E cam devreme s-o intreb pe Catiusa ce vrea sa se faca cand o fi mare, dar eu deja ii prevad un viitor glamorous in actorie. Cred totusi ca mai degraba in spatele scenei decat pe ea, nu ca n-ar avea fata, ca are mai multe (v-am zis ca-i foarte expresiva), dar de ceva vreme, scoate sudoarea, si n-as minti sa zic ca si rabdarile, din noi cand ne pune sa jucam in piesele ei. De vreo doua saptamani asa, cand ne intoarcem de la scarbici traim efectiv in imaginatia ei.
Avem, mai nou, in living o scoala, o gradinita, un supermarket, un spital, construite…nu din lego, nici din cuburi, nu sunt nici din alea de tip „peten” (pretend), nu, nu a avut nevoie de nimic ca sa le ridice acolo, dar se poarta de ca si cum chiar ar exista. Nici de jucarii n-are nevoie ca sa se joace cu ele. Doar si le imagineaza si mimeaza. Imaginatia ei, in momentul acesta e conturata din experientele ei, astea fiind singurele chestii „palpabile” de care are nevoie. Ne duce la gradinita si ea se duce la munca, gradinita fiind intr-un capat al camerei, munca, in celalalt. Pana acum cateva zile ne punea sa plangem dupa ea cand pleca la munca „sa faca bani de zoo”. Dupa ce eu, ca un copil neascultator, am ripostat, ca nu vreau sa plang, ca mama (adica ea) se duce la munca sa faca bani de zoo, iar asta e motiv de bucurie, nu de plans, si-a schimbat scenariul, si acum imi zice: you don’t cry anymore, ok? I’ll come and pick you up, ok?!. Ok, give me a kiss and love me.
Aseara, jumatate de ora, taica-su i-a lipit stickere imaginare pe mana. Bobi isi deschidea palmele si o punea sa aleaga unul de acolo. Iar ea se concentra la palmele lui goale si nu stia la care sa se opreasca. Atunci taica-su o intreba pe care il vrea, iar ea ii zicea: „I want the school bus”. Taica-su se prefacea ca il dezlipeste, iar dupa ce i-l lipea pe mana, venea la mine si mi-l arata.
Pana la un punct e funny, daca esti eventual spectator, daca esti insa actor in filmele ei, indicatiile scenice ii sunt atat de precise ca in loc sa le intelegem, nu ne mai intelegem. Ea vrea sa facem chestiile exact, dar exact cum se desfasoara ele in mintea ei, dar cum pe noi nu ne duce mintea ei, se enerveaza pe noi si incepe sa urle (la noi).
Cel mai tare e cand isi incepe indicatiile cu “Guys, let’s…”. Din momentul ala puteti deja sa aplaudati, desi inca n-ati vazut nimic…
E prea devreme s-o intreb ce vrea sa se faca cand o fi mare, dar nu si sa cred ca va putea fi cu succes oricare din personajele sale imaginare.
PS: Cred ca asta ajung copiii sa faca cand nu se uita la desene animate. Si le imagineaza singuri. Chiar daca si tu devii unul din papitoi.
Place Nouveau 
2 răspunsuri la “Stiu ce-o sa fie cand o sa se faca mare”
Foarte tare ! Ar trebui filmata tota scena, pentru vremurile cind Catiusa o sa fie mare si curioasa despre cum era in copilaria ei.
Ai dreptate, copiii isi dezvolta imaginatia cind au putine jucarii spre deloc si facute cit mai simplist ( vremurile cind ne jucam cu bete in nisip ). Cu cit jucariile sunt mai complexe si mai fancy, cu atit nu mai e nevoit sa isi folosesca imaginatia. Din cind in cind copiii trebuiesc lasati singuri sa se plictiseasca de moarte, ca sa isi inventee singuri distractia, sa devina creativi. Parerea mea e ca aita vreme li se da mura in gura entertainment si jucarii, creierul devine lazy si adio creativitate.
Da, de aceea cel mai gresit lucru pe care parintii il pot face atunci cand se plictisesc astia micii e sa le dea o tableta pe mana. Neuronii le intra in stand-by si le fura pur si simplu copilaria. Evident ca nu vorbesc acum de o jumatate de ora, hai o ora de desene, daca e doar atat, ci de cazurile alea grave, de abandon in fata televizorului. Eu sunt super mandra de mine ca al meu copil nu are tableta, nu o intereseaza telefonul meu nicio secunda, desi e tot timpul la vederea ei (nu stau pe el de fata cu ea, dar il arunc ba pe pat, ba il las pe masa, nu am nicio nevoie sa-l ascund de ea pentru ca oricum nu-l vede). Noi nu avem nici tv. Adica avem, dar nu cu cablu. Il folosim doar sa ne uitam la filme. De fapt, sa se uite Bobi la filme, ca eu n-am mai vazut un film de ani de zile. Asta insa se intampla dupa ce ea adoarme. Ii mai puneam ei Peppa Pig pe tv, singurul desene animate la care se uita, dar acum nici la Peppa nu se mai uita. Nici ea nu cere, iar eu, cu bucurie, nici nu insist. E foarte bine fara deocamdata. Iar rezultatele se vad.