Desi nu e inca momentul nici macar sa ne gandim la chestia asta, o discutie, ca fapt divers, pe tema asta e prielnica oricand. Vorbeam aseara cu Bobi despre scoala la care va merge Cati. Bine, avand in vedere ca scoala incepe aici la 4 ani (junior kindergarten), nu e chiar asa de departe momentul cand va trebui sa ne gandim mult mai serios decat pentru o discutie la cina, la ce scoala sa o dam. Daca le luam in calcul doar pe cele publice, aparent nu ar fi prea multe optiuni avand in vedere ca, in functie de adresa la care locuieste, fiecare copil este arondat unei anumite scoli. Degeaba ai auzit tu ca scoala cutare scoate numai premianti, daca atunci cand ti-ai cumparat casa nu te-a interesat aspectul asta, pe altii o sa-i interese chiar si mai putin. In fine, datorita mostenirii pe care i-am lasat-o eu Catiusei, si anume religia catolica, noi mai avem o optiune: Catholic Schools. Motivul pentru care le luam atat de serios in calcul e ca sunt mai bune decat cele publice. Statistic, sunt mai de top decat celelalte. (Sunt puse mereu fata in fata pentru ca sistemul de invatamant gratuit din Ontario e bicefal: scolile publice si scolile catolice sunt administrate de borduri diferite, ambele insa fiind sustinute de guvern).
Chestia care ma face insa sa ma gandesc si nu sa decid pur si simplu s-o dau acolo (avand in vedere ca sunt cele mai bune) e ca au si ora de religie, si asta mi se pare un pic cam lame. Dar doar un pic, pentru ca sincer, daca iau in calcul toate celelalte considerente care tin de calitatea educatiei, aspectul asta teologic aproape ca nu mai conteaza. Sa va explic. Va explic strict pe baza unei documentari superficiale. Avem timp destul pentru detalii, acum analizam situatia, in principiu. Scolile catolice sunt mult mai stricte decat cele publice, la sensul ca pana si uniforma este obligatorie. Asta pot sa zic ca ma incanta peste masura, mai ales ca disciplina n-a omorat niciodata pe nimeni. Scoala nu e un loc unde ea se va duce sa se dea in stamba, ci sa devina un adult responsabil, decent, „cu frica de Dumnezeu”, s-o zic asa la figurat. Comportamentul „crestinesc” pe care il promoveaza scolile astea sunt practic o prelungire a ceea ce o invat eu acasa. Nu in ce Dumnezeu sa creada, de asta cred ca nici lui Dumnezeu nu-i pasa, ci sa stie sa se poarte cuviincios in lume. Asta e mai important decat ora aia de religie, care, din experienta proprie, va zic sincer ca nu prea conteaza. La sensul ca eu am crescut intr-o comunitate de catolici, am recitat din catehism pana la adolescenta, m-am dus duminica de duminica la biserica (tin minte si-acum cand ne duceam cu preotii la padure si cantam o adaptare bisericeasca a „Vanare de vant”), m-am spovedit regulat si de pacate pe care nu le-am facut, si iata-ma adulta, cu creierul curat, nu spalat. Nu mai sunt demult dusa pe la biserica, la propriu, dar sunt un exemplu de comportament in societate. Asta nu e o lauda de sine, e o realitate cat se poate de verificabila.
Cam astea ar fi gandurile preliminare in favoarea unei Catholic School. Dar in doi ani, o sa tot avem timp sa ne gandim si sa ne (raz)gandim.
Place Nouveau 