Place Nouveau

Alt jurnal de criza

N-am mai scris nimic de pandemie, ca a devenit cred plictisitor pentru toata lumea, dar chiar daca eu n-am mai scris nu-nseamna ca nu mai exista. Nu mai urmaresc nici știri legate de chestia asta, dar chiar daca nu le mai urmaresc tot ma afectează. De exemplu, am primit ieri pe email noile reguli de admitere inapoi la gradinita, care urmeaza sa se deschida pe bune dupa Canada Day. Nu ne mai este garantat locul, cel putin nu imediat, pentru ca numarul lor a fost limitat, ca urmare a deciziei guvernului sa nu permita mai mult de 10 oameni intr-o incapere, iar altii, poate considera ei, au nevoie mai multa decat de noi. Eu am reusit sa mai capat o luna de lucrat de acasa full time, chiar daca lumea incepe sa se duca deja cate o zi pe saptamana. Motivele pentru care am cerșit-o e ca pe Cati nu intenționez sa o duc chiar imediat, dar pentru ca Bobi nu lucreaza de acasa, nu are in grija cui ramane o zi, cat ar fi sa ma duc eu la munca. Asta nu inseamna ca in August ma intorc la lucru si ea la gradi, ci ca avem o luna sa vedem cum mai evoluează situatia. Asta e singurul lucru clar. Motivele pentru care nu m-am îngrămădit s-o duc de-acum, chiar si sa-mi fi garantat cineva locul, sunt noile reguli carora amărâții astia mici vor trebui sa se supună. Cica se vor juca mai mult singuri, nu-si vor mai imparti jucariile si mancarea, asa cum i-am invatat pana acum pe principiul “sharing is caring”, vor sta la coada la luat temperatura la intrare si alte cacaturi. Tot ce sper eu e sa le treaca repede, sau sa se obișnuiască cu ele in asa fel incat sa si le bage undeva. Eu in toata pandemia asta nu i-am spus lui Cati nimic de distanțare sociala. Ne-am intalnit tot timpul pe-afara cu copiii vecinilor, am facut schimb de fire de par in prăjiturile de casa pe care ni le-am lasat la usa unii altora, nu i-am spus niciodata sa se ferească de oameni. Prin urmare, nu am pregatit-o deloc de chestia cu care urmeaza sa aiba de-a face la gradinita. De nervi si îngrijorare, nu ma pot gandi acum cum voi trata situatia mai tarziu, dar trebuie sa gasesc o cale, ca ea e la varsta la care orice experienta e cu bataie lunga in viata si nu vreau sa creasca o ciudata. Bine, eu vorbesc acum in contextul in care consider ca boala asta e mai putin gravă decat modul in care am ajuns s-o tratam noi. Ca nu stiu cum sa zic, pe termen scurt mori, dar pe termen lung nici nu te lasa sa traiesti.

In fine, intre timp a intrat si Toronto in faza a doua de recuperare si, ca urmarea, s-au deschis splash-urile. Aceste “la scăldat” ale copiilor nostri! Noi avem unul aici peste drum si toata ziua ne bălăcim. Bine, vorba vine. Cati se bălăcește, eu stau si ma uit in gol. E un anunt acolo care zice sa apese copiii butonul cu coatele. Cati le apasă cu limba, dar ea nu stie sa citeasca. Serios, primul lucru pe care l-a facut cand ne-am dus acolo a fost sa dea o limba la buton, nu stiu de ce. Dar, probabil ca asa o sa incep cu ea pregătirea pentru noua gradinita: Cati, nu mai linge butoanele ca ma enervezi! De ce? Degeaba.

7 răspunsuri la “Alt jurnal de criza”

    • Da, masurile sunt aberante cand li se adresează copiilor. Astora mici cred ca le faci mai mult rau decat bine, mai ales cand te gandesti ca pe ei virusul nu-i afectează. Eu sper in continuare, ca, la fel ca si cu celelalte, lumea isi va baga picioare in masurile lor. Eu zic ca mai bine sa vada de azilurile de bătrâni, ca alea sunt problema, nu grădinițele copiilor. S-a vazut prăpădul din aziluri. Acolo unde trebuiau sa ia măsuri n-au luat, dar fac exces de zel unde nu-i cazul. Am inteles ca au redus numarul de copii intr-o sala si am fost ok, dar gata, acum pot sa-i lase in pace! De alte măsuri nu mai e nevoie. Hai vira la lucru, acolo unde e nevoie cu adevarat, ca au murit moșnegi cu zile din cauza lor!

    • La La lucru ? 🙂 Primesc in fiecare zi emailuri si telefoane de la pacuenti care cer dr note cu scutiri .De Cum am intrat in stage 2 spun ca ” nu se simt comfortable ” sa se intoarca la lucru. CAT vor mentine CERB vom avea parte numai chiulangii care fug de munca . Am in schimb un polonez de 70 de ani care inca munceste . Cu diabet . Si ii zice doctorita : Lev , nu vrei sa iti dau note sa stai acasa? Ai 70 , ai diabet, dar in putere ,munceste in CNC cred … raspuns : daca eu stau acasa cine maj munceste? Ca astia tineri nu vor sa vina doamna …. Se duce totul de rapa , doamna si cand vor vrea ei sa se reintoarca nu vor mai avea la ce . Companiile nu vor rezista asa la nesfarsit . Vor da faliment .
      Sincera sa fiu , m-a jmpresionat batranul . Dar deh, e om nascut in ani grei , dupa razboi , in foamete …

    • Eu invit pe toata lumea la noi in parc seara. E lume ca si inainte si se poarta ca si inainte. Nu are nimeni masca si nici nu se fereste nimeni de nimeni, cel putin nu mai mult decat inainte. Cu toate astea, avem 100 si ceva de cazuri pe zi. Despre ce draq vorbim noi aici?

  3. Covidul e un maraton, nu un sprint. Speranța mea e că tot mai mulți copii/tineri se vor imuniza că să apară imunitatea aia de turmă.

    Ești într-o situație delicată( cu grădinița). Și, efectiv, nu prea poți da un sfat. Când eram noi mici practica era să faci pojar și ce se mai făcea, că să ai imunitate( am văzut asta și prin niște seriale americane). Se mai întâmplă și azi prin anumite comunități( peste tot prin lume). Dar părinții erau deja imuni la ele. Pentru ăsta nu avem.

    Deci cum o dai , tot nu e bine :/

    • Asa asa..the race is long and in the end it’s only with yourself 🙂
      Si la noi s-a deschis day care-ul , educatoarele cu masti si vizor, eu nu-i duc..sa stea acasa sa se joace unul cu celalalt pana trece nebunia

%d blogeri au apreciat: