Place Nouveau

Ieri voiam sa fac niste suc de portocale. Am rugat-o pe Cati ca, in timp ce spal fructele, sa scoata un castron din dulap. Ea a scos unul de tabla si-n loc sa-l puna pe masa si l-a pus in cap. “Look, I’m like farmer Brown“, mi-a zis. In afara de mine, nimeni nu ar fi stiut la ce se referea. Farmer Brown e un personaj dintr-o carte pe care am imprumutat-o acum luni de zile de la biblioteca, dar pe care nu l-a uitat. Nu m-a surpris deloc ca inca il tine minte ca o cunosc foarte bine sa stiu ca cel mai mare talent al ei este memoria.

Orice carte scoateti din castelul de carti (de citit) din poza de mai jos, pe care l-am ridicat cu ea in…3 ani, va sti sa spuna despre ce e si cu cine e. Odata ii arata bunica-sii pe Skype o carte care avea pe fiecare pagina cate un copil: ea dadea pagina si-i facea bunica-sii cunostinta si cu copilul, spunandu-i, fara gres, numele. Nu am invatat-o eu, de fapt, ala a fost momentul in care eu m-am indoit ca ea nu stie sa citeasca. Citeste din memorie, dar o face. Si mai face ceva. Face si legatura intre personajele din cartile acestea citite, care nu sunt toate in castel, a mai fost de-a lungul vremii cel putin un castel pe-atat luat de la biblioteca si dus inapoi, si realitate. De exemplu, aseara mi-a intrat in calcai, pana la os, cuiul de la o mizerie de jucarie lasata aiurea pe jos. Mi-a zis, de ca si cum eu eram de vina: “uite, vezi, ca Franklin“. Numai eu, din nou, am stiut despre ce vorbeste. Despre broasca aia testoasa si dezordonata care isi lasa lucrurile imprastiate peste tot, de nu le gasesti niciodata cand vrei. Numai unde nu vrei: in calcai, cum ar fi. Si nu numai intre carti si realitate face legatura, ci si intre carti intre ele: ii citeam, de curand, o poveste cu Tiana, o printesa pare-se, care voia sa-si planteze pe acoperis niste boabe de piper pe care sa le foloseasca la o reteta de jumbalala, dar nu stia cum. Cati a sarit imediat in ajutorul ei, zicandu-mi: “Sa-i arate Splat”. Splat the Cat, o figura de motan, din alta carte, care a reusit sa planteze de unul singur, ok, cu putin ajutor din partea lui Seimour, o margareta, pe care i-a oferit-o apoi maica-sii. Dar si pe mine ma ajuta cartile astea citite ei, ca sa ii raspund la “de ce”-uri mai usor. Tin minte ca mergeam odata pe strada, pe atunci cand inca puteam, si am vazut o masina de pompieri parcata, culmea, in fata unei case de batrani. Si m-a intrebat de ce a oprit acolo. Mi-a venit foarte la indemana sa fac legatura cu “Flicka, Ricka Dicka”, trei surori suedeze, care au facut un tort de ziua mamei lor, dar in timp ce era la cuptor, s-au dus afara sa sara coarda, au uitat de prajitura si s-a ars. Asta e o serie de carti veche, cred, si pe atunci nu existau alarme de incendiu.

Acum cateva zile, chiar inainte de culcare, am gasit la usa un pachet de la Amazon. O carte pe care o comandasem doar c-o zi inainte. Ea se bucura de fiecare daca cand primeste ceva de la Amazon de parca ar fi cadouri, si asa s-a bucurat si de cartea asta, dar bucurie din aia de copil, de-ti umple si tie inima, ca desi ii era somn de numai putea, doua ore intregi s-a tinut treaza ca sa asculte povesti cu printese. (Ea stie personajele Disney din carti, nu de la desene animate). Ca ii si place sa asculte ce-i citesc. Probabil de aia le si tine minte asa de bine si atat de mult timp. Ascultatul ei este foarte activ, chiar mai activ decat cititul meu, pentru ca ea tine minte ce-i citesc, eu, nu intotdeauna 😂. Maine, dar speram azi, ne mai aduce Amazon o tura: colectia Amelia Bedelia, pe care o asteptam de vreo doua, trei saptamani. Si mai asteptam si o carte de poezii si alta de povesti pentru copii de 3 ani. Ca implineste 3 ani peste doua saptamani, dar a citit deja cat altii intr-o viata 🤓.