Weekendul trecut Catiusa a fost invitata la un eveniment romanesc, dar mai mult decat in calitate de spectator. Clubul Rainbow a primit-o ca pe un (viitor) membru. Rainbow e clubul de muzica vocala si drama a copiilor romani din Toronto, la care am de gand s-o duc si pe Cati, dupa ce face 4 ani, ca aia e varsta minima de la care pot s-o înscriu. Eu o stiu pe patroana, o tipa care s-a ocupat cu teatrul in Romania, deci stie ce face, dar nu pe calea asta am cunoscut-o eu, ci pe una cu care se ocupa in paralel. E agenta imobiliară cu care ne-am cumparat noi casa.
La fiecare Craciun, copiii din corul romanesc au concert de colinde. Cati a mai fost o data, dar era mult prea mica atunci ca sa fi inteles ceva si sa-si mai aduca acum aminte, dar anul asta chiar i-a placut la nebunie. Cam cat sa reziste eroic pana la final, si la pizza de dupa, desi a fost seara tarziu, iar ea la pranz nu dormise o secunda, obicei prost pe care l-a căpătat si din cauza caruia am avut o gramada de pățanii in ultima vreme, despre care o sa scriu alta data ca acum n-am timp. Dar una scurta tot vreau sa zic. Sambata am mers cu „Miss Stefan” la Terra Lumina (un mega-show de lumini), doar ca fiind noaptea (6:30 pm), Cati n-a rezistat pana la locul cu pricina si a adormit in masina, stricând-mi si mie tot cheful. A doua zi, cand, de fapt, urma sa mergem la concert, i-am povestit cum a ratat spectacolul de c-o seara in urma din cauza ca n-a vrut sa doarma la amiaza, iar ea, dupa cateva secunde de gandire, a zis: „ceapa ma-sii”. Dar asta n-a invatat-o minte nimic, iar weekendul asta avem super party acasa si parca vad ca-i strica tot cheful si lui Mos Craciun…
Revenind (si promit sa revin si pe blog mai cu spor de saptamana viitoare cand intru in concediu, ca acum sunt ocupata pe toate părțile), copiii de la Rainbow au colindat atat de frumos, ca au stârnit aplauze si lacrimi deopotrivă, iar pe mine m-au facut sa-mi doresc a creste Catiusa cat mai repede ca s-o aduc si pe ea sa cânte ca ei.
PS: Tipul ala de canta cu copiii la chitara e Paul Panait, solistul de la Gaz pe Foc, care cica s-ar fi stabilit de anul trecut in Toronto…
Între timp, eu ascult asta in drum spre munca. Mi se pare foarte cool!!!
Place Nouveau 
7 răspunsuri la “La concertul Curcubeului”
Nu mi-o luati in nume de rau, da’ copiii aia chiar sunt asa pasionati de muzica corala, ori au fost manipulati de parinti cu ” du-te mama si cinta la cor, ca bla-bla si tra-la-la” ? Mie imi pare dubios ori de cite ori vad coruri de copii, ca nici noi adultii nu suntem interesati sa ascultam muzica corala, daramite niste copii !
Veve, eu chiar vreau sa o duc pe Cati la corul asta, pentru ca pe scena am vazut niste copii care cantau cantece vesele (in romana si engleza), nu lalaieli ale lui Tudor Gheorghe (care mie imi plac, dar asta e alta poveste) si carora, era mai mult decat evident, ca le facea placere sa fie acolo. Eu am decis sa o duc, ca mi s-a parut ceva de super bun gust, dar daca ea va arata orice semn ca nu-i place, n-o mai duc si gata. E o activitate, ca oricare alta, la care copiii merg mai mult sa se distreze, o data pe saptamana. Mie mi-a placut foarte mult si crede-ma, o zic eu care nu-s nici pe departe amatoare de activitati „culturale” romanesti in diaspora. Femeia asta insa face o treaba excelenta cu copiii.
Atat timp cat ea e happy orice activitate care ii dezvolta simtul artistic este binevenita . Sa- i vezi pe cei mici ai nostri cum fac „cor” cu cea mare de 5 ani care ii invata colinde …romanesti, englezesti si franceze ( scoala ei este French Immersion- invata in franceza totul acum) . Iar piticii de 3 ani invata din mers de la ea . Copii iubesc muzica, ritmul , activitatile sociale impreuna cu alti copii . La fel cum iubesc miscarea . Treaba ta ca parinte e sa ai intelepciunea sa i-o canalizezi pentru a-si gasi nisa . Sa-i pui la dispozitie instrumentele necesare .
Da, si eu mai cred si ca o activitate de genul asta cum e corul ii ajuta si pe alte laturi cand sunt mici. Le dezvolta încrederea in sine si spiritul de echipa. Nu conteaza chiar asa de mult ce voce au la varsta asta, ca nu e neaparat sa faca o cariera din asta, cat sa se distreze impreuna prin muzica.
Sunt de acord si ca parintele e cel care trebuie sa-i puna copilului la dispozitie instrumentele necesare pentru a-si descoperi înclinațiile si eventual a incepe sa le exploateze. Pe de alta parte, cel mai sinistru lucru pe care il poti face ca parinte este sa forțezi copilul sa faca ceva doar ca sa ai tu cu ce te da mare. De exemplu, noi am dus-o pe Cati la Little Kickers si i-a placut foarte mult cand activitatea asta se desfășura afara. Era atenta, se distra, abia astepta sa mergem. Dupa ce a venit frigul si s-au mutat intr-o sala de sport inchisa, la inceput a fost ok, dar dupa cateva sesiuni a inceput sa dea semne ca nu mai e pur si simplu challenged. Nu mai asculta, facea numai ce voia ea pe teren, era clar ca nu-i mai placea. Cand am vazut ca nu e doar o pasa si ca asta se repeta, am decis sa o scoatem, cel putin pana la vara, cand o sa iasa iar afara. A fost o faza care m-a si amuzat cumva din partea ei. Eu o tot intrebam, Cati, nu-ti mai place sa venim la Little Kickers sau ce se intampla? Si ea se ducea pe teren, mai facea o chestie si venea la mine si-mi zicea: “I did it!”. Si atunci i-am zis, mai pisoi, tu nu trebuie sa faci chestiile astea pentru mine, ci pentru tine! Daca tie nu-ti mai place, eu sunt perfect de acord cu tine.
Deci, eu n-as forta-o niciodata sa face ceva ce nu-i place, doar ca sa am eu cu ce ma lauda pe Instagram.
Aia ca activitatile de grup dezvolta copiilor increderea in sine si spiritul de echipa, e basm. Minciuni gogonate spuse de educator ca sa linisteasca parintii. Daca copilul e introvertit ( cu asta te nasti, nu dobindesti mai tirziu ), poti sa-i descinti toata ziua, sa-i faci ce vrei tu, ca nu il vei transforma in extrovertit. Si viceversa.
Da, copilul introvertit este fortat sa se maimuteze in echipa, insa nu inseamna ca ii face placere, ci e o corvoada de care abia asteapta sa scape cit de repede posibil. Nu-i dezvolta nici o incredere in sine, dimpotriva. Dar ii dezvolta anduranta la suferinta derivata din obligatia de a face aciuni contrare naturii lui proprii. Natura nu se schimba , nu conteaza ce ” remedii ” administreaza parintii si profesorii. Bine, educatorii si cei care cunosc o bruma de psihologie cunosc treburile astea, insa sunt tinute la secret, ca nu da bine sa fie spuse pe fata si mai e si bligatia de serviciu de a da sperante desarte parintilor.
Dar nu toti copiii sunt atat de introvertiti incat sa simta grupul ca o corvoada, desi sunt de acord ca pot fi si cazuri din astea. Copiii insa, in general, invata intr-un grup cum sa-si astepte randul, cum sa imparta, cum sa-si sincronizeze actiunile, cum sa-i respecte pe ceilalti. Asta inteleg eu prin dezvoltarea spiritului de echipa.
Ok, deci fiecare vorbea despre altceva ! Vorbeam impreuna si ne intelegeam separat … Sunt de acord cu tine ca, indiferent daca copilul e ntrovertit sau extrovertit, traiul la gramada ii obliga sa invete niste reguli de comportament si functionare in grup insa din punctul meu de vedere, astea nu-s spirit de echipa.