Doar carantina generală e soluția

Noi am mai dat aseara o tura sa golim magazinele. De data asta nu numai magazinele erau pline (de oameni), ci si străzile (de masini, ducând spre magazine). Cozile nu mai erau doar la casa, ci si la intrarea in Costco. Omorul insa va fi weekendul asta, va garantez, pentru ca, in sfarsit, isi da lumea seama ca se-ngroasa gluma. Ca o si crede sau nu, asta e treaba fiecăruia, iar pe mine aspectul asta ma intereseaza prea putin spre deloc. Si eu am suspiciunile mele ca de la un biet animal vine sfarsitul lumii, dar am ajuns totusi in punctul in care consider ca cel mai grav efect al bolii asteia nu este conspirația, asa ca nu-mi bat capul nici sa ascult mancateorii de kkt.

Stateam ieri dimineata pe peronul metroului, c-o pereche de mănuși de unica folosință pe maini, si simteam cum odata cu răbdarea mi se scurge si speranta in guvernul asta. Aproape ca-mi venea sa ma arunc pe sine, vorba vine, cand ma gandeam ca pana urc la suprafata se vor mai fi imbolnavit inca pe-atatia, poate chiar eu, dar nenorociții astia de la putere, singurii în care, realmente, populația isi poate pune acum soarta, dorm in papuci. Asteptam, si nu din disperare, ci din cea mai rece judecata, sa anunțe decret de carantina generală. Din punctul meu de vedere, numai asa putem scapa teferi. Poate un pic mai saraci, dar, din decenta, sa nu ne gandim totusi in primul rand la asta. Carantina insa este o chestiune de comunitate, individual nu poti face absolut nimic, ca degeaba ma izolez eu, daca altii in jurul meu nu o fac. Eu singura doar voi iesi din izolare intr-o lume apocaliptică, in care, din pacate, nu exista super-eroi. De aceea, acum, mai mult ca niciodata avem nevoie de un lider. Iar acela este Guvernul. Doar decretele date la nivel de guvern conteaza in momentul acesta pentru ca e singurul care poate supune comunitatea unor reguli la unison. Si nu ma refer la cele de igiena. Patronul meu, de exemplu, nu poate inchide firma doar el. Propria lui inițiativa nu-l va scapa de faliment si nici de boala. Dar daca toate firmele se inchid, daca toata lumea sta acasa, sau muncește de acasa, daca nu mai umbla nimeni slobod pe-afara, atunci si virusul s-ar putea sa-si piardă interesul. Sau macar vom fi capabili sa-l analizam mai in liniste. Sa vedem daca intr-adevar carantina ne ajuta sau nu la ceva. Acum stim sigur ca refuzul carantinei nu ne ajuta la nimic. Si in loc de cozi funny la magazine vom face foarte curand cozi mai putin funny pe la spitale.

De aceea aseara, cu vreo jumatate de ora inainte de plecarea acasa, aproape ca am sarit in sus de bucurie cand am aflat ca toate școlile publice din Ontario se inchid. Este un prim pas drept spre ceea ce trebuie facut. Poate nu e cazul chiar sa fac politica, dar Ford, premierul din Ontario, cica nu avea nicio intentie sa închidă școlile, asta suferind, in general, de afecțiuni mult mai grave decat COVID-19. Insa odata cu îmbolnăvirea soției lui Trudeau cu Coronavirus si auto-izolarea premierului, lucrurile cred sunt la fel de naspa pe cat par. Sanatate va doresc!

38 de răspunsuri la “Doar carantina generală e soluția”

  1. Morbiditatea acestei epidemii nu pare sa fie mai mare decat a gripei sezoniere . Mortalitatea este limitata la batrani si comorbidities spre deosebire de gripa care afecteaza copii mult mai serios . Dar pentru gripa aleg sa ma vaccinez . Si la fel fac multi altii ajutand la limitarea epidemiilor .
    Carantina nu are rostul de a impiedica epidemia. Asta este imposibil. Ci doar la a încetinii evolutia epidemiei in asa fel incat sectiile de terapie intensiva sa faca fata internarilor .
    Nu te poti feri de contaminare . Iti dau in scris ca multi vor fi curand purtatori sanatosi . Care nici nu vor avea habar ca au fost contaminati .
    Cel mai important este sa nu intram in isterie . Frica omoara mai mult decat orice virus .
    Nu poti ingheta lumea sa o bagi in carantina . Spitalele se bazeaza pe oameni care la randul lor au familii . Sa iti incalzesti casa , sa o luminezi , sa ai acces la media ….toate aste se bazeaza pe munca altor oameni . Si ei au familii .
    Solutia este sa tratezi cu normalitate lumea indiferent de amenintari .
    Inchiderea scolilor inca 2 sapt dupa MarchBreak are rolul de a intarzia revenirea in colectivitate a celor care in MarchBreak pleaca in vacanta in afara Canadei … ptr ca nimeni nu isi amana vacanta :))
    Patronul tau nu poate inchide , sunt banci de platit , renturi , mortgage, furnizori … nu e simplu .
    Carantina generala ar genera un haos pe care nici nu-l anticipezi . My 2 cents

    • Elena, e f rațional ce spui tu, doar ca vorbesti de ca si cum carantina generală e opțională. Va fi soluția oricum, important e sa nu fie prea tarziu, ca in Italia, unde btw, lumea nu era deloc panicata, ba as zice chiar dimpotriva. Tratau situatia cu normalitate, indiferent de amenințări. Eu nu am scris ca aceasta carantina elimina virusul, dar il reduce pana intr-acolo incat e mai simplu de gestionat la nivel medical. Medicii din Canada urgentează guvernul sa ia măsuri foarte serioase cat de repede posibil. Si crede-ma ca am proprietatea termenilor si chiar anticipez ce înseamna carantina generală, sau macar imi pot imagina. Dar nu e ca si cum vom scapa de ea. Important e sa scăpăm cat mai usor. Si cu cat mai repede, cu atat mai bine.

      Ieri am vazut o emisiune la CP24 la care era invitat un medic. O jurnalista l-a intrebat daca a venit momentul sa ne reducem călătoriile daca nu sunt strict necesare, iar el a raspuns fara nicio ezitare: DA. Asa ca nu vad ce e asa de funny sa mai pleci acum in vacanta. Sa-ti anulezi vacantele nu e chiar cel mai naspa lucru care ti se poate intampla in viata. Ba ca anecdota, o familie din cele cu care trebuia sa mergem in Cuba si-a anulat calatoaria chiar in dimineata plecării pentru ca fiul lor a facut gura, mana, picior. N-a murit nimeni. Din fericire, ei aveau un insurance de tipul “cancel for no reason” si si-au recuperat banii, sub forma unui voucher, dar in momentul asta m-as gandi putin mai mult la aspectul asta. Nu de alta, dar nu as vrea sa ma trezesc prin vreo tara straina ca-si inchide granițele cu mine pe acolo. Mai bine ma izolez pe acasa decat prin Cuca-macaii.

    • Tocmai am ajuns la munca si, pe langa faptul ca toate usile sunt deschise ca sa nu atingem clantele, tocmai am fost informati ca in caz de carantina, toti angajatii vor lucra de acasa. Cei care nu pot lucra de acasa vor solicita EI pentru cele 14 zile. Ca ne place sau nu, lucrurile se cam indreapta in directia asta.

    • Corect … dar de curiozitate da un search pe last minute travel si ai gasesti putine optiuni de plecare . Am incercat eu :))) Oamenii nu prea isi canceleaza călătoriile….in special in sud . Dupa cum pare va fi un virus de vreme rece …s-ar putea sa fie chiar mai safe acolo :)) o sa vedem ce va fi . Important este sa nu lasam frica irationala sa ne stapaneasca .

    • In legatura cu vacantele, tot acum dimineata ni s-a comunicat ca „effective immediately” oricine a calatorit (any employee who has travelled) ORIUNDE IN AFARA PROVINCIEI ONTARIO este obligat sa se supuna unei carantine de 14 zile, iar planurile viitoare de calatoriei trebuie discutate cu HR in vederea amanarii lor. Sincer, eu m-am intors acum aproape doua saptamani. Chiar trebuie sa vorbesc la HR sa vad daca mi se aplica si mie chestia asta sau nu. In fine, deci oamenii chiar trebuie sa se gandeasca de doua ori daca vor sa mai plece in vacanta sau nu, in conditiile in care angajatorii pun deja conditii.

    • De acord dar nu o vor face . De aceea au mai adaugat inca 2 sapt ptr vacanta copiilor . Exact timpul de carantina .
      In plus chestia cu carantina se aplica pe level 3 alerta … vezi ca e un site cu info cu nivelele de alerta . Noi primim cred ca la fiecare jumatate de zi info de la health unit.

  2. Am fost miercuri la Costco. Ca fapt divers, 0 hartie igienica (noroc ca luasem data trecuta cu mult inainte de virus) dar plin de prosoape de hartie, good enough I’d say. Aglomeratie redusa, rafturi relativ pline. Am fost ieri la groceries: Food Basics kinda full (dar rafturi pline), Adonis de langa el, kinda gol si avea hartie igienica 😀 . Farm boy relativ gol, asa cum e in timpul sapt. Pe aici inca nu e panica f mare ca sa fie jaf prin magazine.

    Cum Canada are o papusa proasta pe post de conducator, nu ma mira ca nu se face nimic (Johannis a fost mai bun decat Turdica la actiune). A trebuit Italia sa intre in lock down ca restul EU sa faca la fel si ofc Trump a inchis SUA (si exista o sansa mare sa faca asta si cu Canada).

    Dupa cum zicea si Elena, problema cea mai mare (si IMO voita) e panica. Peste tot stirile anunta triumfator scoruri de infectati si de morti din ce in ce mai mari. Bursa cazand asa? N-a cazut asa de brusc nici in 2008, nici la gripa porcina, nici aviara, nici SARS, nici MERS, nici macar de spanish flu in 1918. Cele mai afectate companii? Cele financiare, care invart bani teoretici si intamplator parte din celebrul Dow Jones Index. NU cele de productie sau de comert. Toate ziarele urla cand mai scade indexul vreo 10% sau whatever. Nici un peep cand are rally si creste imediat dupa scadere.

    Prin presa si prin bursa se urmareste clar crearea de panica si de psihoza colectiva. Nu stiu cu ce scop. Dar isteria actuala e indusa si amplificata voit de niste interese neclare. Restrictiile vor afecta anumite sectoare industriale gen turism. In rest? NU vine nicio apocalipsa si din ce stiu eu Canada se lauda ca aveau plan in caz de zombie apocalipse. Well….

    • Mihai, eu iti spun sincer ca nu ma pricep la bursa, doar cred ce citesc si eu ca situatia se impute, si ca bursa a cazut pana la nivelul de acum aproape un secol. Cine, ce urmareste acum, chiar nu cred ca mai conteaza. La asta cred ca va trebui sa ne gandim si sa analizam dupa ce scapam treferi cu totii.

      „Restrictiile vor afecta anumite sectoare industriale gen turism. In rest? NU vine nicio apocalipsa” – firma in care lucrez eu, chiar daca e de productie, va fi afectata. Mai ales daca se inchid granitele cu SUA, ca acolo isi desface marfa. Mai mult sau mai putin cred ca vom fi afectati cu totii. Dar tocmai de aia cred ca o caratina generala este absolut necesara incepand de ACUM, pentru ca mai tarziu sa nu ne afecteze de tot.

    • Fran, Bursa e deasupra nivelului din dec 2018 , mai trebuie sa cada vreo 10% pana sa ajunga acolo. Nu stiu ce citesti, dar lasa-le dracu 😀 ca te mint. 2 sapt de stop productie in functie de domeniu nu conteaza f mult. Problema e panica, care face sa se consume supplies si bisnitarii care se grabesc sa faca stocuri sa ti le vanda la 10x preturi. In Japonia, e de mult carantina cu zboruri oprite si lucrat de acasa. Si uite-i ca n-au intrat in apocalipsa. Doar in Vest e nebunia asta.

    • Asta citesc: https://business.financialpost.com/investing/the-toronto-stock-exchange-just-had-its-worst-day-since-1940-yes-thats-80-years

      E adevarat ca i-am citit doar titlul. Pai carantina din asta vreau si eu: cu stat toata lumea acasa. Sa iasa pe strada si sa mearga la lucru doar cei care e absolut necesar sa o faca. Eu nu vad unde vezi tu isteria. Mie nu mi se pare deloc ca ar fi panica. Doar ca lumea se pregătește, asa cum e si normal.

