De ziua potecilor

Ieri a fost Ziua Internationala a Potecilor si noi n-am stiut. Nici ca a fost Ziua lor, nici ca ne aflam pe una 🤫. Socoteala noastra de acasa a fost sa ne dam cu kayak-ul, dar nu s-a potrivit cu cea de la balta. Ca era vant cand am ajuns la Island Lake si steagul rosu inaltat. Ne-a cazut noua moralul in berna cand am vazut, dar fetele de la intrarea in parc ne-au spus ca se mai poate schimba situatia. Era si-un vant din ala care te pisca, asa ca dupa ce am platit, n-am stiut ce-am mai putea face pe-acolo. Mai fusesem si inainte si facusem un hiking, tineam minte, dar parca fusese scurta cararea prin padure, si cum deja batatorita parca nu ma atragea. In lipsa de altceva insa, ne-am indreptat pasii tot intr-acolo mai mult din inertie decat din intentie. Un pas, doi, trei, o mie, doua, trei, pana am facut vreo 10,000 de pasi pe putin. Si 8 kilometri pe jos. Vicki Barron Trail de la cap la coada. N-am stiut de la inceput, iar cand am aflat n-am mai prea avut ce face decat sa-l continuam. Pe podete din lemn, pe apa si prin padure. Atata natura in jurul nostru ca pana la urma ne-am facut una cu ea. Eu nu simteam kilometrii, nu voiam sa ajung la vreun capat, prezentul ala imi luase totul de pe umeri, asa ca nu mai simteam nicio greutate. Interioara. Sper ca ati inteles incercarea mea de a descrie plastic cat de bine ma simteam sa fiu acolo. Si doar acolo. Cu Bobi, cu Cati, cu prietena noastra. Sa vorbim fiecare despre greutatile noastre, dar sa nu le mai simtim. Doar Bobi n-a reusit sa scape tot drumul de vreo 20 de kile de pe umeri 😂.

La final, am facut popas la o terasa in Orangeville ca sa halim ceva. Si sa constatam iar cu saturatie, dar fara satisfactie, ca un cocktail e la jumate fata de Toronto. Dar sa lasam pe alta data aceasta discutie despre criza, criza de personalitate a acestui oras devenit exclusivist, si sa continuam discutia pe care o aveam la masa, cum ca al nostru creier e foarte usor de pacalit. Sau poate foarte usor de multumit. Eram doar de vreo 4 ore plecati de acasa, dar realmente ne simteam ca in vacanta 🍹

In filmuletul asta radeam ca prietena noastra tocmai imi zicea ca mi-am pus “Instagram face” ca sa imi fac selfie 😁. Eu nu zambesc asa in viata de zi cu zi. Va dati seama ce nebuna as parea? Dar nici pe Instagram nu da bine sa fii normal la cap 😋
Cu o zi in urma, la pub, ciocnind 3 pahare pentru weekend, asa cum ne-am facut obiceiul 😉

%d blogeri au apreciat: