Ieri mi-am luat jumatate de zi libera de la job. Am fost la shopping, ca-n zilele mele bune, si mi-am innoit garderoba. Ma simteam ciudat, dar si bine, sa ma plimb singura prin mall. N-am mai facut asta de ani de zile 😳. De cand s-a nascut Cati, eu mi-am cumparat toate hainele online, iar prin magazine am fost doar impreuna. Online, n-am cumparat insa decat haine de la firme carora le stiam bine marimile, gen Gap sau Banana Republic. N-am luat niciodata de la Zara, de exemplu, care, desi e o firma care imi place foarte mult, nu mi se potriveste o singura marime de la ei. De la BR, stiu sigur ca daca imi iau S imi vine, indiferent de croiala. Daca vreau haina un pic mai larga, trebuie sa imi iau M. N-am dat niciodata gres cu chestia asta. Motivele pentru care am mai returnat produse primite de la ei n-au avut niciodata legatura cu marimea. La Zara nu-i asa. Cand ma uit pe site-ul lor, marimea pur si simplu nu-mi spune nimic. Nu pot vizualiza cum va sta haina aia pe mine. Si pe buna dreptate. Ieri de exemplu, am probat de la ei o rochie marimea XS. Imi venea. Am luat pana la urma S ca am vrut-o eu mai lalaie. Am luat si un tricou cu maneca lunga, marimea M, pe care nici nu l-am probat, dar mi-am dat seama doar de cum m-am uitat la el, ca o marime mai mica nu mi-ar fi venit. Cand acasa m-am imbracat cu el, M era ok, dar mi s-ar fi potrivit mai bine L. Oh, I couldn’t be bothered, mi-am zis, cand mi-a dat prin cap ca m-as putea intoarce sa-l schimb. Pentru $15 nu merita drumul inapoi. Prin urmare, exact ca atunci cand zici ca vrei sa mananci la restaurant ce nu poti manca acasa, asa si eu am intrat ieri doar in magazinele care imi plac, dar din care nu pot cumpara online.
M-am lungit mult cu chestia asta, dar adevaratul motiv pentru care mi-am luat ieri liber n-a fost sa fac shopping, ci ca am vrut sa fiu si eu prezenta la petrecerea Catiusei, si pana sa inceapa, am avut o fereastra. M-am dus deci la mall de plictiseala. A organizat gradinita good-bye party pentru Cati, ca de luni se duce la pre-school. Sau „fi-cool”, cum ii zice ea. Un etaj mai sus, la propriu si la figurat. E mare de-acum si mie nu-mi vine sa cred ca cea despre care imi vorbeau ieri educatoarele e aceeasi fetita care acum un an jumate plangea de sarea camesa de pe ea cand o lasam acolo (apropo de o postare anterioara, intr-adevar, anxietatea de separare, cum i se zice in termeni de specialitate, a facut-o sa planga probabil cel mai mult). Stateam in jurul mesei cu alti 10-12 copii, mancam cu totii un muffin si vorbeam cu educatoarele de Catiusa. Eram curioasa ce zice lumea despre ea. Mi-au zis ca e un copil foarte compassionate. Cica are feeling pentru oameni, iar din ce exemple imi dadeau ele, chiar ma intrebam de unde stie ea toate alea? Ca n-are totusi nici 2 ani jumate, n-a vazut prea multe la viata ei. Sunt multe chestii care ma lasa masca atunci cand o vad facandu-le sau doar zicandu-le, dar unele sunt, de-a dreptul, prea de tot, ca te-ai gandi ca trebuie un creier mai mare, sau, in cazul asta, o inima mai mare, fizic, ca sa le inteleaga. Imi ziceau ca numai cu o zi inainte Noah, un baietel de-acolo, cazuse si incepuse sa planga. Cica a fost prima, chiar si inaintea lor, care a sarit si s-a dus la el. L-a intrebat daca e ok si daca are nevoie de ajutor, dupa care l-a imbratisat. Au zis ca asa face cu toti copiii care plang. Ii intreaba daca le poate da un „hug „. Apoi, ne povestea ca intr-o zi, Melody, una dintre educatoare, a primit un telefon, in urma caruia a trebuit sa plece acasa mai devreme. Cica, pe o voce foarte ingrijorata, Catiusa a intrebat-o: „Melody, are you ok?”. Iar in alta zi i-a zis, „I love you, Melody!”. M-au induiosat cumva povestile astea, ca e o Catiusa pe care eu o vad mai putin. Eu vad un copil zvapaiat, plin de energie, care se joaca toata ziua, pana cadem lati. Noi, ati inteles bine. Ea nu oboseste niciodata. Cu noi nu e deloc compassionate 😂.
Ce stiam eu e ca-i plac papusile foarte mult. De fiecare data cand mergem la magazin cu ea, se intoarce acasa cu una. Are voie sa-si aleaga o singura jucarie, iar ea mereu alege papusi. Acasa le schimba de pampers, le da sa manance, doarme cu toate deodata in pat. Dar nu m-am gandit niciodata ca ea asa se poarta si cu oamenii. Ma bucur tare mult cand vorbesc ceilalti asa frumos despre ea.
Iata ce papusa si-a ales ieri. Jur ca n-am avut nici cea mai mica influenta asupra deciziei. Nici macar nu eram langa ea cand a luat-o de pe raft. Acum are papusi de toate natiile.