      Si exact asta incerc eu sa zbier aici. Ca nu vom fi afectati prea tare daca stam 2 saptamani acasa, afectati vom fi DACA NU STAM.

    • Cat priveste ce face Guvernul, nu a luat inca masura unei carantine generale, pe care inca o astept dintr-un moment in altul, dar nu e deloc adevarat ca nu face chiar nimic. Am inteles ca Trudeau ar fi alocat un plan de 1 miliard de dolari pentru combaterea virusului, dintre care 275 de milioane pentru cercetare. Deja am citit o știre ca niste cercetatori din Canada ar fi izolat virusul, primul pas catre teste, tratamente si vaccin.

      https://globalnews.ca/news/6670445/canada-research-coronavirus-isolated/

  3. Ca sa declare carantina generala ar trebui sa isi asume niste cheltuieli pe care nu le poate sustine Canada oricat de multe rezerve ar avea , firme compensate pentru pierderi … muncitori trimisi acasa care trebuie compensati ( de unde atatia bani ? ) , suspendarea platilor bancare , taxe care nu se mai pot incasa pentru ca nu vor mai fi surse …. e muuult mai complicat . Ar fi foarte greu si sa repornesti economia dupa … Imagineaza-ti doar viata fara electricitate ( ca si ei trebuie sa intre in carantina , nu ? ) fara gunoi ridicat , fara chestii elementare .

  4. E chiar amuzanta situatia din Europa, Italia in special, unde sunt 30.000 soldati americani care patruleaza pe strazi si fac exercitii cu Defender Europe fara masti pe figura, fara teama ca ii maninca virusul, pentru ca se stie, el se lipeste doar de populatia civila, da’ pe aia i-au incuiat in case.

    Francisca, ce-i aia, citez ” fiul lor a facut gura, mana, picior.” ca mie imi suna a limnbajul ala pentru muti ?

    Poate sunt eu mai intirziata, da’ nu vad nici urma de epidemie pe nicaieri. Si imi par multe cazuri facute din pix, a sa le iasa socoteala. Mie asa zis-a epidemie imi pare a fi o facatura, un paravan si asa, la prima vedere pare exercitiu de dresare a populatiei cum sa se comporte in caz de … catastrofa naturala globala, care e pe vine. Adica fac exercitii si cu populatia si cu fortele de ordine ca sa poata tine in control populatia sa nu iasa in strada sa isi dea in cap unul altuia, pina chiar in ceasul al 12 lea cind nu mai conteaza, ca oricum se reseteaza totul…

    • Gura-mana-picior e o boala cu un nume lipsit de imaginație. In engleza e hand-foot-mouth desease. O fac frecvent copiii sub 5 ani, dar, in cazuri mai rare, o pot face si adultii. Nici eu auzisem de boala asta inainte de Cati, dar acum nu doar ca am auzit, dar am si patit-o. Uite un site:

      https://www.webmd.com/children/guide/hand-foot-mouth-disease

      In legatura cu coronavirusul, am vorbit aseara cu sora mea care traieste in Italia aproape de zona rosie si mi-a zis ca și ei se intreaba acum ce-o fi cu soldații americani si cu tancurile de pe autostrada din Palermo. Civilii nu au voie sa circule dupa ora 6 pe autostrada, dar cica circula tancuri. Pe de alta parte, mi-a zis ca stie lucrurile astea de pe Facebook, nu din surse oficiale, deci naiba stie ce se intampla, de fapt. Dar in acelasi spirit ca si tine, si ea zicea: “ne spala creierul cu coronavirusul si ei isi fac treaba”.

      La noi nu e epidemie inca pentru ca inca avem putine cazuri, dar, uitându-ne la țările mult mai afectate, tot cu atatea au inceput si ei. Imi povestea sora-mea care a fost greseala mare a italienilor. Cica, la fel ca si aici, si acolo școlile s-au inchis foarte devreme, cand aveau f putine cazuri. Dar nu au inchis si altceva, iar lumea a inceput sa se poarte de ca si cum erau in vacanta. Se duceau in baruri, restaurante si nu ascultau deloc sa stea in casa. Acum totul e inchis, cu excepția câtorva fabrici, si au voie sa se deplaseze pe strada numai cu adeverința. Anca imi spunea si ea ca daca se închidea totul de la bun inceput, nu doar școlile, si oamenii ascultau sa nu iasa din casa, nu se ajungea aici.

