Place Nouveau

Duminica am dus-o pe Cati la un film documentar. Intr-un cinema omnimax. Omnimax inseamna ca intri practic intr-o capsula si esti inconjurat de un ecran urias. Filmul a fost despre oamenii de stiinta care vaneaza asteroizi. Exista si asa ceva. Unii care cu asta se ocupa. De fapt, ei nu se duc la munca, ei se duc sa salveze lumea cica. Urmaresc cerul poate, poate le pica si lor ceva. Nu e chestiune de daca, ci de cand, ca de lovit, ne va lovi. Exact asta ne mai trebuie, ce-i drept. Asa ca sa-i lasam in pace sa isi faca treaba. Acum fie vorba intre noi, noi nu suntem in stare sa stim ce se intampla sub picioarele noastre, apropo de cutremurul din Turcia, dar visam sa deviem traiectoria unui pietroi de marimea New York-ului 😂 care se indreapta repede si sigur catre noi. In fine, ce voiam sa zic e ca nu puteam sa vad filmul asta in alta parte decat intr-un astfel de cinematograf. Imi dadea pur si simplu senzatia ca sunt in spatiu. A fost o experienta foarte interesanta. Au fost foarte multe ganduri existentiale care mi-au traversat mintea in tot timpul ala, exact ca asteroizii prin vidul cosmic 😁, dar unul inca ma urmareste. Ma gandeam ca raportat la scara universului, noi suntem foarte, foarte zoomed in. Motivul pentru care ne batem ca chiorii intre noi si traim vieti atat de mizerabile si de inutile e ca nu reusim sa vedem the big picture. La propriu. Noi avem sansa, poate chiar unica, cine stie, sa traim. Punct. Avem norocul, ca puteam sa nu-l avem, sa facem parte, una nanosecundica, sau cum s-o numi unitatea asta de masura a trecerii noastre prin viata, din maretia universului. E tabloul, apropo de big picture, la care ar trebui sa ne uitam in fiecare dimineata cand ne trezim. Ma rog, nu stiu de ce ar trebui, dar mie mi se pare ca privind de sus lucrurile astea, parca se face mai multa liniste jos. In momentul in care vezi ca un ditamai bolovanul poate rupe pamantul in doua, parca nu-ti mai vine sa arunci si tu cu pietricele in capul vecinului. Zic si eu.

In alta ordine de idei, voiam sa va impartasesc o descoperire, apropo de nestiinta. Voi stiati ca puloverele de lana nu se imput? 🤔. Serios. Eu nu purtam inainte un pulover de doua ori. Si o ora daca il tineam pe mine, nu ma mai imbracam cu el daca nu-l spalam intai. Tocmai am aflat ca daca-mi chinui asa puloverele mele de lana, le distrug. Aproape ca mi-am distrus unul pana am citit ce va zic si voua acum si ce am testat pe propria piele. Pot imbraca un pulover de lana si o saptamana intreaga si tot nu pute. Il spal doar ca mi se pare nesimtire sa n-o fac macar de ochii lumii, dar nu e nevoie. Deci, daca pana acum imi luam pulovere de lana ca mi se parea cool, acum mi le iau ca imi rezolva cea mai mare problema pe care o am cu imbracamintea de cand ma stiu. Cum sa am mereu haine noi pe mine. Nu le spal niciodata 😂.