca sunt. Nu poti sa-i reprosezi unui om o chestie care te deranjeaza pe tine la el, just because. Si nici sa-l inveti de bine, cand nu ti-a facut nicun rau. La fel invers, daca mie imi place sa ma duc in club noaptea, si vreau sa las sugarul acasa, il las si ma duc si ma doare fix in basca de cei care nu simt nevoia sa faca asta. (Cum de altfel ma doare in basca si de sugar, pare-se :))), nu m-am putut abtine). Eu, de exemplu, am mai scris, nu m-as duce never ever in vacanta fara Cati. E, din nou, o chestie de feeling. Buna, rea, e problema mea. Dar cei care se pot duce fara copii in vacanta, duca-se cu Domnul, nu trebuie sa-mi reproseze mie de ce nu ma duc si eu?! (sau si mai tare, sa-mi reproseze mie de ce se duc ei?!). Si da, chiar daca am o parere despre asta, normal ca am una, e parerea mea si o tin pentru mine si pentru deciziile mele, nu e o parere prin care sa te judec pe tine, ci, comparandu-ma oarecum cu tine, sa decid daca mie mi se potriveste sau nu. Da, stiu, e greu sa nu ne comparam cu altii. Pana la un punct nici nu-i rau sa ne comparam cu altii. Devine rau atunci cand comparandu-ne ii afectam pe altii. Adica sa le reprosam ce nu ne convine noua la ei. De ca si cum ar fi problema lor ca avem noi o problema cu ei.
Comentariul asta e legat si de articolul celalalt, ca si al tau de altfel, dar, de vreme ce l-ai postat aici, ti-am raspuns si eu tot aici.