  5. La noi la munca deja facem teste sa vedem cum e daca toti cei 800 de angajati muncim de acasa. Momentan doar vreo 70% avem access. Se pare ca nu doar hartia igienica e pe cale de disparitie ci si laptopurile, e clar ca firmele se pregatesc de posibilitatea de un lockdown si vor sa fie pregatite in caz ca toata lumea e fortata sa fie in carantina.

    La noi HR a cerut lista cu cine/unde intentioneaza sa calatoreasca in afara Canadei. Momentan nu interzic international travel spre nici o locatie, dar au zis ca oricine iese din Canada la intoarcere trebuie sa se autoizoleze si sa munceasca 14 zile de acasa. La fel si cine are simptome de raceala.

    • Eu am primit ieri de la job inca un monitor, ca eu lucrez pe doua monitoare deodata, si de luni, voi munci de acasa pentru ca gradinita Catiusei se inchide pentru 3 saptamani si nu am cu cine o lasa.

      Au dat ieri monitoare la toti cei care nu aveau, ca tot asa, vor sa fie pregătiți in caz de lockdown. La mine la firma insa nu toata lumea poate lucra de acasa, ca e firma de productie si cineva mai trebuie sa si muncească 😋. Dar am inteles ca au ceva planuri si in sensul asta ca sa continue totusi producția. Cei care nu vor putea munci deloc vor beneficia de șomaj.

  6. Eu mi-am anulat vacanta in care trebuia sa plec aseara. Cred ca intra la pierderi pt ca cei de la Expedia nu raspund la telefon, iar siteul dadea eroare cand voiam sa cancel. Acum trebuie sa muncesc o luna pe gratis, nu e funny deloc.😫

    • Suna in continuare la Expedia. Suna pana obții un raspuns de la ei. Chiar si peste doua saptamani. Eu, sincer, nu m-as lasa.

      In legatura cu vacanta, si eu as fi anulat-o daca trebuia sa plec acum. Eu am avut de gand s-o anulez cand inca nu era nebunia asta, acum nu m-as fi gandit de doua ori. N-o fi virusul asta mortal, dar nici nu mi-l doresc, ca altii. Atat de mult ma bucur ca practic de azi stau inchisa in casa de nici nu-ti inchinui.

  7. Soldații americani din Italia participă la un exercitiu de mare amploare, ”Defender Europe 20”, cel mai mare organizat de armata SUA în Europa în ultimii 25 de ani. Cât timp merg în coloană motorizată nu au contact cu populația deci nu pot contacta virusul. In plus au un sistem imunitar mult mai bun. Carantina generală poate stopa ajungerea la o epidemie generalizată dar nu este un scop practic și util. Mai benefică, pe termen lung este contaminarea limitată a populației active, care duce la crearea unei imunități de masă, astfel că apariția unor focare ulterioare să nu nu mai creeze probleme.

    • Mi se pare interesantă chestia asta. Dar cum se poate face contaminarea limitată a populației “in siguranta”? Adica sa nu supui lumea la riscul de a muri si in acelasi timp sa eviti aglomerațiile din spitale, ca practic asta e problema mare acum in zonele foarte afectate, resursele medicale sunt insuficiente. Chiar am urmărit ieri pe YouTube un interviu cu un medic din Italia, si zicea ca pentru ei coronavirusul asta e mai rau decat o bomba. Cazurile se înmulțesc atat de repede, ca pur si simplu nu mai fac fata. Si sora mea imi zicea ca daca la inceput, cand erau f putine cazuri, doctorii luau sample din gat la fiecare, chiar si daca strănutau putin, acum e foarte putin probabil sa te mai bage cineva in seama si daca ai coronavirus pe bune. Ea facea cumva o legatura si cu romanii blamați acum ca ar fi fugit din Italia in Romania si ar fi dus virusul acolo. Zicea ea ca unii ar fi fugit de frica, la sensul ca daca chiar ar fi ajuns in spital ei, ca romani, nu ar fi fost tratati primii in Italia, daca intelegeti ce vreau sa spun. Acum c-o fi asa sau nu, nu stiu, dar e si asta un punct de vedere.

