Eu nu inteleg razboiul asta

Cred ca ati vazut cu totii imaginilea alea de la Bucha. Mie mi se strange stomacul de fiecare data cand imi amintesc, si nu e doar o vorba asta, ci o reactia fiziologica de dezgust. Dar cred ca si de nedumerire la ororile de-acolo. Pentru ca nu le inteleg, mintea mea nu le poate patrunde si judeca pana la capat, trupul imi tresare. Veneam ieri la de munca si vorbeam cu Bobi despre asta in masina. Si-i ziceam ca ma, eu inteleg sa ai porniri din astea agresive, desi pana la crima e cale lunga, dar sa zicem ca inteleg violenta impotriva a ceva sau cuiva care te-au agresat intr-un fel sau altul pe tine sau familia ta, la un moment dat. Imi explic asta pe fondul instinctului de aparare, defensiv. Dar cat de spalat pe creier si fara niciun Dumnezeu sa fii sa omori oameni nevinovati, fata de tine in primul rand. Oameni care nu ti-au facut nimic, iar imaginea omului aluia cazut de pe bicicleta e imaginea nevinovatiei pure. Eu cu mintea mea nu pot sa fac legatura, pur si simplu nu gasesc nicio punte explicativa intre viata pe care am trait-o eu pana acum si cei care ucid, violeaza, talharesc si cum se mai distreaza ei. Si nu gasesc pentru ca eu nu am crescut si nu traiesc intr-o astfel de lume.

Razboiul asta nu e numai intre Rusia si Occident. E intre Neanderthal si Civilizatie. Si acum, mai mult ca niciodata inteleg asta. Pare ca aveam nevoie sa vad cu ochii mei partea asta intunecata, ca sa inteleg clar ca despre asta e vorba. Si sa mi se activeze, pe langa latul din jurul stomacului, un filon, nu agresiv, dar foarte hotarat, de a lupta cu toata fiinta mea pentru valorile noastre. Iar eu pot face asta educandu-mi copilul si oferindu-i o viata demna. Ca si ea la randul ei s-ajunga sa nu inteleaga razboiul. Femeile nu lupta in razboaie. Dar ele au datoria de a nu-si trimite copiii acolo. Poate e pueril, la propriu, ce spun, dar singura explicatie logica este ca astia sunt oameni fara niciun Dumnezeu al Educatiei. Asta fiind forma suprema de Iubire.
Mi-a ramas in cap si ce am citit intr-un articol al lui Liiceanu. In definitiv, noi nu suntem niste ingeri cazuti, ci niste maimute ridicate. Si trebuie sa luptam pentru asta.


%d blogeri au apreciat: