De ce nu mai emigrez

Se implinesc 12 ani de cand am emigrat si daca ar fi s-o iau de la capat n-as mai face-o. Pentru ca nu mai am de ce. Ca sa-ti parasesti tara trebuie sa fii foarte nemultumit de viata ta. Ca nu se poate una fara alta. Cine zice altfel doar traieste pe alta planeta.

Nemultumirile creeaza nervi, frustrari, neputinta, disperare. Toate nebuniile astea. Eu singurii nervi pe care mi-i fac, ati citit bine, mi-i fac singura ca sa nu mi se atrofieze dracusorul din mine chiar de tot, e cand vorbesc la telefon cu FedEx. Ma rastesc la indienii aia ai lor ca-si respecta policy-ul lor de cacao si in loc sa-mi azvarle pachetele la usa cand nu sunt acasa, imi lasa biletel sa ma duc singura sa mi le iau de la mama supararii. Frustrari nu am. Sunt o tipa slaba, frumoasa. Arat bine 😂. Poate doar niste sechele. Apropo de nervi. Am trait de mica inconjurata de oameni nervosi si asta probabil m-a facut sa caut tot timpul linistea, calmul si stapanirea de sine. Le-am gasit si cred cu tarie ca e cea mai nobila conditie in care poate trai un om. Iar eu nu doar ca asa vreau sa traiesc si chiar asa traiesc, ci vreau sa o las si mostenire copilului. Cand isi va aduce aminte de mine, sa-mi vada intai zambetul, nu capul dat de pereti.

In Canada toti oamenii sunt foarte calmi. Sau cel putin asa par. Dar primul pas in a nu mai fi nervos este sa te prefaci ca nu esti 😁. Pana ramai asa. Faptul ca suntem politicosi unii cu altii, si foarte corect politicieni, poate ne face iprocriti, dar ipocrizia n-a omorat niciodata pe nimeni, stresul, da. Nu serios acum, calmul vine, intr-adevar, si din lipsa de griji pentru ziua de maine, dar e si un exercitiu de fitness emotional. Pe care cu cat il practici zi de zi cu atat esti mai sanatos la cap. Eu, va ziceam si in postarea anteriora, nici nu mai stiu cand m-am stresat ultima data. De aia ziceam la inceput ca nu mai am motive sa emigrez. Ca nu ma mai enervez.

5 răspunsuri la “De ce nu mai emigrez”

    • Intentionasem sa scriu o postare mai serioasa despre cei 12 ani care se fac acus, dar atata s-a putut 😀. Asta a iesit pana la urma si e cat se poate de adevarata pentru mine, dar mi-a dat cumva si idee despre ce sa scriu in postarea aniversara, ca tot ma chinuiam sa gasesc una 🙂.

    • Păi eu zic că a fost destul de bine și așa. 🙂
      Primele mele impresii de pe tărâmul britanic au fost că aceștia sunt „falși” și îi priveam cu reticență. Mi se pare că am și articole pe ideea aceasta, mai pe la început. Dar totuși este de preferat o politețe și un zâmbet de fațadă, cum au ei, decât „sinceritatea” cu care își descărcau funcționarii români propriile lor frustrări. Prin principiul vaselor comunicante, oamenii își preiau stările sufletești, unii de la alții.
      Și da, acum chiar mă bucur să fiu întrebat „ce mai fac”, de către vânzătoarele de la casa de marcat. Mai ales când bagă și acel „Love”… ce să spun, sunt delicioase 🙂


%d blogeri au apreciat: