Am scris pana acum peste 1,500 de postari despre mine. Pentru cei care nu stiu, pe Expat in Canada, blogul care m-a facut vedeta. Desi e o gluma buna, s-o lasam totusi la o parte, si sa va spun si de ce zic ca m-a facut blogul faimoasa. Toti romanii pe care ii cunosc in Canada, de la prieteni, inclusiv cei mai buni, si pana la cele mai indepartate cunostinte, cu totii ma stiu de pe blog, după ce ei m-au contactat sa ne cunoastem sau chiar m-au recunoscut pe strada. S-au napusit ca mustele la borcanul cu miere. Cu unii, din diverse motive, nu mai am nicio treaba, cu altii m-am si inrudit cumva, dupa ce ne-au fost, in calitate de cei mai buni prieteni, martori la cununie. Asta fara sa-i mentionez, dar cu aceasta ocazie sa le multumesc, si pe cei cu care nu am avut ocazia sa ma vad vreodata, macar si doar din cauza distantei, avand in vedere ca blogul meu avea o audienta destul de internationala. Am scris acolo vreo 7 ani, de poate am postari pe care nu le-as mai recunoaste daca le-as vedea pe strada. La altele as intoarce eu capul facandu-ma ca nu le cunosc sa macar ca ploua. Expat in Canada mi-a urmarit parcursul adaptarii, desi am impresia ca uneori a fost chiar in fata mea si m-a ghidat.

Prin urmare, blogul a avut o importanta destul de mare in viata mea pana intr-acolo incat mi-a schimbat-o. Ca m-au mai si injurat unii, care nu incapeau pe internet de mine, asta a fost printre putinele, daca nu chiar singurul inconvenient, dar unul atat de neglijabil ca l-am mentionat doar ca ocazie sa zic ca nici pe blogul nou nu vor avea ce cauta si, cu siguranta, nici ce gasi. In ceea ce ma priveste, de ei mi se rupe mie, ma scuzati. Dar tot nu le voi publica comentariile, nu pentru ca m-ar deranja, dupa 7 ani ar fi chiar culmea, ci pentru ca nu vreau sa le fac lor poftele. Asta ar fi chiar si mai culmea.

In fine, vine acus vremea rea si daca nu aveti de numarat bani, nici chef de facut copii, puteti lectura blogul vechi. Il gasiti AICI. Sau pur si simplu puteti sa incepeti cu acesta. Caci si acesta tot cu mine va fi.

Ma cheama Francisca, desi cu asta poate ar fi trebuit sa incep, am 33 de ani, and some change, si locuiesc in Canada de 7 ani (this is as of 2017, cand am scris introducerea asta). Nu stiu daca emigrarea in Canada a fost cea mai buna decizie pe care as fi putut sa o iau, dar este cu siguranta cea mai buna decizie pe care am luat-o. Primul blog a fost despre primii 7 ani deci, cei ai adaptarii, acesta este despre cel putin urmatorii 7, cei ai odihnirii, ca vorba aia, si Dumnezeu s-a bucurat dupa ce si-a facut treaba. Nu mai pot continua sa scriu pe celalalt blog pentru ca este outdated. O data pentru ca, desi ii multumesc pentru gazduirea de pana acum, blogspot nu ma mai incape, si apoi, si mai important, dupa 7 ani, nu mai sunt un expat in Canada. Pe langa faptul ca am devenit, intre timp, si cetatean cu toate actele, Canada este acasa. Acum as putea fi un expat oriunde in alta parte, numai in Canada, nu.

In 7 ani, nu le-am facut pe toate, nici n-as fi vrut, ca nu ma pregatesc sa mor, dar gandindu-mi adaptarea ca o piramida a lui Maslow, treapta de jos, cea de baza, dar fara de care celelalte ar fi misplaced, e gata. Si anume:

