Nu este an in care noi sa nu mergem in Edward’s Gardens sa vedem ghioceii si lalelele, dar anul asta le-am ratat si pe unele, si pe altele. Abia ieri am ajuns, cand din lalele mai rămăsese numai măciulia. Bujorii nu-n florisera inca, dar degeaba tot nu ne-am dus. Pentru ca in locul lanului de ghiocei, am vazut unul de lacramioare. Ca in Edward’s Gardens de aia te duci, ca sa vezi flori de gradina pe saturate. Cand eram mica, mamaie avea in curte o tufa de trandafiri, cateva fire de zambile, ba si cativa ghiocei ii ieșeau din nămeții de sub mar, avea cateva crizanteme toamna, chiar langa poarta, cateva lalele bătute, flancand aleea care ducea catre fântâna cu hidrofor, avea multe flori, dar din toate cate putin. Eh, aici, in gradina orasului, le pot vedea pe toate pe saturate. Desi eu nu ma satur niciodata. Din nămeți nu scoate primavara capul un ghiocel speriat, ci o armata de ei dau zapada la o parte. Nu am poza aia la indemana, dar cei care cititi blogul asta din timpuri preistorice, va aduceți sigur aminte lanurile de ghiocei pe care le-am pozat nu o data. Chiar daca o data pe an. Sau alaiurile de lalele, gătite in cele mai sofisticate crinoline. Rosii, negre, șifonate, bufante, cu freza sau fara, eu nici nu stiam ca sunt atatea feluri de lalele pana sa le vad aici. Ieri am vazut lacramioare, niste flori tare gingașe, vederea carora pe mine ma înduioșează pana la lacrimi. In Romania nu cred ca am vazut de multe ori, daca am vazut vreodata, aici, ma duc in Edward’s Gardens cand le vine vremea si imi fac plinul.
Catiusei i-au placut florile pana am dat de niste rațe cacacioase pe apa pârâului care curge prin gradina. Se uita dupa ele de dupa zabrelele unui podeț din lemn si-am urnit-o cu greu de acolo si numai cu promisiunea ca mergem in alta parte a râului sa vedem si alte rațe. Pe drum incolo, neținând cont de faptul ca era prea nerăbdătoare sa ajunga la alte rațe cacacioase, ii zic “Cati, uite niste flori roz. Hai sa le facem poze”. Erau niste copaci superbi, de crengile carora atârnau flori mari de rododendron si azalee, de-i lăsase camerei foto gura apa. “Nu”, mi-a zis răspicat si nici macar uitându-se la ele, “eu vreau la rațe, nu ma intereseaza cacaturile tale”. Copiii astia insensibili…
Place Nouveau 
5 răspunsuri la ““Cacaturile” mele”
Am lacramioare in fata casei . Imi amintesc mereu de mama … erau fĺorile ei de vis . Asa ca nu stiu cum s-a facut dar si casa pe care a cumparat-o fiica mea are un covor de lacramioare la intrare .
Frumusețea asta naturala ma face sa iubesc traiul la casa . Dar este nevoie de timp , efort si chiar si multi bani :)).
Ieri am tras o fuga sa-mi iau oua de la o ferma. Sunt romani , mutati de vreo doi ani pe langa Point Peele. Au vandut pe unde stateau in Toronto si s-au mutat aici . Gaini , rate , pauni, pamant de arat, livada si mai nou vacute . De cate ori merg cu copii acolo sunt fascinati de animale . Romanii sunt cam de o vechime cu tine in Canada. Recunosc , cat de mult imi place mie sa fiu in natura nu m-as putea inhama la munca pe care o cere ferma . Dar pentru ei asta reprezinta bucuria .
Dar copii iubesc natura , animalele … ai nostri pot fi mult mai fascinati de o furnica decat de frumusetea florilor asa ca o inteleg pe copila :)))
Mie nu-mi trebuie niciun ban sa vad florile astea 😉. Nu stiu daca ai fost vreodata la Toronto, dar orasul asta este o gradina imensa. Florile, natura nu trebuie sa fie ale mele ca sa ma bucur de ele. Altfel, mi-ar placea si mie sa ma impiedic in fiecare dimineata de un pâlc de lacramioare in fata casei. Dar aici, nu in alta parte.
Cat priveste romanii cu ferma, ce sa zic, or fi si oameni din astia care vin in Canada sa creasca găini si porci…Desi ca sa faci asta nu-i nevoie sa te muți chiar asa departe de Toronto. Sunt si aici ferme gârlă, ca sa nu mai zic ca daca o faci in scopuri comerciale, aici ai si mai multi clienți 😉
Ei , din punctul asta de vedere regiunea este mult mai prietenoasa climatic si agricol vorbind decat Toronto area . Asta o spun ei nu eu . Clienti au garla . Mai multi dact au nevoie.
Iar cand am vorbit de bani am vorbit despre gradinile personale pentru ca nici pe mine nu ma costa sa merg in parcuri sa le vad . Dar daca vreau sa ma trezesc dimineata sa imi cafeau langa ele trebuie sa faci eforturi, inclusiv financiare . Daca te muti la casa ai sa vezi 🙂
Da, frumos la Edwards Gardens, cand locuiam la Yonge&Eglinton mergeam pe jos pana acolo si inapoi via Sunnybrook Hospital, mergeam doar pe poteci, aproape deloc pe strada (ai dreptate, T.O. e o mare gradina/rezervatie); cred ca am fost la Edwards Gardens de zeci de ori, cumva funny am dat peste multi romani pe acolo, o data stateam pe o banca langa parau si s-au asezat pe banca de langa doua babute care depanau amintiri, una se uita la copiii care se jucau pe acolo si zicea ca ar mai face si ea daca ar mai fi tanara, cealalta povestea de sotul ei care fusese ceva stab in Romania, „avea painea si cutitul” a fost expresia folosita, alta data un cuplu venit in vizita in Canada pareau dezamagiti ” ce facem, mergem inapoi?” , probabil discutau de intoarcerea in Romania..:)
Cand mai mergeti urcati in gradina dealul paralel cu Lawrence Ave si dati in Bridle Path, strada cea mai exclusivista din T.o. , aici o sa vedeti casele/proprietatile celor care au reusit in viata 🙂 , coborand pe Bridle Path luati-o la dreapta pe Suncrest, in capat la stanga pe Glenorchy, unde se termina strada incepe poteca, e un pic abrupt dar daca coborati dati peste grajdurile rcmp-ului, de obicei sunt caii afara in ocol, o sa-i placa fetitei; am vazut chiar copii imbracati in haine pt calarie de cateva ori, daca va intereseaza puteti sa intrebati.
Alea nu sunt case de muritori de rand si nu au un pâlc de floricele in fata, ci paduri in spate…
Am fost de multe ori la herghelii, cred ca am dus-o si pe Cati o data. Au avut o problema la un moment dat, ca au ars grajdurile, dar da, acolo se fac si lecții de echitație. Buna idee, trebuie sa mai mergem!