  8. Azi in Costco nebunie ! O femeie luase ultimele 3 baxuri de hirtie igienica, pentru ca se stie, vine Apocalipsa. Un mos voia si el un bax, da’ nu mai era, asa ca s-a apucat sa se certe cu femeia ca sa ii dea si lui un bax. Pe mine m-a umflat risl si le-am zis ca mai oameni buni, asta e grija voastra cind vine sfirsitul lumii, ca nu aveti cu ce va sterge la cur ? A trebuit sa vina managerul magazinului sa-i desparta. Ma intreb cum o sa faca astia dupa ce li se vor termina proviziile de mincare si in magazine nu se va gasi nimic, pentru ca … Apocalipsa.
    Eu nu cred nimic din povestea cu virusul inexistent, epidemia facuta din pix. Pare un false flag din ala grosolan, cum ne-au obisnuit in ultima vreme, facatura de doi lei. Umbla vorba ca ar vrea sa bage in stare de urgenta fiecare tara, sa inchida granitele si sa instaureze legea martiala. Momentan sunt doar zvonuri.

    • Veve, pare f. plauzibil ceea ce zici. Dar care e scopul final? Vor sa puna de un razboi mondial, vor sa reduca serios populatia? Deja ma panichez, cate provizii de mancare sa faci, pt cat timp? Doamne, am „scapat” de comunism ca sa dam de frac-su. Ce ciudata e viata de sclav fara putere…

    • Delia, daca voiau sa faca razboi mondial, il faceau si gata, ca tot ii zgirma pe rusi, pe sirieni, pe unii si pe altii. Mai degraba pare ca ne arata pisica cu al treilea razboi mondial, ca sa ne tina ocupati si sa nu ne uitam in directia care trebuie, ci in aia pe care ne-o indica ei. Nu as baga in aceeasi oala si epidemia, ca prea au facut-o gogonata si pe tot globul, comparaiv cu alte false flags epidemii de pina acum, care si alea erau tot pentru distractie si facut bani. De data asta pare groasa. Daca voiau sa reduca populatia, o reduceau cu o epidemie adevarata si boala eficienta, nu cu una inventata din pix.

      Ce vor cu adevarat inca nu ne-am dumirit incotro se indreapta ( pentru ca abia au inceput ), dar teorii sunt mai multe :
      1. O varianta ar fi ca se lupta elitele intre ei pentru putere ( sa preia puterea din mina Vaticanului in mina aryenilor / gentili ), iar noi vedem doar efectele luptei.
      2. Alta varianta ar fi ca fac exercitii pentru o catastrofa naturala care e pe vine. Cum sa controleze populatia, sa mentina ordinea pina in ceasul al 12 lea cind chiar nu mai conteaza.
      3. Alta varianta ar fi ca exista o stiinta secreta a miscarii astrelor ( nu astrologia, nu astronomia ) pe care elitle au preluat-o din stiinta indigenilor cind i-au killerit si le-au luat cartile sacre pe care le-au pastrat la Vatican si nu numai. Long story short: mecanismul naturii functioneaza in cicluri date de miscarea astrelor ( Vaticanul avind un observator astronimic f.f performant ) … 10.000 ani light in care omenirea prospera + 2.000 years darkness in care apar cataclismele naturale ( intensificarea radiatiilor solare, potop, nuclear summer-nuclear winter din cauza radiatiilor cosmice ). In cei 2.000 ani darkness omenirea e nevoita sa se retraga in tuneluri, timp in care are loc si mutatie genetica din cauza radiatiilor si la finalul anilor de darkness iese la suprafata o rasa noua de oameni ( istoria sta marturie, populatiile native cunosc foarte bine ).
      Noi am fi a 5 a omenire si suntem cam la final. Cica din 2010-2017 s-au facut pregatirile in stele, iar din 2018 a inceput partea practica a sfirsitului lumii, cei 2000 ani darkness, toate stelele sunt aliniate, toate semnele sunt prezente, toti asteapta sa inceapa distractia si suspecteaza ca povestea cu epidemia nu ar fi doar un exercitiu ci chiar ar fi pe bune si important pentru safety ca popuatia sa ramina in casa pina trece urgia ( doar o mica hiba, nu sfirsitul sfirsitului, ca cica e pe etape si treptat pina o da pe aia mareata ). Ia cu un graunte de sare ce am scris aici, ramine sa vedem ce ne aduce viitorul, eu ti-am scris ce speculeaza internetul.

