Hello! ce nu mai faceti? 😁 Mi se pare mai normal sa va intreb ce nu mai faceti decat ce mai faceti, ca sigur puteti povesti mai mult. Eu tocmai am terminat cu socola online, pardon, scoala online a lui Cati. But let’s not start this again. Postarea mea nu este despre pandalie. Nu mai este nimeni prea intreg la minte, pandalia a devenit ceva normal, asa ca mai bine vorbim despre lucrurile exceptionale din viata noastra. Cat inca se mai poate numi asa. Dupa cum ati observat, sau ma rog, imi place mie sa cred ca ati observat, mi-am luat o pauza de pe blog, ca sa ne calmam. Eu in viata mea din afara acestei casute virtuale, sunt un om destul de apatic cand vine vorba de pandemia asta. Nu ma cert cu nimeni, nu te intreb daca te-ai vaccinat sau nu, asa cum a facut cu mine una, romanca, ca-mi venea s-o vaccinez eu c-o palma peste ochi. Daca ti-i frica cat sunt altii de vaccinati, stai draqu acasa, you know what I mean. Oh, si tocmai ziceam ca nu ma enervez. Deci nu am porniri de genul asta, imi mai dau c-o parere, doua, ca am de unde, dac-o cere conjunctura, dar nu prea intelegi mare lucru din ele, ca nu stiu nici eu pe care parte a problemei sunt. Sunt si pe fata, si pe dos. La Revelion, e adevarat, dupa ce mi se suise vinul la cap, am vorbit mai mult despre asta, dar asa fac eu la bautura. Vorbeste gura fara mine si, in general, fara minte. Am aflat dupa aia ca cei cu care am ciocnit paharele, s-au testat pozitiv, acasa, iar reactia mea a fost oh, well. Nicio tresarire, doar o mare durere in cur. Iar asta cred ca va trece in curand pe lista simptomelor. Pana atunci insa n-am avut nimic. Prin urmare, nu vad de ce as fi altfel pe blog. So, inainte de a incepe postarea, daca mai am timp sa scriu si altceva, dupa aceasta introducere lunga si inutila, va rog eu, povestiti-mi ce ati facut de sarbatori, daca v-a fost dor de mine, chestii din astea, lasati-ma cu pandalia, ca nu-i spital de nebuni aici 😘.
Sa incep eu. Am avut o luna Decembrie foarte reusita. Pandemia asta pe mine nu m-a oprit niciodata sa ma bucur de viata, asa cum o faceam si inainte. Atat cat s-a putut, dar in orice caz, cand ma uit acum in spate, la astia doi ani care se fac de cand a inceput, eu am ce vedea. Cu foarte putine exceptii, cum ar fi si weekendul acesta de lockdown, sorry, de “2nd stage of reopening” (pentru care sunt extrem, extrem de furioasa pe Ford), in general, am gasit intotdeauna chestii de facut si locuri de umblat in timpul liber. Asa a fost si decembrie, cand aproape am si uitat de pandemie. Am dus-o pe Cati la Baletul National ca sa vada Spargatorul de Nuci…In poza aceasta parca suntem the Nutcracker si Sugar Plum Fairy 😋
Am dus-o la teatru, unde ne-a placut si noua. A fost o comedie si chiar am ras. Spre deosebire de balet, unde si-a pierdut rabdarea destul de repede, la teatru nu s-a miscat de pe scaun. S-a miscat scaunul sub ea. De cat radea.
Am fost la Muskoka de sarbatori, unde am avut, la nivel de feeling, unul dintre cele mai frumoase Craciunuri pe care mi le amintesc. Singurul inconvenient, dar cu care insa sunt obisnuita si la care ma asteptam, e ca n-a nins. Cea mai mare tristete a mea in Canada e ca nu ninge de Craciun. Daca e sa ma iau dupa vremea de pana acum, nu ninge iarna, in general. Anunta azi ceva zapada, dar nu vreau sa cobesc. Ar fi frumos sa ninga, sa mergem weekendurile la sanius cat o mai tine lockdown-ul asta, pardon, “2nd stage of reopening”. N-am facut la Muskoka mare lucru din cauza asta, desi ne facuseram planuri sa mergem la cross country ski, la patinat prin padure, si cu sania trasa de cai. Ne-a tras cu caruta pana la urma, dar macar am fost impreuna. Ceea ce, de altfel, ne-a placut cel mai mult. Faptul ca am fost cu prietenii si ne-am simtit…multi. N-am stat singuri acasa. Poza de mai jos, desi, aparent, contrazice ce tocmai ziceam, e inselatoare. Aici nu mai eram chiar la Deerhurst, unde am stat, ci in Arrowhead Provincial Park, unde zapada cazuta cu ceva vreme in urma, singura pe anul trecut, a rezistat mai mult decat in alte parti. Motivul pentru care ne duseseram noi acolo era sa ne dam cu patinele prin padure, dar fusese prea cald afara si trail-ul nu inghetase. Vremea a fost stricata deci, dar cu toate astea nu ne-a stricat si noua sarbatorile. Ar fi fost mai frumos sa fie, dar n-a fost rau nici fara. Nu mai am timp sa scriu mai multe ca trebuie sa ma pregatesc de patinaj. Duminica e ziua noastra pe gheata, dar, daca ma lasati in pace, mai trec pe aici 😘
Place Nouveau 
5 răspunsuri la “Decembrie 2021”
ținând cont de „noile” circumstanțe pot sa zic ca și eu am avut un decembrie foarte frumos,reusit chiar,am reușit în sfârșit sa văd ‘Spărgătorul de Nuci’ la teatru ceea ce a contribuit la magia sărbătorilor și am reușit sa mă bucur de toate luminițele orașului de aglomerație de entuziasmul oamenilor de tot ceea ce aduce decembrie, am și uitat pentru Putin de’nebunie’
Ma bucur ca inca mai sunt oameni zdraveni la cap. Asta nu inseamna ca ne facem ca nu exista, ci ca we do the best we can with what we have. Chiar nu vad la ce bun sa ma cert cu oamenii pe internet pe subiecte pe care in viata reala nu ma cert. Cu atat mai mult cu cat e totul un dialog al surzilor. Sa-si vada fiecare de ale lui, de viata lui, si gata. I’m out. Acum doar sper sa nu tina lockdown-ul sau ce e asta prea mult, ca imi strica planurile de distractie. In rest, toate bune.
sincer, refuz de ceva vreme sa mai intru în genu asta de discuții/dezbateri,parca toți am fii Deținătorii adevărului absolut:)) și sunt genul de persoana căruia ii place sa vadă cam tot timpul partea plina a paharului plus ADOR sărbătorile de iarna…deci nici o șansă :))
2021 a fost primul an de cand ne-am mutat in Ottawa cand am avut zapada de Craciun. Si cum a trebuit sa luam masina la plimbare, din cauza temperaturilor, uite asa ne-am plimbat de Craciun pe la 5 p.m prin oras, pe stradute sa ne uitam la casele impodobite si la luminite. Asta dupa ce-am randuit 30 min sa dam jos haina de gheata de pe masina, lol. Dar hei, Craciun cu zapada, nu cu strazi negre ca anii trecuti.
Eu nu tin minte niciun Craciun cu zapada. Le tin minte numai pe alea fara zapada. Ca de fiecare data plecam de acasa, sperand sa ninga, si niciodata nu se intampla. La Muskoka cica a nins mult intr-un an in care prietenii nostri au mers fara noi, cand era Cati foarte mica. De atunci, zic ca din cauza mea nu ninge, ca de cate ori vin si eu, fuge zapada.