Am un filmulet cu Cati in care escalada scarile de la playground ca sa ajunga sus la tobogan. Se taraia, se agata de ce putea, cand ajungea pe la mijloc o tragea pampersul inapoi in jos si incepea iar, uitandu-se in acelasi timp dupa soare, ca nu cumva sa dispara din raza ei vizuala. Adica dupa mine. Acum, aceleasi scari le urca saltaret cate doua si eu eram cea care ma uitam dupa ea ca sa n-o pierd din vedere. Inainte de pandemie o duceam pe Cati la indoor playgrounds saptamanal, cand altceva mai bun nu aveam de facut. Daca nu gaseam un muzeu, un teatru, si vorbesc cat se poate de serios, salvam ziua la un loc din asta de joaca acoperit. Pe perioada pandemiei au fost inchise, dar s-au redeschis si-am dus-o weekendul asta din nou, dupa mai bine de doi ani. Judecand dupa modul in care i-a placut, as zice ca i-a fost dor, doar ca pandemia a durat asa de mult ca ea nu-si mai aduce aminte c-ar mai fi fost si inainte. S-a purtat de ca si cum ar fi fost prima data, dar si ultima, ca nu mai voia sa plece acasa. Am stat acolo 4 ore si-ar mai fi stat daca n-as fi inceput eu sa plang ca mi-i foame si vreau acasa. Dar daca nu mi se facea foame, pe care nici nu voiam sa mi-o stric cu junk-uri de la barul lor, as mai fi stat si eu ca si ea. Ca playground-urile astea sunt o distractie si pentru mine. Distractie din aia de parinte, in care iti maturi fericit toate gandurile din cap si te uiti cu orele in gol. Sa nu auzi cu orele, “mami, mami” la fiecare secunda…, ce relaxant! Acum e drept ca auzeam “mami, mami” din toate partile si la inceput chiar manifestam un spasm si nu stiam in ce parte sa ma uit ca venea din toate directiile, dar m-am linistit si pentru prima data in viata am putut sa-l ignor. Cati de entuziasm nu cred ca m-a strigat niciodata, cel putin nu ca sa-mi ceara ceva, ci eventual sa-mi arate. Bine, acum fac si eu putin haz, dar adevarul e ca am stat dupa ea, pentru ca imi era drag sa o vad cat de tare ii place. Mie imi place sa o observ, sa-i vad reactiile, inca o analizez cu curiozitate ca pe-o minune si ma bucur ca un copil cand o vad ca se bucura de ceva. Ma bag in sufletul ei, iar ei inca ii place asta! 😉
Place Nouveau 