    • Sunt o serie de măsuri care deja s-au luat și se iau de multe state: măsuri igienico-sanitare, controlul medical al celor care vin din zone cu focare și carantina acestora sau interzicerea accesului celor din zone cu focare, limitarea deplasărilor, a aglomerărilor de oameni……. Se izolează și bagă în carantină doar focarele locale. Italia nu prea a procedat așa și fiind o țară cu un mare potențial turistic și cu multă forță de muncă alogenă a reușit performanța de a exporta coronavirusul în Europa și nu numai. Referitor la românii întorși din Italia, numărul lor, comparativ cu numărul celor care trăiesc în cizmă, e foarte mic sub 100 de mii, in special cei care nu aveau un loc de muncă și un domiciliu stabil, țigani, hoți, cerșetori, muncitori necalificați sau sezonieri.
      Problema cea mai mare cu această epidemie o au, culmea, țările civilizate, democratice, unde viața decurge calm și liniștit și unde populația trezită brusc din acel ”dolce far niente” al rutinei cotidiene, speriată și debusolată se va comporta la un moment dat ca în teoria ferestrelor sparte.
      E bine de urmărit soluția adoptată de Marea Britanie care aplică această strategie a încetinirii răspândirii virusului prin măsuri igienico-sanitare, având ca obiectiv realizarea imunității comunității britanice fără falimentarea economiei și crearea de convulsii sociale. De ce să încerci să protejezi o întreagă populație cu niște costuri uriașe când e mai ieftin să protejezi doar grupurile de risc și în același timp să-ți imunizezi populația activă . Dacă iarna următoare ne vom trezi cu o nouă epidemie de coronavirus, căci în ciuda scepticilor de serviciu și conspiraționiștilor genetici, acest virus există și se va mai manifesta și ulterior, Mare Britanie va fi cea care trage lozul cel mare – și cu economia duduind și cu populația imunizată- pe când ceilalți iși vor linge simultan și rănile vechi dar și pe cele noi.

    • Ok, atunci inseamna ca dracu nu e chiar atat de negru.
      Si da, modul in care procedeaza UK pare cea mai corecta abordare.

    • Anglia o face, ca intotdeauna, pe-a nebuna. Ca are dreptate sau nu, nici comunitatea științifică nu stie precis. Dar, pe de alta parte, n-am putut sa nu ma gandesc ca Boris Johnson intenționează astfel sa-si imunizeze comunitatea si sa-si susțină economia omorând cu buna stiinta oamenii bătrâni si pe cei bolnavi, adica populația “inutila”. Daca acceptam ca asta e pretul pe care il vor plăti, da, atunci asta probabil e soluția cea mai buna.

      Pe de alta parte, eu va zic sincer ca nici nu stiu ce sa mai cred. Mi se par o gramada de chestii cusute cu ața albă, sau neagra, ma rog. Mi se pare ca s-a ajuns la o nebunie ieșită din comun, dar care nu se bazează pe cine stie ce evidenta. La modul ca o lume intreaga se baricadează in case, dar noi, in era asta a Internetului, in care nimic nu mai poate fi ascuns, nu vedem prea multe filmulețe sau imagini ale ororilor care se intampla. Dar, cum ziceam, asa mi se pare. Poate doar mi se pare. Pana atunci, eu ma supun ordinului de “social distance” ca vorba romanului, mai bine izolat decat intubat.

    • Ziceti voi de UK dar uite ca si Canada, de facto, nu face prea multe. Ilegalli care vor, tot pot trece granita cu blessingul RCMP, ne scanati ne nimic. Lumea care se intoarce din afara pe orice aeroport canadian zice ca marele advanced screening e o intrebare pe un formular si un pamflet. Atat. Meanwhile juniorul s-a baricadat acasa, dar sa taie zborurile spre Canada? Neah, e rasism. Sa impuna fortat restrictii pt dobitocii care se cred cool? Nope. Avem doar un Advisory. Atat, nimic enforced. Totul la latitudinea individului.

