In continuarea postării de dimineata, e ora 1:00, Catiusa doarme de pranz, iar eu scriu chestia asta pe blog. Cum ziceam acum cateva ore in urma, ne-am dus, intr-adevar, si azi cu bicicletele pe trail. Scriam si saptamana trecuta ca dupa ce am vazut ca Don River Trail se intersectează cu Finch Trail, ne-a venit o idee. Sa plecam de-acasa direct pe biciclete spre Don River, pe Finch, ca data trecuta, daca țineți minte, ne-am dus cu bicicletele agățate de masina pana la trail, iar noi, bineinteles, in masina, nu pe ele. O singura problema aveam insa. Cum sa ne intoarcem acasa, ca inapoi Finch e foarte la deal si Bobi nu poate urca usor cu Catiusa in carca. Si nu e vorba numai de greutatea ei, dar si de anduranta. Nu vreau sa o supun pe Cati la nimic din ce i-ar putea produce neplăcere. Noi biciclim ca sa ne simtim bine, nu rau. Dar am rezolvat dilema asta intr-un final, o sa va zic cum, la final.
Finch de data asta s-a dovedit mirific. Poate si pentru ca acum avea o miza, nu doar se șerpuia in gol. Au fost momente cand am avut senzația ca imi iau zborul de pe pista. Planul ei usor înclinat ma lasa sa-mi dau drumul la vale fara sa pedalez prea mult. N-am facut practic aproape niciun efort fizic sa ajungem pana jos, la intersecția cu Don River, singurele eforturi au fost sa mai apăs franele din cand in cand si sa-mi tin bine echilibrul sa nu cad de pe bicicleta de ras ca si azi pe Catiusa o chinuiau talentele. Canta, de întorceau amuzați alergătorii de pe trail capul dupa noi. Nu ne-am oprit la intersecție, ci ne-am tot dus inainte pe Don River. Ne-am oprit mai tarziu la un popas, initial sa-i dam Catiusei sa manance ceva, dar am sfarsit a sta acolo vreo ora, cat a alergat ea dupa “batapai” (butterfly). Cu durere maxima in minuscula ei parte dorsala fata de disperare noastra, cand insistam sa plecam odata, ea nu se mai dadea dusa. O tot lua la sanatoasa prin iarba de la un moment dat nu ne-a mai venit nici noua sa ne dam duși, cand am realizat ca-si scoate singura untul din ea si astfel ne va încânta cu un somn de pranz de vreo 3 ore fixe iar.
Ne-am urcat intr-un final iar pe biciclete si n-am mai facut apoi decat vreo 5 minute pana la masina. Pana la masina?! Da, masina era parcata la intrarea in trail, in East Don Parkland parking lot, exact acolo unde o parcasem si saptamana trecuta. O adusese Bobi acolo de dimineata. Deci, cu bicicleta lui agata de masina, el a adus intai masina, dupa care si-a luat bicicleta si a urcat cu ea pe Finch înapoi acasa, unde noi, deja pregătite, il asteptam sa plecam iar, de data asta toti 3. Chiar daca putin cam lame, e deocamdata o strategie foarte buna pentru boii nostri mici, iar aceasta combinatie de Finch cu Don River e mai mișto decat oricare dintre cele doua separat. Finch nu mai e asa plictisitor, iar Don River nu mai e asa de scurt. Iar amandoua la un loc sunt contagioase ca Bobi cred ca deja a luat microbul. Eu il aveam de mai demult, dar n-am reusit niciodata sa i-l dau si lui. Acum, opriți la popas, il ascultam cum delirează ca la anu’ ne luam biciclete de 1,200 de dolari, iar peste doi ani, de 2,400. Cred ca s-a imbolnavit mai rau ca mine.
Place Nouveau 