Stateam acu’ si ma gandeam ca noi facem aceleasi lucruri in fiecare an. Doar ca nu le facem tot timpul anului, ci, ca fructele de Ontario, doar de sezon. De aceea nu ne plictisim niciodata de repetitivitatea asta, dimpotriva, asteptam cu nerăbdare sa vina, ba si cu disperare cand întârzie. Cum s-a intamplat anul asta cu căpșunile, care, din cauza vremii asteia bătute in cap, nu de soare, ci de ploi, s-au copt cu vreo trei saptamani mai incolo, de abia acum am reusit sa ajungem in câmp la cules. Asa cum facem an de an de-atatia ani încoace. Catiusa e mare amatoare de căpșuni, de fapt, de vârfuri de căpșuni, ca ea asa le manca, doar țâța, deci cu atat mai mult aveam acum un motiv sa ne ducem, ca sa-i aratam si ei de unde-i vin fructele preferate, carora, pana de curand, le zicea “copatate”. Acum cred ca le zice cumva in chineza. In câmp aveam sa ne uitam la ea cum nu le mai ciupea cu dintii doar de varf, ci si le baga cu totul in gura, cu tot cu codița adica, dupa ce singura si le alegea pe cele mai rosii de pe tufa. Pentru ca n-a mai mancat asa căpșuni bune de cand e ea. Nici eu de cand sunt eu. Dulci, foarte aromate si moi de-ti lăsau gura plina cu apa, care se scurgea pe barba si pe tricou. Am mai fost la ferme, an de an ne ducem, cum va ziceam, dar căpșuni mai bune ca astea nu-mi aduc aminte sa fi mancat vreodata. Dar poate asa am zis si de cele de anul trecut si nu mai tin eu minte. Pentru ca asta e efectul cand mânânci fructe de Ontario. Pentru cei care nu stiu, daca auziti vreodata de „fructe de Ontario” sau de „legume de Ontario”, asta e ca si un brand si inseamna ca-s fructe si legume de sezon, cultivate in provincie, in mod natural, care au gust si miros, nu ca alea aduse de prin silozurile radiate din SUA, care se gasesc intr-adevar tot timpul anului, dar asta nu-i neaparat o calitate.
Am fost la Organics, in Markham, la vreo jumate de ora de condus, iar cand am ajuns acolo, un miros de paine abia scoasă din cuptor ne-a scos si noua pe loc $8 din buzunar, si din suflet insistentele catre domnul sa ne puna deoparte una pentru cand plecam. Chiar nu voiam sa rămânem fara, ca risc era, la cata lume si-a facut azi drum la ferma. Am platit o intrare de $12 de persoana (Catiusa a intrat moca), care includea si cate un cosulet de capsuni de fiecare, si ne-am dus pana la camp cu tractorul. La cati bani am dat trebuia sa ne duca cu limuzina, a zis Bobescu, Catiusa nefiind de acord cu el. Ei i-a placut la nebunie sa se plimbe cu „tacoul” (tractorul). Cand ne-am intors, cu doua coșuri pline si trei burți si mai pline (teoretic n-ai voie sa mananci, practic, cine te oprește?), ne-am cerut pita si pentru ca domnul abia scoatea din cuptor si niste canadian butter tarts (care erau de fapt, butter pie, daca te luai dupa dimensiuni, dar aluatul era cremos ca de tarte. Pentru curioși, butter tarts sunt specialități tradiționale canadiene! Yap, exista si asa ceva! 😋), am mai scos din buzunar inca $16 si pentru aia, pe motiv ca vrem sa susținem fermierii canadieni, dar si plăcerile noastre de-a ne înfrupta din bunătățile lor, macar o data pe an. Am invitat pe diseara niste musafiri la noi in curte, sa mancam placinta impreuna, dar nu m-am indurat si deja am lasat placinta pentru toti c-o felie mai putin. Buna, frate!!!! Cu căpșuni si rubarbă. Daca nu stiti ce e aia rubarbă, sa va fie rusine. Nici eu nu stiam. Dar stiu acum cat de delicioasa e (in placinta). Tot o chestie canadiana e si asta. Cel putin eu aici am auzit prima data de planta asta roșie, pe care canadienii o folosesc inclusiv la topping de inghetata (in varianta asta mie nu mi-a placut).
Un alt sezon care s-a deschis de curand e cel al piscinelor in aer liber. Am fost si noi ieri in Thornhill. Desi suna ca ne-am dus in alt oras, e de fapt, la vreo 5 minute de condus de-acasa de la noi. Ce ne place noua acolo, desi si noi avem piscina acasa, e ca au si una pentru copii. Dar nu orice fel de copii, ci „toddlers”, adica din astia de seama Catiusei, care, poate nu stiu inca sa înoate, dar le place sa se balaceasca. Ca ma-sa!
Nu ratati sezonul următor!
Place Nouveau 