• Mi-am schimbat meseria. Ce-am fost si ce-am ajuns…Sau, in varianta unde dai si unde crapa, in Romania am lucrat pe la ziare, chiar pe la cele mai importante, iar aici am ajuns contabila. Lucrez ca Accountant Clerk la o fabrica de surse de iluminat pentru SUA si, desi, nu asta imi doream sa devin cand eram mica, imi place la nebunie ce am devenit. Daca nu m-am facut ce voiam cand erai mica nu inseamna ca m-am lasat pagubasa in fata sortii, ci poate chiar nu erau cele mai bune intentii.
• Am cumparat o casa. Un condo mai precis, in Toronto, pe Yonge. In Romania mi-as fi luat casa cu banii jos doar cu avansul pe care l-am dat pe asta, doar ca, prinzand de picior Dumnezeul real-estate-ului torontonez, intr-un an avansul ni s-a triplat, asa ca acum mi-as lua acolo trei case cu banii jos. Dar, nu o fac. Pentru ca plecarea mea din Romania nu a avut legatura cu banii, cel putin nu in primul rand.
• Am facut un copil. Contribuind astfel la cresterea demografica a Canadei si vaduvind astfel, poate din pacate, poate nu, Romania de viitor. Si cand te gandesti ca ar fi putut sa fie invers. Mat. Oricum, nu sunt un hater. Iubesc Romania! Mai ales de la distanta!
• Toate cele de mai sus nu le-am facut de una singura, ci impreuna cu sotul meu, care, si el, o duce destul de bine. Tocmai s-a facut P.Eng. Si e Inspector la una dintre cele mai bune firme de consultanta in Constructii din Canada.

Noul blog va fi putin diferit de celalalt la sensul ca avand acum un copil, trebuie sa ma ocup de ea, in primul rand, asa ca voi scrie, cu siguranta, mai rar, dar, tocmai de aceea, mai bine. Pe celalalt, in ultima vreme cel putin, scrisul meu incepuse sa-si piarda neuronii. In 7 ani, n-am publicat niciodata altfel de texte, decat ce mi-a venit in cap in momentul in care m-am asezat la claviatura. N-am avut niciodata rabdarea sa astept macar pe a doua zi publicarea a ceea ce coerent, sau nu, am scris. N-am avut niciodata rabdarea sa las un text la dospit. De-acum nu va mai fi la fel. Dimpotriva, diferenta dintre un text bun si unul prost va fi data de forta gandurilor de a-mi framanta aluatul. Nu-l voi mai baga in gura firbinte a cuptorului pana nu l-am crescut bine. Iar cand ma voi aseza la scris, nu-l voi forta sa iasa. Uneori e nevoie sa arunc laptopul din brate si sa fac o plimbare pana in parc cu o cafea in mana, sau sa-mi tratez nervii dati de neinspiratie cu somn. Asteptand mometul cand va curge de la sine. Alea imi sunt cele mai bune texte. Pentru ca inspiratia, desi imi apartine, are o independenta pe care n-am inteles-o niciodata.

Voi scrie si posta:

• Despre ce mai fac. Chiar si atunci cand stau.
• Opinii. Chiar si atunci cand nu am dreptate.
• Despre ce-mi place. Dar si despre ce ma enerveaza.
• Despre parinteala. Funny, chiar si-atunci cand nu e.
• Despre Canada. Sau mai bine doar despre Toronto. Caci poate nu voi afla niciodata cum e sa traiesti in Nunavut.
• Despre literatura si natura. Nu doar rimeaza intre ele, dar rimeaza cu mine. Btw, imi place Henry Miller. Cand am fost la New York, am fost sa ma pozez in fata casei unde si-a petrecut primii ani ai vietii. Nu este un obiectiv turistic, dar a fost obiectivul meu.

• Multe altele. Care nu-mi vin acum in cap, dar sper ca-mi vor veni atunci cand trebuie.
• Si multe poze. Imi voi cobori DSLR-ul din cui sau il voi scoate de sub pat, de pe unde l-am lasat de cand cu ifoanele astea. Am neglijat, din cauza lor, o alta pasiune, si anume fotografia. Nu ca sunt eu cine stie ce fotograf, ma pricep insa cu setarile la o camera profesionista, iar la un DSLR asta acopera, de foarte multe ori, lipsa de talent.

NB: Numele blogului nu este in limba franceza. It’s plain English. Ca simbol, am ales un inukshuk, de altfel un simbol si al Canadei. Cred ca ma reprezinta. Acesti omuleti de pietra sunt cool si prietenosi. Ca mine, asa. Si eu sunt prietenoasa, desi n-am multi prieteni. Un inkshuk te asigura ca ai ajuns intr-un loc nou, dar sigur, unde vei gasi prieteni si unde te vei simti cel putin bine. I am an inukshuk!