Apropo de testele PISA, am vazut ca unele problemele de matematica cereau construirea de blocuri din cuburi sau alte figuri geometrice, urmand anumite instructiuni. Cat de buni sunteti la asta cred ca va puteti testa singuri cu mobila de la IKEA. Sper ca nu ca noi cand o zi intreaga am asamblat piese la un dulap ca sa ne dam seama la final ca i-am pus usa in spate si picioarele in tavan. Ne-a mai luat cateva ore sa le dezasamblam si alta zi s-o luam de la capat. Eu recunosc ca n-am fost niciodata foarte buna la chestia asta, dar recunosc totodata si ca nici nu mi-am prea batut capul. I-am lasat intotdeauna pe altii „mai prosti” sa si-l bata.
Cred totusi ca sa pui cap la cap picioarele unui corp (de mobila) nu este un talent, ci, pur si simplu, o abilitate care se deprinde. Prin experienta, logica si cat mai putin analfabetism funcțional. Citirea unui plan simplu si construirea lui in realitate este in matematica echivalentul citirii unui text scris, pe care il poti povesti apoi altcuiva cu cuvintele tale, fara a-i schimba sensul.
Cand eram mici, nu aveam noi cuburi sau Lego, dar mai puneam pe-afara 7 pietre una peste alta si ziceam ca e castel. La scoala insa, n-am facut niciodata asemenea tâmpenii la geometrie, aveam insa la degetul mic sferele inalte. Tin minte perfect, ca si cum s-a intamplat ieri, ca profesorul de mate din generală ne-a luat la rand sa-i recitam cu intonație definiția triunghiului isoscel. Stiam perfect unde e si virgula triunghiului, pardon, definiției, dar nu ne-ar fi dat niciodata prin cap, inclusiv profesorului, ca dintr-un triunghi isoscel putem construi coada unei pisici sau bratele unui robot, sau, si mai simplu (desi suna complicat), dintr-un triunghi echilateral, alcatuit din alte cateva triunghiuri echilaterale, putem ridica acoperisul unei case, ca in imaginile de mai jos. Asta am inceput sa fac…abia acum, odata cu Cati, ca sa n-ajunga sa semene cu mine. Iar aceste „magnetic blocks”, cum le zice pe Amazon, desi eu le-as zice „magnetic shapes”, imi sunt de mare ajutor.
Imi place ca vin la pachet cu niste planuri pe baza carora poti construi tot felul de minuni. Daca pe covor ordonezi piesele exact cum sunt ele ordonate pe hartie, trebuie apoi doar sa le gasesti centrul de greutate, sa tragi de ele in sus si, fiind magnetice, gravitatia le va aseza singura in constructii reale. Cati nu e inca la varsta la care sa citeasca (planuri), dar, cu asistenta mea, ea e cea care pune piesele cap la cap si tot ea cea care, cu bucurie la final, le “trage de cap”, pana face din ele adevarate modele.
Daca sunteti curioși ce fac astia micii la gradi (varsta prescolara: 2,5 – 4 ani), am facut azi o poza programei pe luna asta si va zic drept ca eu ma uit ca mata-n calendar, ca eu n-am invatat niciodata lucruri atat de simple…
Place Nouveau 
12 răspunsuri la “Ne pregatim de testul PISA”
Pe vremea mea, chestiile astea din plastic erau din carton (hartie) negru si se numeau Tangram . Noi eram eco-friendly way before liberals 😛 . Am avut si ceva chestii de plastic, gen lego dar not quite si personal pe la 12-14 ani inca ma jucam cu cuburile din lemn. Faceam castel si apoi armata care asalta (cu catapulte si tunuri tot din cuburi) castelul. Din ‘lego’ faceam pistoale ca-n filmele s.f. Hm.. I see a pattern here :))
Nu mai tin minte ce faceam la gradinita dar ceva cu plastilina tot mi-aduc aminte c-a fost candva (cred ca totusi prin clasa 1-2). Ce miros bun avea chimicala aia….
La gatit nu m-ai fi prins though si strict din exp proprie as putea spune ca nu anumite activitati dezvolta creativitatea ci cine are creativitate e atras de sau face anumite activitati.
Cat despre asamblare produse de la IKEA, parerea mea ca (software) developer e ca usurinta de a citi un plan si a ‘lega’ partile unui produs depinde cel mai mult de inginerul care l-a designed. ‘Fool-proof’ comes to mind. Cine are dificultati de a asambla ceva, poate injura linistit inginerul in cauza. Ca end user, lucrurile trebuie sa fie cat mai simple, nu un test de aptitudini.
Ceva kind of lego am avut si eu. Erau niste piese mult mai mari decat piesele de lego, dar se legau intre ele ca cele de lego. Are si Cati din alea. Si cuburi din lemn are, si probabil oi fi avut si eu, dar nu mai tin minte. Ce-am vrut eu sa zic cu chestia asta e ca orele noastre de geometrie erau o teorie goala, pe care nu reauseam sa o recunoastem in realitate, desi ne inconjura peste tot. Si acum cica, tot la testele astea, nu stiu daca cele de acum sau altele din urma, aproape jumatate din elevii romani nu au putut face legatura intre un dreptunghi si un covor in forma de dreptunghi, astfel incat, in momenutul in care li s-a cerut sa-l masoare, n-au stiut cum, desi li se daduse formula mura-n gura. Am recunoscut chestia asta imediat in povestea mea cu triunghiul isoscel. Tin minte perfect ca a fost mare taraboi ca elevii cei mai prosti din clasa (asa erau considerati) nu au stiut sa-i zica definitia cum ne-a dictat-o tembelul ala de matematica. Ca sa nu mai zic ca pe la sedintele cu parintii se plangea, in fata tuturor, de elevii slabi la mate, fara a face nicio legatura cu el. Intotdeauna elevii erau de vina, el niciodata.
La gradinita…invatam cantecele pentru serbari, adica sa ne maimutarim in grup, la comanda, in fata parintilor, ca sa aiba ei cu ce se lauda…
Aici la gradinita nu fac baking ca sa invete sa gateasca, ci ca sa isi exploreze simturile ca modalitate de colectare a informatiei (asa scrie pe foaia aia la Learning Opportunity).
Creativitatea cred ca inainte de a o avea, trebuie sa descoperi ca o ai. Iar daca o descoperi si nu o pui la munca, tot degeaba. Ba da, eu cred ca anumite activitati iti pot dezvolta sau, dimpotriva, inhima creativitatea. Invatatul pe de rost este un exemplu de cum nu ai cum sa devii niciodata creativ atunci cand in loc sa-i arati unui copil un triunghi isoscel in realitatea inconjuratoare, tu il pui sa invete pe de rost o definitie care contine cuvintele „congruenta” si „bisectoare” si sa-l faci sa creada ca memorarea acestor cuvinte pe care nu le intelege este cea mai importanta parte a problemei.
Cu mobila de la Ikea, eu recunosc ca de cele mai multe ori am chibitat de pe margine, dar, de cateva ori, am si salvat situatia :))
Si cu noi la fel au facut la mate, ne puneau sa recitam formule si definitii din care nu pricepem iota, ba le mai si incurcam intre ele, mai combinam o definitie cu alta definitie, ca deh, erau multe si marunte ! Desigur, vina era intotdeauna a elevilor ca nu vor sa invete, desi parintii ma vedeau ca memoram ore in sir in fiecare zi acasa, cica invatam la mate si tot nimic nu stiam cind ma ascultau la clasa.
Cu rezolvarea problemelor era si mai funny, ca astia mai rasariti din clasa invatasem sa impartim problemele in patternuri de rezolvare, adica recunosteam ca se rezolva intr-un animit fel si asa facem, ca maimuta, fara sa avem habar ce facem, cum si de ce. Dar dintr-o problema recunosteam doar paternul de la inceput, uneori era 10 %-30 % din rezolvare, da’ era bun si atit, ca se puncta si ne luam un 5 de mila si o scatoalca dupa cap de sila ca suntem putori si nu vrem sa invatam.
Nu pricepeam iota din ce dictau profii la mate-fizica-chimie, ne uitam de parca vorbeau in chineza si memoram ca papaglii, recitam iformulele lea ca in limbi straine, dracu’ stie despre ce era vorba in ele. si in ziua de azi ma minunez cum unii oameni au reusit sa priceapa mate-fizica chimie in scoala romaneasca. Probabil erau nativi dotati sa priceapa, in ciuda metodei de predare monkey syle.
Asa cum erau elevi mai răsăriți, asa erau si profesori mai răsăriți. Daca astea doua se întâlneau pe undeva, ceva, ceva tot ieșea. Bobi a invatat matematica in scoala, dar mi-a zis ca a avut o profesoara foarte buna in generală. Dar imi mai zicea, asa buna cum era ea, se ocupa numai de cei mai răsăriți din clasa (o mana de 5, 6 elevi), restul, Dumnezau cu mila. In plus, a facut meditații.
Profesorul face diferenta si decide destine. Stiu sigur asta pentru ca de la mine din generală un singur elev a ajuns la liceu la clasa de mate-info, restul, filologie, chimie-biologie sau științe sociale. Eu am avut la capacitate si examenul de admitere la liceu note foarte bune la matematica (peste 9) pentru ca eram foarte tocilara. Am avut medie de mate-info, dar am ales filologie (cred ca am fost prima generație care am putut face asta, si prima generație cu examen de capacitate). M-am dus la clasa umanista si pentru ca sunt mai înclinată spre asta, dar cel mai mult pentru ca mi-a fost teama atunci ca nu voi face fata pentru ca eu stiam sa rezolv probleme de matematica exact cum zici tu, pe de rost. Stiam cum se rezolva o problema ca asa s-a rezolvat si alta dinainte si-i recunoșteam patternul. Zero gandire. Cel mai important in toata ecuația asta e profesorul. Cu un profesor bun si un parinte responsabil nu are cum sa iti dea cu rest.
Totul depindea de profesori … am avut profesori exceptionali de la care invatai fara sa faci eforturi mari si altii de la care nu pricepeai o iota . Asta valabil si in anii 70, 80 sau 90 … Omul sfinteste locul . De biologie m- am indragostit din cauza profesoarei din gimnaziu . Franceza la fel.
La chimie tot o profesoara de gimnaziu a reusit contraperformanta de a ma face sa o detest …
Cred ca important e in primul rand omul . Bella este SK acum . Acum un an a avut teacher o personalitate stearsa , fara talent didactic si s-a simțit. Anul asta are o tipa spirt. Cu talent de predare, stie sa stapaneasca clasa, sa le transmita informatiile . Stie sa faca echipa cu familia copilului – lucru important .
Sunt de acord. Profesorul este cheia.
Dar importante sunt si programa scoalara pe care ei o urmeaza, sistemul de predare si si numarul de elevi dintr-o clasa. Stiu ca acum e mare taraboi pe aici cu profesorii care fac greva pentru ca Doug Ford a vrut sa mărească numarul de elevi intr-o clasa (de liceu) la 28, iar ei au cerut 22. Tembelul asta a zis, ok, 25 atunci, dar pare ca profesorii nu se lasa si o tin pe a lor cu 22. Iar eu tin cu ei.
Adevarul e undeva la jumatate intodeauna . La clasele mici sunt de acord ca 3 copii in plus pot fi o problema ptr profesor dar la liceu ?! Fran e vorba despre bani . Nu poti cheltui mai multi decat ai . E simplu . Si sindicatele ar trebui sa invete ca banii nu curg din cer . Iar asta nu e valabil numai pentru acest caz specific invatamantului . Banii nu sunt elastic sa intinzi de ei . Faci contabilitate si poti face socoteli singura . Tu ai un singur copil . Dar cei mai multi dintre refugiatii veniti in ultimii ani au venit cu copii si mai fac altii stand pe bani de la ghici cine . Uite exemplu concret de ieri . Familie de 2 adulti si 4 copii veniti acum un an . Nici unul nu lucreaza . El face scoala .
Scoala pe banii tai si ai mei . La fel cum si familia lui traieste din banii tai si ai mei . Ghici ce . Ieri a facut si al cincilea copil …. deci 5 copii care vor trebui educati din banii tai si ai mei . Tu contabiliceste vorbind de unde crezi ca vor veni bani pentru scoala atator copii ai caror parinti nu muncesc sa plateasca taxe . Si mai mult decat atat . Consuma din taxele platite de altii . Intrebari . Cum rezolvam problema atator emigranti care nu reusesc sa se adapteze si asteapta sa li se dea ?
Daca e s-o iei contabilicește, intr-un business nu poti face doar planuri pe termen scurt, daca vrei sa te tina. Ceea ce spui tu pare revoltător, doar ca nu e. Eu am un copil si am decis ca nu mai fac. Ce inseamna asta? Inseamna declin demografic! Ce inseamna declin demografic? Înseamna o populație tanara de mici dimensiuni care va trebui sa susțină un sistem de sanatate (nu mai zic de pensii, ca-mi sariti in cap), pentru o populație îmbătrânită de mari dimensiuni. Faptul ca acesti copii din familii sărace merg la scoala inseamna ca șansele ca sa-mi plateasca si mie cineva un pat de spital, atunci cand eu nu o voi mai putea face, sunt mai mari, iar ca ei sa ceara mai tarziu ajutor social, mai mici. Pentru ca o societate educata inseamna o societate prospera. Ignorarea de catre stat a acestor copii inseamna de fapt neintegrare.
Din 12 ani de observatii in Canada am tras concluzia ca acesti copii adopta modelul parental . Este logic. Au vazut toata viata cat de usor se poate trai pe bani publici . De ce ar depune efort sa faca altceva ? Natura umana este construita spre a face economie de efort fizic . Stiu ca suna ciudat dar asa e . Asa ca ma tem ca sperantele tale nu trebuie sa se bazeze pe ei . Fara gluma asta .
Pai eu nu ma bazez pe cineva anume, ma bazez pe sistemul de invatamant canadian care in momentul de fata, potrivit unor teste internationale, este unul dintre cele mai performante din lume. Good enough sa-mi sustina punctul de vedere de mai sus.
Agree to disagree:) Vom trai si vom vedea 🙂