Stiam ca vremea nu va mai fi ca data trecuta, dar ne-a dat mana sa nu anulam rezervarea, c-o zi in urma. Pana la urma, daca va fi asa de rea sa nu putem scoate masina pe strada, pierdem 60 de dolari, si-o tinem in parcare si pe noi, linistiti, la domiciliu. Usurinta cu care tratam anularea acestui plan venea din faptul ca noi speram ca nu vom ajunge pana acolo. Sa stam acasa adica, ca de ajuns acolo voiam cu orice pret. A doua zi dimineata, pana sa se trezeasca junioara, i-a facut Bobi niste clatite, iar eu bagajul cu cele de trebuinta pe partie. Ne faceam de treaba incercand sa evitam subiectul vremii, care ne fluiera pe la geamuri si ne muta din loc chestii prin balcon. Nu si pe noi din hotararea noastra sa plecam la drum. Pana la urma dadusem 60 de dolari. Ceea ce c-o zi in urma ne ajuta sa renuntam oricand la plan, acum nu ne mai lasa. Sa nu renuntam, intorsese armele. In afara de cateva brize de indoiala, pana sa iesim din Toronto, a fost cum a mai fost. M-a intrebat o data Bobi daca simt cum muta vantul masina, dar eu simteam doar caldura la cur. Bagam caldura la scaun sa mi se dezghete picioarele, ca intrasem cu ele in magazin la romani, sa luam niste placinte calde. In rest, pana pe la Innisfil, adica aproape de Barrie, cand deja eram acolo si nu mai vedeam sensul (de mers) sa ne intoarcem, desi de cateva ori m-am gandit, nu ne-am plictisit atat incat sa discutam despre vreme. Am fost super ocupati sa evitam subiectul. De la Innisfil incolo, nebagata atata vreme in seama, vremea a inceput sa faca ca toti dracii. Se albea totul in jur, dupa care se linistea deodata, iar se albea, si ne albea si pe noi la fata, dupa care iar se dadea la o parte. Uite asa ne-a frecat pana am ajuns acolo. Traseul era curat si nu ningea, asa ca singura explicatie era ca batea vantul in rafale si ne zbura zapada de pe camp in fata, nu putea sa cada chestia aia sacadata de sus, de parca avea butoane. In fine, am rasuflat usurati si noi cand am ajuns, de-am mai facut o data alb in fata noastra, dupa care ne-am facut si-o cruce. Dar nu ca ajunsesem cu bine, ca de fapt ajunsesem cu chiu cu vai, ci ca nu gaseam loc de parcare. Daca ati crezut ca eram singurii nebuni care si-au riscat viata pentru 60 de dolari 😂, de fapt, noi intarziasem. Era plin ochi de lume. Si judecand dupa veselia lor, ei chiar tratau vremea cu indiferenta, nu doar se prefaceau ca noi. Dar imediat, nu ne-am mai prefacut nici noi, a inceput sa ne placa vremea si nu in pofida, ci chiar datorita ei, ne-am distrat de numa-numa, chiar mai tare decat data trecuta. Si nu ma prefac 🙂
Place Nouveau 