      In bunul spirit neo-liberal, virtute signaling ca buni si ce multe facem, dar real nu facem cam nimic. Iar lumea vestica pare sa creada vorbele, nu faptele.

    • Nu e chiar asa, cel putin nu e chiar asa ca in Anglia. Aici s-au inchis școlile, s-au inchis si toate obiectivele turistice (nu ca ar mai fi avut cine le vizita, dar orișicum), s-au deblocat fonduri de susținere a celor care nu vor mai putea lucra, nici macar de acasa, s-a dat recomandarea ca toti canadienii plecati aiurea sa se întoarcă acasa cat mai pot, s-a dat si recomandarea ca doctorii pensionari sa se reîntoarcă la spitale in caz de nevoie. Dar unde ai dreptate mare e ca multe chestii trebuie enforced, nu lăsate la latitudinea orișicui. Ma refer acum la faptul ca școlile publice se inchid obligatoriu de maine, nu insa si cele private, care au primit doar recomandari in acest sens. In cazul asta suntem noi, de exemplu. Catiusa merge la o gradinita privata, si pana ieri se stia ca se inchid toate, ca asa scriau ziarele. Intre timp ziarele si-au modificat articolele si din “all licensed daycares” le-a transformat in “all city-run licensed daycares”. Confuzia e mare inca si, intr-adevar, Guvernul federal, singurul care poate impune “Quarantine Act”, lucreaza de acasa, deci mai spala si o rufa intre timp.

    • Mie asta cu imunizarea populatiei mi se pare o masura cel putin ciudata, avand in vedere ca deja s-au raportat cateva cazuri de re-imbolnavire, ceea ce arata ca nu prea te imunizezi la virusul asta. Totul e la ghici. Mai nou am vazut ca s-a anuntat sa nu iei anti-inflamatoare (orice cu ibuprofen sau cortizon) ca se inrautatesc simptomele de la ele. In fiecare zi se zice ceva nou, de nici nu mai stii ce sa crezi.

  9. Sora’mea e in Spania si e d’asta credincioasa nevoie mare ( inghite pe nemestecate tot ce ii zic autoritatile si presa ) si mi-a zis ca sunt toti izolati la domiciliu, politie pe strazi si sunt urmariti random cu drone sa-i prinda pe aia care declara ca se duc la farmacie si supermarket, cind in realitate ei se duc sa se vada cu prietenii. Pedeapsa e ceva cu zile de inchisoare.
    Aseara s-au inteles pe net si au iesit la balcoane cu luminite si cintecele in cinstea personalului medical ce are are grija de ei. Dansul pinguinului mai lipsea. Cica autoritatile i-au asigurat ca vor aproviziona incontinuu cu mincare magazinele, dormiti linistiti, guvernul vegheaza penru voi !

    Exista un zvon pe la ei, cum ca situatia cu starea de urgenta va dura minim 4 luni. Eu i-am zis sa-si retraga banii din banca, pentru ca oricind i se poate spune ca sistemul sanitar are nevoie de banii cetatenilor ca sa le salveze vietile, ca suprasolicitare si tra-la-la. Eventual sa-si cumpere si un pistol si niste munitie, just in case ca lucrurile o iau razna, ca traim vremuri interesante.

    si mai zicea o chestie tare : cica li se ia temperatura cu un termometru si cine are febra e clasificat imediat ca de coronavirus, izolat in casa si verificat in a 6 a zi dca are febra. In a 14 a zi e verificat din nou si daca nu are febra e declarat vindecat, daca nu … mai sta o tura. Daca se agravaza, merge la spital.

  10. Din declarațiile publice, UK nu-și sacrifică bătrânii ci de fapt ia măsuri de protejare și izolare doar a acestora fără a proteja populația activă, măsură care economic e cea mai indicată. Cum după stingerea epidemiei va urma o criză economică contează mult poziția în care se va găsi fiecare stat la acel moment.

    • Nu am mai avut timp sa citesc si stirile internationale, dar din ce citisem, Boris Johnson ar fi declarat ca populatia trebuie sa fie pregatita sa le moara apropiatii. In plus, am vazut aseara pe facebook cum povestea o tipa care traieste in Anglia ca populatia de acolo e destul de disperata din cauza lipsei de initiativa a guvernului. Nu stiu ce sa zic.


%d blogeri au apreciat: