Place Nouveau

Ieri am fost la ziua unei fetițe. Am plecat de-acasa la ora 1 si ne-am intors la 9. Asta ca sa va faceti din start o idee de cat de reusita a fost. A fost un party in parc, cu foarte multi copii, majoritatea de seama Catiusei, toti romani. Parcul, asezat la marginea lacului Ontario, practic, un covor verde intins la picioarele lui, a fost cel mai frumos decor de party pe care l-am vazut pana acum. Si eu am vrut sa-i fac Catiusei ziua in parc, doar ca la vremea aia nu s-a putut. S-a nascut prea devreme in an si ar fi fost cam frig. Acum imi dau seama ca n-ar fi iesit la fel de bine nici din alte puncte de vedere. Inainte de toate, noi nu am fi avut un aseamenea parc. Ma lăudam eu cu cele din Toronto, dar pare-se ca Mississauga are si mai si. Parcul acesta, o întindere mare de verdeata, in continuarea unei întinderi si mai mari de apa, era păzit de copaci seculari, așezati in rand ca niste străjeri, care isi zorzoneau frunzele mai ceva ca niste confetti. Fluturi Monarh ni s-au asezat in par, valurile lacului ne-au pus muzica, iar noi de beție am aruncat cu pietre in el.

Revenind la petrecere, din care, dupa cum vedeti, am iesit putin “la fumat”, un alt motiv pentru care nu se putea o locație mai buna e c-a fost foarte multa lume. Cu excepția petrecerilor alora tâmpenești, la care romanii se duc sa danseze sârba in căruță, eu n-am mai vazut altundeva atatia romani adunați laolalta. Dar nu era adunatura, erau doar adunati. Pe unii ii stiam si noi, pe altii nu, dar ei se cunoșteau intre ei. Si cumva m-am bagat si eu in clubul asta al lor. Ca aici voiam sa ajung. Tipa asta care ne-a invitat, si cu sotul careia Bobi are oaresce istorie profesionala comuna, e foarte misto. Mie imi place ca are niste calități sociale pe care eu nu le am si de aia ma aciuez si eu acum pe langa ea. Datorita calitatilor ăstora de a chema si strânge lumea, ea are o rețea de romanasi cu care poate nu are timp sa se întâlnească in mod frecvent, unii locuiesc la distante de orase intre ei, dar organizează long-weekenduri la cort impreuna, zilele de nastere ale copiilor, si chiar se duc in vacante cu totii. Poate nu cu totii deodata, dar macar cu care se poate. Daca ma întrebai acum ceva vreme ce cred despre asta, nu cred ca aveam suficientă înțelepciune sa ma intereseze, dar intrarea Catiusei in viata noastra, mai ales ca toti oamenii astia au copii de seama ei, ne-a schimbat un pic si felul de-a fi, din punct de vedere social. Sau hai sa-i zic si mai corect, al socializării. In continuare, nu vreau sa am vecini, nici macar prieteni, care sa ma ciocane la usa si la cap non-stop, dar ieri i-am spus tipei ca atunci cand mai aprind un foc de tabăra la Pinery sa ne cheme si pe noi, ba sa ne zica si cand zboara in Cuba. Pur si simplu ma încânta ideea asta de a-mi petrece vacantele cu niste oameni pe care pot sa-i consider prieteni, chiar daca nu ma întâlnesc cu ei nici macar ocazional, ci doar cu ocazii speciale. Pana la urma nu am am nevoie sa bat la usa lor pentru o cana de ulei, sau sa împrumut bani de la ei (pentru asta exista intotdeauna MasterCard), ca sa-i pot numi asa. Nici macar secrete nu am de împărțit, dar o camera de hotel as împarți cu ei din cand in cand, sau o sticla de vin.