Pusesem de curand pe Instagram unul din pachetele pe care, regulat, le primesc de la domnu’ postas. A ajuns sa ma cunoasca dupa pachetele de la H&M pe care mi le aduce la usa. Cele mai multe sunt pline cu hainute pentru Cati. Mai scap, printre ele, si cate una pentru mine, dar doar de umplutura, cat sa nu platesc livrarea. Una dintre placerile mele de mama e sa-i cumpar lui Cati haine. Eu sunt din alea, old-school, care-si tin copiii ingrijiti, cu unghiile taiate, parul pieptanat si hainutele curate pe ei. Nu ma deranjeaza ca-si pateaza pantalonii in genunchi atunci cand se joaca sau isi rupe adidasii dupa cateva purtari, cum s-a intamplat recent, atata timp cat ii pot cumpara altele. Pe cele mai multe nu le distruge pentru ca are multe de schimb, si cand ii raman mici, noi le donam. Macar inca un copil le poarta dupa ea si cu asta imi cumpar linistea ca am pacatul asta de-ai cumpara mereu tot felul de lucruri noi, dar totodata ma absolva si de vina de-a le arunca la gunoi. Ca-mi place sa-i cumpar multe, dar nu si risipa. Vina asta o pasez la altii. Eu, in schema asta, sunt cea care le reciclez.
Chestia asta, eu recunosc, imi vine din copilarie. Fiind cea mai mare, mie intotdeauna imi luau ai mei haine noi. Bine, nu cum ii iau eu lui Cati, dar, de nevoie, trebuia ca mie sa mi le cumpere, ca n-aveau de la cine imi ramane. Am mai primit si eu gioarse de la verisorii mai mari si mai avuti, dar pe cele mai multe mi le cumparau ai mei. Pe cele mai multe e un mod de-a spune, ca nu aveam deloc multe, dar atatea cate aveam, ma preocupau pana intr-acolo incat saptamana de saptamana, mi le scoteam din dulap, pe toate, si mi le spalam singura, chiar daca nu le purtasem nicio zi. Eram mai marisoara cand faceam asta, dar era joaca mea cu papusile la momentul ala. Si acum, imi schimb sezonier hainele dintr-un loc in altul, chiar azi am de gand sa-mi aduc din locker hainele de vara si sa le mut acolo pe cele de iarna. Nu fac asta din lipsa de spatiu sau ca as fi vreo gospodina, ci, din placerea de a ma juca cu ele, exact asa cum faceam si cand eram adolescenta. Eu doar recent am incetat a-mi mai spala hainele la mana, dupa ce mi-am luat masina cu program de spalat „la mana”. Si inca le atarn pe sarma, desi am in casa uscator de ultima generatie. Nu fac asta ca sa le prelungesc viata neaparat, ci asa simt eu ca am grija de ele. Bucuria asta a hainelor vad ca a mostenit-o si Cati, care nu se duce la gradi, fara “ochita” pe ea. (Ea nu pronunta “r” deloc, cel putin nu asa cum o fac romanii, prin urmare cuvintele care incep sau se termina cu litera “r”, pentru ea nu incep si nu se termina deloc. Flori pentru ea e flo. Ceea ce e good enough). Acum, sincer, nu stiu daca a mostenit-o sau, pur si simplu, asa a vazut la ma-sa, cert e ca suntem amandoua feshoniste. Spre deosebire de Bobi care inca se duce la munca cu tricoul din clasa a saptea.
Place Nouveau 