Place Nouveau 
6 răspunsuri la “O zi libera”
Copiii sunt prea mici ca sa observe trasaturile de caracter date de gene, ale fiecarei rase in parte, asa ca totul e o apa si un pamint pentru ei. Dupa ce cresc insa …
E cam la fel cum francezii bateau obrazul romanilor ca sunt rasisti in legatura cu tiganii, ca nu ii suporta si nu ii integreaza, tra-la-la. Dupa ce s-au dus tiganii in Franta, brusc au priceput cum sta treaba cu gena care face diferenta dintre rase ( si nu culoarea pielii ), ca ADN-ul nu minte si incepusera campanie sa-i plateasca pe tigani ca sa se intoarca in Romania.
Cind eram copil, adoram sa ma joc cu o tigancusa si nu pricepeam in ruptul capului de ce parintii mei erau asa oripilati si ingrijorati din cauza asta. Am priceput eu dupa ce am mai crescut… Apropos, am avut si eu o papusa negresa cind erm mica, era papusa mea favorita.
Exista trasaturi de caracter date de rasa? Adica stiu ca mostenim trasaturi de caracter de la parinti, dar are asta legatura si cu rasa? Adica comportamentul tiganilor nu este mai degraba invatat de la parinti, deci influentat de mediul in care cresc, decat mostenit pe baza de rasa? Nu stiu, intreb de curiozitate.
Trasaturi de caracter date de gena ( rasa e doar consecinta genei, nimic mai mult ). Da, exista influenta educatiei, insa in mica masura. Niciodata educatia nu bate gena. E un lucru simplu, chiar si la nivel de individ, nu doar de rasa : fiecare bebelus vine la pachet cu preferinte proprii, talente si cu trasaturi de caracter innascute, si le poti observa inca de dinainte de a-i incepe educatia. In familiile cu gemeni se vede si mai clar, insa nu neg ca ele mai pot fi oleaca slefuite prin partile neesentiale, prin educatie.
Simple thing : Catiusa ta este empatica si compassionate pentru ca asa e natura ei, asa este ea si nu pentru ca face eforturi sa se comporte asa ( sa fie falsa pentru ca stie ca asa e bine, ori asa a fost educata ), pentru ca … educatie. Nimic nu bate natura, nici o educatie.
Rasa se refera la trasaturi fizice, gen culoarea pielii sau forma ochilor, cel putin asa stiu eu ca sunt clasificate rasele, care nu sunt f multe. Da, sunt de acord ca fiecare individ se naste cu trasaturi proprii de caracter, dar asta se intampla in toate rasele. Caracterul este mai puternic decat educatia/lipsa educatiei, dar educatia il poate cizela, iar lipsa ei sau un mediu defavorabil il poate distruge, iar asta este vizibil in comportment. Asa vad eu lucrurile.
Ii recomand lui Veve (Hi Tzipi!) sa vada cursul de biologie comportamentala a lui Sapolsky (intamplator o autoritate in domeniu) aici https://www.youtube.com/watch?v=NNnIGh9g6fA&list=PL848F2368C90DDC3D .
Iti va zice clar cat conteaza educatia fata de gene (o sa fii mirata), iar rasa umana e una singura (sorry to disappoint the racists). Faptul ca sintem diferiti fizic la suprafata nu ne imparte in rase, pe principiul asta putem vorbi de rasa celor cu ochi albastri (care chiar e mutatie genetica). Doar ca sintem adaptati la un anume climat, nu ne face indeajuns de diferiti sa fim rase. Insa cultura…. asta e o alta poveste.
SI eu am avut o papusa negresa (da, m-am jucat cu de toate in tinerete :P) pe nume Lila. Asta pt ca maica-mea avea un student sau coleg african, pe care-l chema Lila, so, pt mine la 2-3 ani orice persoana neagra era Lila.
E adevarat ca se observa niste tendinte comportamentale pe baza de etnie, de exemplu. Nu degeaba zicem: romanii sunt asa, canadienii sunt altfel. Anumite tendințe se observa si la albi vs negri si chiar ai tinde sa crezi ca ne sunt intrate in gene. Dar eu cred ca e de fapt ca la femei si barbati. Desi femeile si barbatii nu sunt egali, ci complementari, ceea ce e si mai bine, multe diferențe au fost perpetuate extrem de subtil din generație in generație pe fond cultural, pana intr-acolo incat am ajuns sa credem ca sunt naturale. Pentru ca daca mergem pe principiul pe care il zice Veve mai sus (eu o stiu pe Veve si dupa apelativul asta pt ca stiam ca ține doua bloguri in acelasi timp, păcat ca pe celălat l-a inchis), cum ca natura nu poate fi bătută, inseamna ca nici genele nu pot fi schimbate. Și atunci nu ramane decat sa ne gândim ca ori ne sunt genele diferite (ceea ce eu, personal, nu cred), ori suntem pur si simplu sclavii influentelor culturale (din punctul meu de vedere, cel mai probabil) si a mediului înconjurator.
PS: o sa-mi fac si eu timp sa ma uit la filmulețul ala. Eu n-am avut păpușa negresa ca voi, ci o păpușa barbat. Beat that!