9 ani azi de cand am emigrat. A trecut atata timp ca nici nu mai sunt singura daca s-a intamplat sau nu. Cu atat mai mult cu cat imi beau acum cafeaua intr-o casa (casa mea), in care doar respiratia lui Bobi si-a Catiusei, care inca dorm, se aude la ora asta a diminetii si doar literele mele pe ecran. In rest, liniste si pace. Nimic din zbuciumul aceleiasi zile de-acum aproape un deceniul, cand s-a „prăbușit” cu noi avionul. Ca, cel putin psihic, asa am crezut. Nu stiam pe atunci ce cautam in viata noastra, daramite in alta tara.
De-atunci a ticait ceasul de 283,996,800 de ori (precis, am inclus si anii bisecți), timp in care nu mi se mai pare acum c-am facut mare lucru, ci ajutati de impreajurari, cu ceva noroc si un pic de dibacie (sa ni-l mai si facem), ne-am vazut de viata noastra cum ne-a dus capul, si-asa am ajuns pana azi, intr-o duminica oarecare, cand:
• acum, dimineata, o ducem pe Catiusa la Little Kickers, unde da la poarta din ce in ce mai bine, chiar daca tot cu papusa in brate aleargă pe teren. Ne-am mutat intre timp intr-o sala de sport, nu mai jucam fotbal afara, c-am avut deja prima zapada. Cam devreme, anul asta. Ne-a prins cu frunzele pe artari, dar nu-i bai, c-am avut timp a invata sa ne placa si iarna. Nu c-o asteptam cu nerabdare, dar nici n-o mai bagam in seama.
• mergem apoi din nou la IMCA sa luam niste plăcinte pentru dupa-masa, cand o familie din blocul de vizavi, atat de vizavi ca le vedem in casa, isi aduc copila la playdate cu Catiusa. Ea e romanca, el francez. Dar nu din Quebec, asa cum ati crede, ci-s veniti din Belgia. Ne-am intalnit aseara la piscina si i-am invitat azi pe la noi, mai ales ca au un „bes’ fend” pentru Catiusa. Asta ii califica la „bes’ fend’’ si pentru noi. Nu ma plang deci nici ca n-am prieteni prin „strainatate”, ca are grija Catiusa sa mi-i aduca pe cap!
Place Nouveau 